Linkuri accesibilitate

„Guvernul cu o mână dă, iar cu două ia” (Mold-street)


„Republica Moldova între România şi Rusia” (O analiză a Fundaţiei Universitare a Mării Negre)

Portalul cu profil economic Mold-street scrie că „guvernul cu o mână dă, iar cu două ia”. Autoritățile aparent au identificat o nouă sursă de venit la bugetul de stat. De fapt, potrivit sursei citate, veniturile vor fi acumulate de Banca Națională, care va fi obligată să transfere jumătate de profit în bugetul de stat. Propunerea aparține ministerului de finanțe care susține că urmare a „conjuncturii economice, situației de pe piața financiar-bancară și evoluția comerțului exterior, bugetul de stat nu este capabil să asigure finanțarea angajamentelor deja asumate de Guvern.” Economiștii de la Mold-street notează că deși propunerea pare a fi una logică în condițiile actuale de austeritate, aceasta provoacă mari semne de întrebare privind „capacitatea guvernanților de a elabora legi și mai ales capacitatea acestora de a prognoza.” Or, potrivit sursei citate o asemenea prevedere a existat până nu demult fiind anulată tot la inițiativa guvernului.

Într-o postare pe Facebook, fostul premier Ion Sturza avertizează că Republica Moldova ar urma să piardă încă un miliard de dolari prin intermediul sistemului energetic, „Se dorește emiterea de obligații garantate de stat și creșterea tarifelor în mod automat în următorii 10-15 ani! Suma câștigată, în rezultatul emisiei, de aproximativ 1 miliard USD, ar merge la plata datoriei către „Gazprom” și la „băieții deștepți””. Ex-premierul Sturza susține că sectorul energetic ar fi patronat de PD. „Acest „merit” a fost câștigat în mare bătălie cu PLDM.” Ion Sturza face referință și la compania transnistreană Energocapital, prin intermediul căreia Moldova cumpără curent de la centrala Cuciurgan la un preț de trei ori mai mare, care se reflectă şi în tariful pentru consumatorul final.

Fundaţia Universitară a Mării Negre publică o amplă analiză semnată de analiştii români Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu „Republica Moldova între România şi Rusia”. Potrivit autorilor principală problemă a Chişinăului este o enormă criză de încredere a populaţiei în clasa politică, care se extinde şi asupra încrederii în proiectul european. „Dacă AIE 3 nu va lua măsuri radicale, orice şansă de a continua proiectul european prin intermediul acestei coaliţii este ratată.” Autorii afirmă că în curând Republica Moldova va trebui să facă o alegere între opţiunea euroatlantică şi cea eurasiatică, „terţul este exclus”. În opinia analiştilor, România trebuie să propună un proiect realist de ancorare ireversibilă a R. Moldova de Vest. Iar unul din paşi ar fi gândirea unei proiecţii economice a României pentru R. Moldova, printr-un parteneriat între stat, companii şi investitori privaţi, pornind de la un „Fond Moldova”.

Portalul anticorupție.md publică prima parte a unei investigații mai ample despre afacerile și averile viceminștrilor din guvernul Streleț. Reporterii au analizat declarațiile pe avere și de interese ale viceminiștrilor de la sănătate, economie, tineret, interne, externe. Printre aceștia, așa cum constată ancheta jurnalistică, „avem și bogați, și săraci, cu firme prospere și mai puțin active, cu trecut curat sau mai puțin curat.” Unii dintre noii viceminiștri mai continuă să administreze afacerile, unele chiar în domeniul în care au fost promovați, chiar dacă lege nu permite acest lucru. Este și cazul celor trei viceminiștri ai sănătății, care au afaceri profitabile în domeniul medical. La capitolul averi și afaceri, viceminiștrii Afacerilor externe sunt cei mai modești, se arată în articol.

Portalul Ava.md îl citează pe fostul ambasador ucrainean în Moldova Serghei Pirojkov care a declarat pentru un post TV ucrainean că Rusia ar urmări să profite de situația politică de la Chișinău, unde forțele politice se întrec în preluarea poziției de lider al protestelor. „Rusia vrea să profite de această situație prin intermediul susținătorii săi, a Partidului Socialiștilor, condus de Igor Dodon și a lui Renato Usatîi, care conduce partidul pro-moscovit Partidul Nostru” a declarat ex-ambasadorul. Referindu-se la incidentele de duminică din fața parlamentului, Pirojkov observă că protestele par să se radicalizeze ceea ce denotă, așa cum susține fostul ambasador „punerea în aplicare a unui scenariu rusesc”.

XS
SM
MD
LG