Linkuri accesibilitate

Secretarul de stat american John Kerry a cerut oprirea violențelor din Israel și Cisiordania


Secretarul de stat american John Kerry a cerut luarea de măsuri urgente pentru a opri violențele „fără sens” din Israel și Cisiordania. Vorbind presei luni în capitala spaniolă Madrid, Kerry a afirmat că e vital ca liderii israelian și palestinian să clarifice statutul complexului religios al-Aqsa de la Ierusalim și să se pună de acord în discuțiile de săptămâna aceasta asupra luării de măsuri care să calmeze situația. Violențele au fost declanșate de zvonul că Israelul ar intenționa să pună stăpînire pe complexul de pe dealul venerat de evrei ca Muntele Templului, și unde se află Moscheea Al-Aqsa, al treilea cel mai venerat lăcaș de cult al musulmanilor. Israleul neagă informația, spunînd că nu are de gînd să schimbe status quo-ul care guvernează acest loc, și acuzîndu-i pe palestinieni de incitare la violență prin răspîndire de zvonuri false. 40 de palestinieni și 8 evrei au fost uciși în violențele din ultimele săptămâni.

XS
SM
MD
LG