Linkuri accesibilitate

Contacte ruso-americane la New York


John Kerry și Serghei Lavrov la New York, 27 septembrie 2015

John Kerry și Serghei Lavrov la New York, 27 septembrie 2015

John Kerry a enunțat la New York miza: salvarea Siriei și menținerea ei unită și ca stat laic.

In afara de intilnirea Obama-Putin, au avut loc la New York si alte contacte ruso-americane. Despre ce a incercat sa obtina secretarul de stat John Kerry o relatare a corespondentului Europei Libere la Washington.

In principal discutiile au vizat situatia din Siria. Observatorii politici arata ca intre Obama si secretarul sau de stat, John Kerry nu exista diferente de optica cu privire la aspectele substantiale ci doar de strategie.

In timp ce Obama prefera sa se tina departe de cauze pe care le considera greu realizabile, seful diplomatiei americane nu inceteaza sa spere si sa caute solutii. Contactele cu Rusia ilustreaza aceasta situatie. In ultimii doi ani, presedintele Obama l-a evitat pe omologul sau rus, Putin, pentru ca luni sa accepte o intilnire cu acesta la ONU.

In schimb, Kerry a mentinut un dialog permanent cu ministrul de externe rus Sergei Lavrov, cu care se intretine des si indelung.

Profesorul Paul Pillar de la Universitatea Georgetown crede ca nici Kerry nu este prea optimist cu privire la gasirea unei solutii in Siria, dar ca in calitate de secretar de stat are datoria sa incerce.

Spre deosebire de predecesoarea sa Hillary Clinton, care se angaja in negocieri doar atunci cind progresul era foarte posibil, Kerry nu ezita sa o faca.

Un aspect de luat in considerare este impactul pe care Siria il poate avea asupra mostenirii istorice a lui Barack Obama. Acum ca Rusia joaca un rol mai activ in Orientul Mijlociu, John Kerry incearca sa convinga Kremlinul sa negocieze o solutie politica care sa prevada plecarea lui Assad de la putere, chiar daca asta nu s-ar intimpla imediat, un punct de negociere cu care se pare ca atit americanii cit si europenii sint de acord.

Kerry a enuntat la New York miza: salvarea Siriei si mentinerea ei unita si ca stat laic. El a spus ca daca acestea sint principii asupra carora se poate conveni atunci o cale comuna poate fi gasita.

XS
SM
MD
LG