Linkuri accesibilitate

De ce e mai bine că România a amânat să adere în 2019 la zona euro (Contributors.ro)


Președintele Klaus Iohannis și-a ales cel mai prost subiect pe care să-i înfrunte pe partenerii occidentali: criza imigranților. (România Liberă).

Un ziar de mică circulație, „Puterea”, a inclus pe pagina electronică declarația de joi a președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în sprijinul promisiunilor făcute de partidele pro-europene. Acestea și-au luat angajamentul să repornească reformele, astfel încât țara să poată primi ajutorul extern de care are nevoie. Timofti e citat și cu convingerea că trebuie ”trași la răspundere” funcționarii și oficialii statului care se fac vinovați de stagnarea împotriva căreia au ieșit oamenii în stradă. „Puterea” citează Agerpres și reproduce îndemnul președintelui moldovean la atenție față de „provocările” la adresa securității țării. ”Urmărim activizarea forțelor revanșarde, neo-sovietice, care doresc să profite de situația creată pentru a încerca să ne oprească din drumul nostru natural către Uniunea Europeană”, a spus liderul de la Chișinău.

O analiză apărută pe site-ul Contributors.ro explică de ce e mai bine că România a amânat să adere în 2019 la zona euro, așa cum fusese anterior programat. Aura Socol vorbește despre constrângerile cărora economia țării ar trebui să le facă față cu cel puțin doi ani înainte de aderarea la euro și despre tendința actuală a statelor care deja îndeplinesc criteriile de bază: nu se mai grăbesc spre moneda europeană. Nici România nu o mai face și e mai înțelept, se arată în acest articol.

Alte decizii la vârful statului român sunt însă criticate azi. În „România liberă”, Cristian Câmpeanu scrie că președintele Klaus Iohannis și-a ales cel mai prost subiect pe care să-i înfrunte pe partenerii occidentali : criza imigranților. „Gloanțele” trebuiau păstrate pentru momentul în care România va trebui ”să facă opoziție” în clubul european față de țările ce vor redescoperi beneficiile cooperării cu Rusia. Fiindcă acest moment e iminent, consideră comentatorul. Ieșirea Rusiei la rampă, mai ales pe dosarul sirian, ar fi consecința directă a politicii duse la Washington de liderul american Barack Obama. La capătul a șapte ani de mandat, „Obama e realmente dezamăgit că lumea nu arată deloc așa cum și-a dorit el în 2008, că bunele sale intenții nu au fost împărtășite nici de lumea musulmană, nici de Rusia, nici de China, nici de Israel”. Or lecția e simplă: „atunci când puterile ordinii liberale se retrag din lume, locul lor este luat de agenții haosului, ai dictaturii și arbitrariului”. Actuala politică americană nu va fi probabil continuată de viitoarea administrație, dar, arată comentatorul „României libere”, va dura mulți ani până să fie reparate „greșelile făcute în acești opt ani”. Deocamdată, Rusia a creat teribilul precedent al anexării Crimeii și nimeni nu știe dacă se va opri aici. Ce-ar trebui să facă România? O alianță puternică cu Polonia și cu țările baltice, „un bloc care să se opună ferm legitimării europene și internaționale a Rusiei lui Putin. Altfel riscăm să pierdem nu doar Moldova, ci România însăși”.

Claudia Postelnicescu arată într-un articol publicat pe Contributors.ro ce face România deocamdată: se plânge că nu e primită în spațiul Schengen și condiționează de această rezolvare acceptarea cotelor de imigranți. Greșit. România nu are o problemă de imigrație și n-ar fi trebuit să ilustreze trista revelație pe care a produs-o valul de refugiați: est-europenii nu au fuzionat, de fapt, cu Europa.

XS
SM
MD
LG