Linkuri accesibilitate

Invitata rubricii de astăzi este Elena Cioina

„În aceste zile pe site-ul Sănătate INFO găsiți o serie de știri despre modul în care s-au pierdut cel puțin 100 de milioane de lei destinați dezvoltării domeniului Sănătăți, în urma furtului miliardului de la cele trei bănci din Moldova și ce suspiciuni cad asupra fostului director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Mircea Buga și ce implicații ar fi putut avea.

Astăzi, de exemplu, jurnalista Irina Papuc scrie că fostul director general al CNAM a fost preîntâmpinat de mai multe ori că banca în care păstra banii publici risca să falimenteze. Încă în 2013 Curtea de Conturi atrăgea atenția că instituția în care instituția depozitase 250 de milioane de lei în 2012 era calificată drept o bancă „cu grad sport de risc”. Nimeni însă nu a acționat, astfel că din banii CNAM, peste 100 de milioane de lei, au fost furați odată cu jaful secolului.

Tot pe Sănătate INFO citiți un articol semnat de Sorina Bujarov despre lipsa specialiștilor din sistemul de sănătate. Astfel, sistemul de sănătate duce lipsă de aproximativ 6.000 de specialiști, însă spitalele și Centrele de Sănătate din țară au anunțat doar 430 de funcții vacante pentru doctori, farmaciști, asistenți medicali și infirmieri. Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cei mai căutați sunt asistenții medicali, după care vin doctorii cu specializare îngustă și generaliștii. Ultimele date ale Ministerului Sănătății arată că sistemul medical duce lipsă de aproximativ 2.000 de doctori și peste 2.030 de asistenți medicali, la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă însă au fost anunțate doar 89 de funcții libere pentru postul de medic specialist și 52 de funcții vacante pentru medici generaliști.

Începând cu anul viitor, doctorii din Moldova ar putea fi salarizați în funcție de specializare, localitatea unde muncesc – la sat ori la oraș, dar și în baza indicatorilor de performanță pe care îi înregistrează. Categoria specializării și vechimea în muncă însă nu vor mai conta. Asta în cazul în care inițiativa legislativă a Ministerului Sănătății, ce prevede modificarea condiţiilor de salarizare a cadrelor medicale din Moldova, va trece de Guvern. Potrivit documentului, din 2016 salariul personalului medical din Moldova ar putea fi alcătuit din trei părți – salariul de funcție, suplimentul la salariu, stabilit pentru competenţe profesionale şi pentru realizarea indicatorilor de performanţă, dar și sporurile și ajutorul material.

Și începând de mâine Sănătate INFO lansează o amplă campanie pe tema consumului de droguri și riscurile care există, dacă din Moldova se retrag cei mai mari finanțatori externi, care susțin programele naționale de profilaxie.”

XS
SM
MD
LG