Linkuri accesibilitate

Cititorul se pomeneşte într-un fel de tub cu oglinzi urmărind – din interior! – caleidoscopul evenimentelor.

„Nu va intra în lumea fiului său. Această lume nu este a lui. Această lume nu este o lume”, spune personajul Albert Einstein în ultimele pagini ale romanului Cazul Eduard Einstein, de Laurent Seksik, Pandora M, 2015, refuzând să meargă o ultimă oară la clinica pentru alienaţi din Zurich ca să-şi vadă fiul internat acolo de la vârsta de 20 de ani. Şi tot de la A. Einstein, omul (de geniu!) în carne şi oase şi nu personajul, a rămas această dureroasă mărturisire: „Fiul meu este singura problemă care rămâne fără soluţie”.

Romancierul francez Laurent Seksik nu pretinde s-o rezolve, dar prezintă de-a lungul a 240 de pagini mereu trei perspective – cea a Milevei, prima soţie a lui A.E. şi mama lui Eduard; cea a lui A.E. (şi într-un caz, şi-n altul naraţiunea e la persoana a treia); şi cea a lui Eduard (la persoana întâia) –, astfel încât cititorul se pomeneşte într-un fel de tub cu oglinzi urmărind – din interior! – caleidoscopul evenimentelor. Un alt efect special este cel al apropierii-distanţării, care aduce în prim-plan fie o mamă prezentă până la sacrificiu alături de fiul său schizofrenic, fie un soţ & tată mai mult absent, dar nu mai puţin suferind, fie un fiu bolnav centrat pe el însuşi pe cât de ataşat de maică-sa, pe atât de pornit împotriva tatălui său („În afara tatei, eu nu exist (…) Nu. Nici nu existam. Nu încap doi Einstein în această lume”). Istoria secolului XX nu lipseşte nici ea, cu cele două războaie mondiale, cu ascensiunea nazismului în Germania (pe care Einstein se vede silit s-o părăsească în 1933), cu declanşarea maccartysmului în SUA (şi iarăşi Einstein e cap de listă la capitolul persoane indezirabile), cu câte şi mai câte.

Sigur, cea mai spectaculoasă linie de subiect e chiar evoluţia bolii lui Eduard, iar faptul că însuşi personajul îi dă glas conferă naraţiunii un plus de autenticitate: „Dacă e să dau crezare anumitor autorităţi, tot ce văd în jurul meu este lipsit de realitate. Dar omenii care fac asemenea afirmaţii există cu adevărat? Nu sunt doar marionete ale spiritului meu aşa-zis bolnav? Dar dacă sunt singur în univers? Şi dacă toate percepţiile mele nu sunt decât halucinaţii, atunci poate că universul însuşi nu există? Poate că eu sunt doar produsul imaginaţiei mele..”

12 octombrie ’15

XS
SM
MD
LG