Linkuri accesibilitate

Președintele sirian Bashar al-Assad s-a întâlnit la Moscova cu președintele Vladimir Putin


Kremlinul a anunțat că președintele sirian Bashar al-Assad s-a aflat la Moscova, marți seara, pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris vizita lui Assad ca „una de lucru”, spunând că doi bărbați au discutat campania lor militară comună împotriva militanților islamiști în Siria. El a spus că discuțiile s-au axat pe lupta împotriva „grupurilor teroriste” și continuarea operațiunii militare a Rusiei în Siria, inclusiv a loviturilor aeriene. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Bashar al-Assad l-a informat pe Vladimir Putin despre planurile trupelor guvernamentale siriene. Întâlnirea celor doi președinți a avut loc în aceeași zi când Pentagonul a anunțat semnarea unui memorandum între Washington și Moscova menit să reducă riscurile unor ciocniri aeriene între avioanele de luptă ale Rusiei și NATO, aflate în misiune în Siria.

XS
SM
MD
LG