Linkuri accesibilitate

Cine îl mai apără pe Ion Iliescu de Mineriada din iunie 1990?


București, Piața Universității,13-14 June 1990.
București, Piața Universității,13-14 June 1990.

Își deschid serviciile secrete românești arhivele?

Ion Iliescu (85 de ani) este urmărit penal pentru infractiuni contra umanitatii pentru mineriada din iunie 1990. Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu (74 de ani) și fostul ministru al Apărării, Victor Atansie Stănculescu (87 de ani) sunt suspecți în aceeași cauză.

Încă nu se știu exact toate circumstanțele care l-au adus pe Ion Iliescu la putere după căderea regimului Ceaușescu.

Există, în schimb, suficiente informații pentru a demonstra că Iliescu ar putea fi responsabil atât pentru morții de după fuga lui Nicolae Ceaușescu, cât și pentru victimele mineriadei din 1990.

Acum 25 de ani, în zilele de 13-15 iunie în Piața Universității, forțele de ordine și minerii chemați de Ion Iliescu au declanșat o represiune sângeroasă, soldată cu cel puțin 4 morți și 1000 de răniți.

Pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, Parchetul General a început acum urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu considerat vinovat de „infracțiuni contra umanității”.

La fel ca Dosarul Revoluției și Dosarul Mineriadei din iunie 1990 a stat pe masa procurorilor ani de zile. În cele din urmă, faptele petrecute în perioada celui mai sângeros eveniment din perioada post-comunistă au fost prescrise, iar dosarul închis, nu înainte ca principalii actori ai evenimentelor să fie scoși de sub urmărire penală în urmă cu 6 ani sub mandatul de procuror general al Codruței Kovesi.

Lucrurile ar fi rămas tranșate dacă Justiția autohtonă nu ar fi fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să-i găsească pe vinovați, de sus în jos, de la cei care au dat ordine, până la cei care le-au executat.

Dosarele Revoluției și Mineriadei din iunie 1989 au fost mereu dificile, în primul rând pentru că liderii fondatori ai așa-zisei stângi românești (FSN devenit FDSN, apoi PDSR și ulterior PSD) au fost implicați și de fiecare dată când au revenit la putere au pus piedici anchetelor.

Apoi, când partidul era în opoziție, iar cercetările își luau avânt instituțiile de forță implicate refuzau să colaboreze. Astfel, serviciile secrete nu au răspuns niciodată cererilor insistente făcute în perioada în care procurorul militar Dan Voinea a administrat probele, cu toate că atât Serviciul Român de Informații, cât și serviciul secret al ministerului de Interne, s-au ocupat de monitorizarea Pieței Universității și se presupune că au fost implicate în represiune cu largul concurs al MApN.

Odată cu redeschiderea cazului, pentru prima dată este declarat suspect în dosarul Mineriadei, Virgil Măgureanu primul director al SRI, serviciu proaspăt înființat în martie 1990 pe fundația fostei Securități.

Ordinele militare din acea perioadă, secretizate probabil, pentru a nu ajunge la îndemâna justiției ar putea, după 25 de ani, să devină publice, dacă SRI înțelege să-și recunoască păcatele și dacă ministerele Apărării și de Interne sunt dispuse să intre în arhivele lor secrete și să participe în sfârșit la aflarea adevărului și la demascarea celor care au planificat și executat crimele din iunie 1990.

XS
SM
MD
LG