Linkuri accesibilitate

Prioritățile Bulgariei la președinția Comitetului de miniștri al Consiliului Europei: criza ucraineană, islamismul radical, migrația și respectarea drepturilor omului.

Bulgaria va prelua președinția Comitetului de miniștri al Consiliului Europei din 10 noiembrie. Pentru a discuta prioritățile președinției bulgare la Sofia s-a aflat secretarul general al Consiliului, Thorbjorn Jagland. El a avut întâlniri cu președintele Rosen Plevneliev, primul ministru Boiko Borisov, speakerul parlamentului Țețka Țaceva, ministrul de externe și cel al justiției.

În cadrul întâlnirii lui Thorbjorn Jagland cu primul-ministru, Boiko Borisov, au fost discutate principalele accente pe ordinea de zi a organizației – criza refugiaților, problema siriană, combaterea terorismului și situația în Ucraina.

„Privim cu responsabilitate spre președinția bulgară”, a declarat Borisov. „Ne vom strădui să ne aducem contribuția la întărirea sistemului democratic într-o perioada în care Europa se confruntă cu probleme tot mai grave ce necesită adoptarea unor decizii comune.”

„Combaterea terorismului impune o colaborare internațională activă și acțiuni hotărâte la nivel național”, a mai spus Borisov. „Consiliul Europei a reacționat întotdeauna într-un mod adecvat la apariția unor procese de radicalizare ce stau la baza activităților teroriste.”

Borisov a repetat poziția bulgară că eforturile comunității internaționale vor trebui îndreptate spre detensionarea zonelor de conflict, sprijinirea instituțiilor, întărirea supremației legii și apărarea drepturilor omului.

Abordând problema refugiaților, Jagland a declarat că orice persoană ce intră în Europa se va afla sub protecția Convenției europene pentru drepturile omului. Drepturile refugiaților vor fi respectate așa cum sunt respectate cele ale cetățenilor europeni. Jagland a anunțat că țărilor membre le-au fost trimise recomandări și standarde ce trebuie aplicate în centrele de primire a refugiaților.

În urmă întâlnirii sale cu secretarul general al Consiliului Europei ministrul de externe, Daniel Mitov, a declarat că în cadrul președinției sale, Bulgaria va acționa în vederea întăririi colaborării organizației cu Națiunile Unite, OSCE și Uniunea Europeană. În centrul atenției se va afla criza ucraineană, pericolul islamului radical, migrația și respectarea drepturilor omului. Alte priorități vor fi apărarea drepturilor copiilor, libertatea de exprimare și accesul tinerilor la cultura. „Este foarte important să avem o platformă europeană comună pentru apărarea drepturilor omului”, a spus Mitov.

XS
SM
MD
LG