Linkuri accesibilitate

Cîteva note despre a 14-a femeie laureată a Premiului Nobel pentru Literatură


Svetlana Alexievici vorbind jurnaliștilor la intrarea în apartamentul ei de la Minsk, 8 octombrie 2015.

Svetlana Alexievici vorbind jurnaliștilor la intrarea în apartamentul ei de la Minsk, 8 octombrie 2015.

Numele Svetlanei Alexievici era vehiculat de mai mulți ani, iar anul acesta era pus destul de sus pe lista favoriților.

Premiul Nobel pentru Literatură se pretează la pariuri, fiind, în principiu, singurul care „opereaza” cu nume cunoscute publicului larg, sau cel puțin amator de literatură.

Numele Svetlanei Alexievici era vehiculat de mai mulți ani, iar anul acesta era pus destul de sus pe lista favoriților. Și a câștigat, la 67 de ani, „pentru scrierile sale polifonice, un monument al suferinței și curajului in vremurile noastre”, cum se spune în anunțul Academiei de Științe din Suedia.

Aproape toate cărțile ei se bazează pe mărturii – aici se vede formațiunea de jurnalist a autoarei – și sunt „colaje care ne ajută să înțelegem mai bine istoria zielor noastre”, se mai spune în declarația oficială a Academiei de la Stokholm.

Nu sunt amatoare de pariuri și nici critic literar, nu urmăresc listele cu candidații la Premiul Nobel sau speculațiile din presă, oricare presă, pe aceasta temă.

Recent însă, trecând întîmplător pe la bibioteca municipală, am împrumutat ultimul roman al Svetlanei Alexievici, „Timp la mâna a doua – viața pe ruinele socialismului” - traducerea titlului din germană îmi aparține; romanul nu a apărut încă în limba română, dar potrivit unor informații de pe internet, editura Humanitas ar urma să-l publice.

Și tot întâmplător am deschis cartea la capitolul „Despre Romeo și Julieta... numai că îi chema Margareta și Abulfas”, povestea de dragoste a unei armence cu un azer, la Baku.

Totul se întâmplă în 1988, anul pogromurilor împotriva armenilor din Azerbaidgian, dar și împotriva azerilor din Armenia.

Margareta scapă, ascunsă în podul unei prietene, pentru că „arată a rusoaică”, toate viața ei se năruie însă, nu când află despre ororile petrecute în provincie, ci când descoperă că tot apartamentul i-a fost „curățat” de cei mai buni prieteni, de „mătușa Seinab” și fiul ei Ainar, colegul ei de clasă, cel care la intrarea în școală o saluta cu „ce mai faci prințesă?”

Fascinant este faptul că nimeni, victime sau călăi, nu înțelege mecanismul urii care îi cuprinde.

Iar Svetlana Alexievici recreează din amănunte nesemnificative de viață cotidiană această lume infectată de „ură”.

Romanciera din Belarus s-a născut în 1948 în Ucraina, dintr-o mamă ucraineană și un tată belarus, a studiat la jurnalismul la Minsk și a rămas mult timp în provincie, pentru că a refuzat să scrie „pe linia partidului”.

Primul ei roman „Războiul nu are chip de femeie” (1985) se bazează pe interviuri cu sute de femei care au participat la al Doilea Război Mondial. O tehnică pe care a folosit-o și rafinat-o în următorii ani, când a scris despre catastrofa de la Cernobîl sau intervenția sovietică în Afganistan.

Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor”, a apărut în mai 2015, la Editura Corint, carte cu care scriitoarea cîștigase Premiul pentru Pace Erich-Maria-Remarque în 2001 și National Book Critics Circle Award 2005 pentru nonficţiune.

În 2013, într-un interviu cu revista germană „Der Spiegel”, Svetlana Alexievici constata că „omul sovietic a supraviețuit în Belarus”, iar această constatare este motorul ultimului ei roman, „Timp la mâna a doua – viața pe ruinele socialismului”.

Premiul Nobel pentru Literatură se acordă din 1901, iar Svetlana Alexievici este a 14-a femeie laureată și prima jurnalistă care primește această valoroasă distincție.

XS
SM
MD
LG