Linkuri accesibilitate

„Într-o țară normală, când iese atâta lume la miting, oamenii imediat își dau demisia. Aceștia, care nu au obraz, nu vor”


Demonstranții din centrul Chișinăului spun că vor continua protestele.

Spicherul Andrian Candu a anunțat joi că prima ședință a Parlamentului din noua sesiune va avea loc la 15 octombrie, dar, potrivit unei decizii a Biroului Permanent, nu o să fie puse în discuție revendicările Platformei civice DA și opoziției politice. Cele două tabere ale protestatarilor care protestează neîntrerupt de câteva săptămâni cer dizolvarea parlamentului și alegeri anticipate. Tamara Grejdeanu s-a interesat ce reacție a stârnit anunțul spicherului Candu:

După o lună de protest, manifestanții din Piața Marii Adunări Naționale constată cu regret că nu au înregistrat deocamdată nici o izbândă. Nici măcar anunțata demisie a guvernatorului BNM nu și-o pot trece la trofee. Drăguțanu a spus că presiunile politicienilor l-au determinat să renunțe la funcție și nu nemulțumirea oamenilor din stradă. Asta nu-i împiedică însă pe simpatizanții Platformei DA să acționeze cu tenacitate, de parcă, spun mulți dintre ei, ar gândi o partidă de șah, ceea ce presupune răbdare. Tactica, spun ei, va rămâne neschimbată până obțin demisia conducerii Republicii Moldova.

Organizatorii protestului, liderii Platformei Civice pentru Demnitate și Adevăr cer în continuare convocarea unei ședințe comune a Parlamentului, Guvernului și Președinției la care să fie discutate revendicările protestatarilor, solicitare care a rămas fără răspuns deocamdată.

O ședință în plen a legislativului este programată pentru săptămâna viitoare, însă membrii platformei civice nu au fost invitați să participe și ei, așa cum și-au dorit. Andrian Candu președintele Parlamentului a spus azi că „la ședințe participă doar deputații și cei care sunt invitați să raporteze din instituții.”

Stau de vorbă cu Nicolae Popov, unul din cei care și-a instalat un cort acum o lună în fața clădirii Guvernului. El spune că manifestanții își dau seama că cerințele lor sunt dure, de asta nici nu speră la un răspuns curând:

„Toți înțeleg că așa probleme repede nu se rezolvă, este nevoie de timp, și de asta toți au răbdare.”

Europa Liberă: Care este starea de spirit în „Orășelul Demnității”?

„De luptă. Unii chiar dacă pleacă se întorc peste un timp, mai au ceva de lucru, de urgență de rezolvat.”

Europa Liberă: Dar este un nucleu protestatar aici, mereu?

„Este și o să fie.

„Într-o țară normală, când iese atâta lume la miting, oamenii imediat își dau demisia. Aceștia, care nu au obraz, nu vor. Și e clar pentru ce și de ce, fiindcă sunt hoți.”

„Se începe a trezi din somn euforia asta a demnității.”

Europa Liberă: Cât timp mai rezistă mișcarea protestatară?

„Până la victorie, până nu o să schimbăm și o să aducem societății niște tehnocrați, niște oameni capabili. Acum nu suntem siguri că o să alegem tot ce trebuie. Noi să ne învățăm cum să organizăm protestul, ca să scăpăm de robia asta.”

La o distanță de câteva sute de metri, unde își au corturile manifestanții simpatizanți ai Partidului Nostru și ai socialiștilor se cere cu aceeași insistență demisia guvernului și organizarea alegerilor anticipate. Protestatarii spun că nu-i demotivează tăcerea guvernanților și nici temperaturile scăzute nu-i sperie:

„Ni s-a promis că se va trage și căldură, și dacă o să avem căldură, stăm până în primăvară.”

Europa Liberă: Cine va promis?

„Liderii ne-au promis că o să fie și cald. Dar sperăm că poate totuși or avea un pic de minte aceștia care ne conduc țara și, poate președintele va demisiona și va fi o condiție pentru alegeri anticipate. Sperăm că au demnitate și vor face un pas spre voia poporului.”

„Cred că noi o să fim auziți, doar ei singuri văd ce dorește lumea, să îndeplinească cerințele la oameni.”

Europa Liberă: Dar se protestează de o lună de zile în fața clădirii guvernului, aici, de mai bine de două săptămâni?

„Vedeți că o parte vor în Uniunea Europeană, dar asta o să ne bată la buzunar, așa că mai bine trebuie să mergem spre Rusia.”

Liderii ambelor tabere ale protestatarilor anunță că vor urma în continuare agenda prestabilită. Liderii Platformei DA spun că se vor concentra pe procedura de inițiere a unui referendum, astfel încât președintele să fie ales prin vot direct. De cealaltă parte, liderul Socialiștilor anunță că vor semna un proiect de hotărâre cu privire la demiterea din funcţie a preşedintelui Parlamentului.

Între timp, Andrian Candu, împreună cu Președintele Nicolae Timofti și Prim-ministrul Valeriu Streleț, au semnat un apel public în care solicită implicarea conjugată a clasei politice și a societății civile „pentru identificarea în comun a soluțiilor de rezolvare a disputelor și de ieșire din impasul în care se află Republica Moldova.” Pentru construirea punților de legătură între cele două entități, deocamdată antagoniste, au fost alocate 7 zile, exact cât a durat facerea lumii.

XS
SM
MD
LG