Linkuri accesibilitate

Dezvoltarea durabilă rămâne în România un concept teoretic, pe care nici liderii politici, nici elitele birocratice sau universitare nu-l aduc în dezbatere publică…

Conceptul dezvoltării durabile, enunțat în anii 1970 și preluat de ONU un deceniu mai târziu (prin Raportul Brundtland) este discutat de oficialii români doar întâmplător. Deși România are o „Strategie privind Dezvoltarea Durabilă cu orizonturi 2013-2020-2030”, totuși nimeni nu se preocupă nici pentru punerea ei în acord cu prezentul, nici pentru rezolvarea problemelor descrise în acest document optimist, elaborat în 2008.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit la Summitul Națiunilor Unite, imediat după adoptarea documentului „Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă” și a spus că România își va revizui Strategia astfel încât să pună accentul pe „susținerea incluziunii persoanelor cu dizabilități, a tinerilor și femeilor”. „Eradicarea sărăciei” prin „politici de coeziune socială” ar fi o altă direcție marcată de președintele român.

Dezvoltarea durabilă este definită (în Raportul Brundtland) ca o soluție care „urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Inițial era vorba despre problemele de mediu și despre criza resurselor naturale, dar între timp acest concept s-a lărgit incluzând chestiunile de calitate a vieții, echitate socială, redresarea dezechilibrelor.

Președintele României vorbește pentru prima dată despre acest subiect, fără să detalieze, însă prea mult și fără să aducă în discuție principala problemă a țării din această perspectivă: faptul că persoanele „bogate”, câștigă de peste șase ori mai mult decât cele „sărace”. Potrivit OECD, Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare inegalitățile cresc în toată Europa.

În România aproape un sfert din populația țării este afectată de sărăcie. Un Raport al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România dat publicității astă vară arată că 4,8 milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei, iar un milion și jumătate dintre aceștia sunt copii. În același document se precizează că circa 700.000 de persoane cu dizabilități nu au acces la servicii de specialitate. Romii sunt cei mai afectați, iar riscul expunerii lor la sărăcie este zece ori mai mare decât al majorității, în vreme ce aproape 40% dintre copiii romi trăiesc în sărăcie absolută.

În 2008 când a fost gata Strategia privind Dezvoltarea Durabilă cu orizonturi 2013-2020-2030, documentul argumenta că România „are de recuperat decalaje considerabile față de celelalte state ale Uniunii Europene” și că dincolo de toate progresele înregistrate, țara „are încă o economie bazată pe consumul intensiv de resurse, o societate și o administrație aflate încă în căutarea unei viziuni unitare și un capital natural afectat de riscul unor deterioriări ce pot deveni ireversibile”.

Poate că lucrurile nu sunt încă ireversibile în ceea ce privește resursele naturale exploatate abuziv, spre exemplu, dar în cei șapte ani care s-au scurs de la acest enunț, nu par să se fi făcut niciun fel de progrese. Dezvoltarea durabilă rămâne în România un concept teoretic, pe care nici liderii politici, nici elitele birocratice sau universitare nu-l aduc în dezbatere publică, pentru a căuta căi de echilibrare inegalităților, de reducere a sărăciei, de estompare a discrepanțelor și inechităților.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG