Linkuri accesibilitate

PLDM protestează împotriva deciziei de arestare preventivă a lui Vlad Filat


Partidul fostului premier Vlad Filat a protestat față de arestarea lui preventivă pe 30 de zile. Într-un comunicat de presă, Partidul Liberal-Democrat spune că decizia judecătorească de ieri s-ar fi făcut „în pofida încălcării grave a dreptului la apărare”. În declarație se mai spune că măsurile împotriva lui Filat ar fi fost dictate de „adevărații vinovați pentru fraudele de la Banca de Economii”, care „încearcă să găsească un țap ispășitor pentru a distrage atenția opiniei publice de la ilegalitățile pe care le comit în continuare”. Partidul Liberal-Democrat a condamnat de la bun început reținerea lui Filat, avertizând că va rămâne la guvernare numai dacă va avea loc o reformă profundă a judiciarului – inclusiv prin demiterea procurorului general.

XS
SM
MD
LG