Linkuri accesibilitate

Svetlana Alexievici la o conferință de presă la Berlin

Svetlana Alexievici la o conferință de presă la Berlin

Una din cărțile proaspetei laureate a Premiului Nobel, Svetlanei Aleksievici, e o investigație în proză și dialoguri despre lumea de după comunismul sovietic. E cartea din care aflăm foarte mult despre o generație aproape imberbă și în aparență nouă care descoperă, totuși, virtuțile stalinismului și se angajază sub embema administrației Putin în poetizaea eroică a sbirului luminat.

Cartea e, probabil, cea mai serioasă și mai plină de sens, cercetare a anomaliilor sufletești generate în situațiile în care istoria cară în prezent crime și rătăciri neînvinse de conștiință. Problema nu e doar rusească, deși lumea rusă deține recordul. Problema este est-europeană și post-comunistă, umană, nesondată și, pe mai departe, incurabilă. Aceaași profunzime obscură ne întîmpină și în cazul nostalgiei necurmate pentru stalinism nutrită de supraviețuitorii stalinismului - acele figuri de veterani, oameni banali și amărîți care au trecut prin tocătorul stalinist, au supraviețuit cumva și își valorizează pozitiv experiența. Prin ce minune infernală reușeșsc oameni striviți de crimă, inclusiv de propriile crime, să rețină sau să își imagineze viața sub stalinism ca paradis și împlinire personală? Asta cu atît mai mult cu cît, în majoritatea cazurilor, nu e vorba de favoriții și demnitarii mai mari sau mai mici ai regimului ci de anonimi vînturați de nenorociriile epocii.

Svetlana Aleksievici știe să îi asculte tocmai pentru că a înțeles că în dosul fanatismelor politice se află întotdeauna o mare cădere umană. Iar jurnalismul scris cu acest tip de știință nu mai e jurnalism ci meditație scrisă și vorbită despre misterul existenței umane, adică literatură mare. Am ajuns în punctul în care temeiurile Premiului Nobel pentru literatură acordat unei scriitoare fără roman devin clare și convingătoare. Nimic n-ar fi împiedicat-o pe Svetlana Aleksievici să se limiteze la o bună investigație jurnalistică. Asta ar fi făcut-o un excelent gazetar. Pasul următor a dus-o dincolo de presă, în inima literaturii de percepție profundă și așa a apărut marele scriitor laureat cu Premiuol Nobel. Din acest punct de vedere, decizia care a adus Svetlanei Aleksievici Premiul Nobel trebuie salutată ca un act de curaj artistic și politic.

Premiul a răsplătit o formă de stil și conștiință artisitcă acolo unde aparențele spuneau că nu e de găsit decît un jurnalism solid. În plan politic, Premiul nu e atît un afront adus regimurilor Lukasenko și Putin, ci o formă de recunoaștere și interes pentru un continent uman prea mult timp ignorat: lumea postcomunistă, la 25 de ani de la despărțirea oficială de comunism. Cea mai perversă și fascinantă experiență umană a zilelor noastre e, în sfârșit, luată în seamă și luminată în fața unui public larg. Succesul e cu atît mai mare cu cît epoca pe care sîntem invitați să o reanalizăm a început cu o celebrare globală, mai exact spus cu abolirea entuziastă a comunismului și, totdată, cu certitudinea unei vindecări nemaivăzut de rapide și reușite. Cu timpul, această zonă de suferință necurmată a fost uitată, așa cum se întîmplă cu pacienții celebri ai operațiilor de mare răsunet. În sfîrșit, ultimii 10-15 ani, dominați de apariția spectaculoasă a violenței teroriste musulmane au mutat departe interesul general și au adîncit obscuritatea dominantă în lumea Europei de Est. Marele show al abatorului din Orientul Mijlociu a acoperit orizontul, a amuțit toate trăirile istorice ale altor zone și a confiscat toate creioanele scriitorilor. Descoperirea Svetlanei Aleksievici e cu atît mai remarcabilă.

Experiența sinistră a Europei de Est reapare în fața unei lumi uimite și convinse de contrariu. Totul părea închis și catalogat, odată cu literatura detenției adusă la apogeu de Aleksandr Soljenițin. Nu e așa. Mesajul pe care îl primim spune că istoria nu dispare și că nu putem cunoaște decît trecutul în forma lui prezentă și viitoare.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG