Linkuri accesibilitate

Cinci zile din viața unui om care repară grădinițe în Republica Moldova


Jurnalul săptămânal cu Mircea Eșanu.

Născut în 13 septembrie 1983 la Chișinău. Absolvent al facultatii de Sociologie și Asistență Sociala la USM. Manager de proiect în cadrul PNUD. Ofițer de programe la Fundatia Est-Europeană. Director executiv FISM.

Luni

A fost o zi de ședințe și planificări. Oricât de plictisitor asta ar părea, dar după ani de zile începi să-ți dai seama că fără ele n-ai încotro. O zi care a început mai devreme decât a planificat deșteptătorul. Răzvan a hotărât că la ora 5 tații serioși nu mai dorm și insistent îmi deschidea ochii spre trezire. Ziua de luni a început.

De dimineaţă am avut discuţii cu colegii şefi de departamente de la FISM. De la fiecare din ei am aflat cum stau lucrurile în grădiniţele în care lucrăm, cum îşi fac treaba constructorii şi la ce etapă suntem. Am stabilit şi ce avem de făcut în această săptămână.

Până acum, din cele 774 de grădiniţe care au beneficiat de Programul de asistenţă acordată de Guvernul României, în 524 lucrările au fost deja finisate. Copiii se bucură de condiţii bune şi un mediu plăcut.

Și mai avem peste 120 de grădiniţe la care se lucrează. Se apropie sezonul rece şi îmi doresc foarte mult să reuşim să finisăm lucrările acolo cât mai repede. Părinţii, educatorii, dar și primarii aşteaptă cu nerăbdare acest lucru.

După-amiază vizitat şantierul de reconstrucţie a grădiniţei din satul Coloniţa, eu le zic vizite de mobilizare și prevenire a relaxării și cred că aceste ieșiri sunt foarte importante. Una e când citeşti rapoarte despre lucrări efectuate şi cu totul altceva este când te duci şi vezi cu ochii tăi cum stau lucrurile de fapt.

Spre seară aflu din presă că un director de bancă, cu două mașini de serviciu, demisionează. Un bun coleg de liceu mi-a reamintit bancul pe care i l-am spus cîndva: doi cetățeni tăiau o bombă cu fierăstrăul. Vine al treilea și îi întreaba: mă, da' dacă explodează? La care ăilalți: apăi nu-i bai, că mai avem una! Se pare că această demisie chiar aruncă o bombă în aer.

Marţi

Sînt omul care are nevoie de rezultate vizibile, marți a fost una dintre acestea. Ziua rezultatelor măsurabile.

La ora 10 dimineața am participat cu plăcere la inaugurarea grădiniţei din satul Sireţi, raionul Străşeni. Grădiniţa a primit 1 milion 300 de mii de lei din grantul Guvernului României, prin intermediul FISM. Din aceşti bani a fost complet reconstruit etajul 2 al clădirii. Acum toţi cei 175 de copii de vârstă preşcolară din sat frecventează grădiniţa. Astfel de exemple mă fac să cred că acest lucru este posibil şi în alte localităţi.

Mai tîrziu, am avut o întilnire de lucru cu donatorii germani despre construcţia grădiniţei de tip casă pasivă din Călăraşi, la care a participat şi primarul oraşului. Acolo construim din temelie o grădiniță care va prima instituție publică din țară ridicată după cele mai bune practici Europene în domeniu eficienței energetice.

Spre seara acestei zile, am primit vești bune de la partenerii noștri din București, care au calificat grantul oferit pentru renovarea grădiniţelor din de la noi, ca fiin cel mai popular proiect finanțat de Guvernul României în ţara noastră, totodată anunțînd că mai alocă în acest scop încă 5 milioane de euro. E un compliment care flatează întreaga mea echipă.

Miercuri

După ziua de ieri, miercuri a fost zi de milioane. Am avut o şedinţă cu primul ministru şi secretarul general al Guvernului, la care am discutat despre cum putem face ca cele 5 milioane de euro de la Guvernul României să ajungă cât mai repede la grădiniţele din Moldova.

După masă m-am întâlnit cu două grupuri de primari din raioanele Căuşeni şi Anenii Noi cu care am discutat despre grijile, necesitățile, dar și mersul lucrărilor la grădinițe. Și lumea dinafara Chișinăului e la fel de îngrijorată cu privire la ce vor duce protestele și nemulțumirile din capitală. Îngrijorarea privind viitorul politic, resursele financiare alocate de la buget sunt mari, simțind că instabilitatea politică îi poate afecta direct.

Mai spre seară am făcut ultimele pregătiri pentru evenimentul de joi. Săptămâna se confirmă a fi încărcată. Deci cafea și optimism.

Seara eu am constatat că a început Festivalul deJazz. Mai sunt zile, poate reușim.

Joi

Am mers la Ungheni. Voi ați fost la Ungheni? Dacă da, atunci eu tac, dacă nu, atunci vă zic că merită. Orașul este curat, modern și se dezvoltă mai bine decît Chișinăul.

La Ungheni, împreună cu Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca şi primarul oraşului, Alexandru Ambros, am participat la inaugurarea grădiniţei Andrieş.

Pentru renovarea grădiniţei din Ungheni au fost alocate peste 3 milioane de lei. Proiectul este foarte reuşit și 320 de copii astăzi dorm, mănincă și se joacă în condiții mai bune.

După inaugurare, împreună cu domnul ambasador, am vizitat și şantierul grădiniţei Alexei Mateevici, o altă grădiniţă din oraşul Ungheni, inclusă în grantului românesc. Primarul ne-a zis cît de importantă este această grădiniță pentru părinții care lucrează în trei schimburi în zona economică liberă din oraș și nu au cu cine lăsa copiii. De aici a apărut și ideea de a deschidă grupe cu program extins, dar și cîteva grupe care vor funcționa pe timp de noapte. Grădinițele sînt importante nu doar pentru copii, dar și pentru părinții acestora, care pot munci liniștit.

Vineri

De dimineață am avut o ședință de lucru cu echipa noastră de ingineri și arhitecți. Acești profesioniști sunt ochii mei în teritoriu, care verifică mersul și calitatea lucrărilor de renovare. Acum avem 120 de șantiere în lucru, volum mare, care inevitabil generează și surprize, care le putem depăși dacă intervenim promt. Un mare „mulțumesc” lor.

Între ședințe, urmăresc reportajele despre evenimentul de la Ungheni şi mă bucur că problema grădiniţelor din Moldova, care necesită a fi reparate, a intrat în vizorul mass-media. Am fost invitaţi, eu şi domnul ambasador Lazurca, să participăm la emisiunea „Bună seara”, moderată de Mircea Surdu, la postul public de televiziune.

Este într-adevăr un subiect important, pentru că majoritatea grădiniţelor din ţara au fost deschise încă în perioada sovietică şi multe dine ele nu văzut renovări de atunci. În multe localităţi nici nu exista o grădiniţă, iar părinţii sunt nevoiţi să-şi ducă copiii în satele vecine sau, și mai rău, să-i ţină acasă.

Acum, în grădiniţele renovate devine o normalitate apa caldă, grupuri sanitare adaptate pentru copii, mobilier nou și terenuri de joacă. Sînt cam 290 de grădinițe la care a fost schimbat acoperișul, 150 de grădinițe au sistem nou de încălzire. 50 dintre acestea, iarna trecută se încălzeau cu sobe.

A mai trecut o săptămînă. Luni o luăm de la capăt.

XS
SM
MD
LG