Linkuri accesibilitate

Papa Francisc, primul șef al bisericii catolice invitat să vorbească la ONU, a deschis lucrările Adunării Generale


Papa Francisc, primul șef al bisericii catolice invitat să vorbească la Națiunile Unite, a deschis lucrările Adunării Generale cu un discurs în care a pledat din nou pentru protejarea mediului dar a cerut și interzicerea armelor nucleare. Papa a condamant și orice formă de extremism, referire la gruparea Statul Isamic, și a pledat pentru un programde lungă durată pentru combaterea foamei și sărăciei în lume. Papa Francisc se află de marți în prima sa vizită în Statele Unite, iar miercuri s-a întâlnit cu președintele Barack Obama la Casa Albă.

XS
SM
MD
LG