Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: MedNews


Invitata serii este Lilia Onea

, de la :

Site-ul agenției de presă MedNews reamintește cititorilor săi că în această după amiază se dă startul unei dintre cele mai prestigioase manifestări științifice, „Noaptea cercetătorilor”, în cadrul căreia medicina autohtonă va beneficia de un spațiu important. Între celelalte domenii prezente la manifestare, zona cercetărilor medicale va fi reprezentată de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu (USMF) și institutele medicale republicane. USMF va participa cu 10 laboratoare și unități de cercetare, iar capul de afiș va fi Centrul Universitar de Simulare și Instruire Medicală (CUSIM), care va demonstra managementul unui caz de urgență pe un simulator de fidelitate înaltă cum puține sunt astăzi în spațiul balcanic.

Tot de pe site-ul MedNews puteți afla despre Declarația Economiștilor despre Acoperirea Universală în Sănătate, semnată de coaliția celor mai influeți economiști ai lumii. Specialiștii Băncii Mondiale și deținătorii Premiului Nobel vin cu dovezi privind fezabilitatea implementării conceptului de acoperire universală cu servicii medicale a populației lumii care este promovat de Organizația Mondială a Sănătății. Ei susțin că acoperirea universală în sănătate pe care Republica Moldova a inițiat-o are justificare economică.

Începând din această săptămână, MedNews publică o serie de articole nu doar extrem de interesante, ci și foarte utile populației, privind acordarea primului ajutor de urgență în situații medicale relativ frecvente.

De asemenea, din paginile noastre cituți un intervu cu doamna brunetă, Dr. Tamar Khomasuridze, medic practician și doctor în științe medicale, cu o experiență de peste 25 de ani în sănătatea sexuală și reproductivă și Consilier al UNFPA pentru aceste probleme în Europa de Est și Asia Centrală. Aflați de la ea cum este văzută sănătatea sexuală și reproductivă a moldovenilor prin prisma succeselor și provocărilor țării în contextul priorităților și tendințelor din regiunea din care facem parte.

XS
SM
MD
LG