Linkuri accesibilitate

Au trecut, iată, cinci ani. Într-o vineri, pe 6 august 2010, s-a stins din viaţă la 62 de ani Tony Judt, istoricul care a întruchipat exemplar vocaţia intelectualului public. A fost un gânditor pentru care moralitatea şi politica nu sunt domenii incompatibile. Spirit polemic, ostil certitudinilor comode, Tony Judt a provocat prin scrierile sale reacţii puternice şi adeseori agresive. Îl exaspera orice formă de fundamentalism. Cărţile sale (unele traduse în limba română la editura Polirom) stau mărturie pentru o atitudine de consecventă respingere a oricăror fixaţii ideologice. Ceea ce a scris, mai ales după 2002, pe teme legate de Orientul Mijlociu, a fost adeseori şocant pentru unii dintre cititorii săi. Nimeni nu l-a putut însă acuza vreodată de cinism, de ipocrizie ori de conformism. Detesta ideile preconcepute, clișeele bombastice, stilul oracular și fanatismele de orice natură. A scris unul dintre cele mai incitante studii despre semnificaţia istoric-mondială a revoluţiilor care au dus la finalul comunismului din Europa de Est: „O mie nouă sute optzeci şi nouă: Sfârşitul cărei epoci europene?

Iat-o anti-euforică, neliniştitoarea concluzie a acelui text, în atâtea privinţe premonitoriu: „…Europa este pe cale de a intra într-o epocă de dezordine, într-o perioadă de tulburări. Acesta nu este un lucru nou pentru bătrânul continent, desigur, dar pentru majoritatea oamenilor care astăzi sunt în viaţă va veni ca o experienţă nouă şi neplăcută”. Lucrarea sa Past Imperfect a deconstruit fascinaţia intelectualilor francezi pentru utopiile marxizante, inclusiv totalitarismul stalinist. A fost unul dintre primii care au scris despre rolul intelectualilor critici din Europa de Est în dezagregararea sistemelor comuniste. Tot el a scris apoi despre declinul acestui rol, despre convertirea unora dintre aceşti foşti disidenţi în opusul a ceea ce promiseseră şi păruseră a fi.

Dând filmul înapoi, poate că autorul magistralei istorii a Europei în anii Războiului Rece (Epoca postbelică, Polirom, 2008) a avut în mare măsură dreptate. Tributari paradigmei societăţii civile şi unui universalism etic poate naiv, pierdem uneori din vedere că unele statui începuseră să se degradeze. Semnalul cel mai dur şi dureros a venit din fosta Iugoslavie când unii membri ai cercului Praxis s-au transformat în ideologii regimului Miloşevici. În anii săi din urmă, Tony Judt s-a ocupat adeseori de chestiunile legate de istorie recentă, memorie, uitare, de comparabilitatea regimurilor comuniste şi fasciste, de rănile deschise ale conştiinţei europene. În acest sens, Judt oferă un diagnostic judicios: „o societate bine organizată este aceea în care ştim adevărul despre noi înşine la nivelul întregii comunităţi, nu cea în care spunem minciuni călduţe despre ceea ce suntem”. Până la sfârșitul vieții, directorul Institutului Remarque de la New York University a rămas în permanentă legătură cu prietenii săi din România şi, în primul rând, cu Mircea Mihăieş, fost fellow la Remarque Institute, cel care a editat volumul cu textul amintit din New York Review şi reacţiile din ţară.

Scriind despre Leszek Kołakowski, Tony Judt l-a numit „ultimul ilustru cetăţean al Republicii Europene a Literelor”. Aceste cuvinte sunt potrivite şi în cazul său. Cartea The Burden of Responsibility propune liniile de forţă ale unei viziuni tragice şi lucide despre universul politic dintr-un veac măcinat de pasiuni ideologice şi hybris radical. Eroii lui Tony Judt s-au numit Albert Camus (a cărui poză o ținea pe biroul său), Raymond Aron, Isaiah Berlin, Hannah Arendt, A.J.P. Taylor, Léon Blum, Leszek Kołakowski, Arthur Koestler, George Orwell. Și nici măcar eroi, ci mai degrabă „umbre... care se aflau peste tot și tot timpul”. Virtuţile în care a crezut au fost moderaţia, fermitatea, onoarea, responsabilitatea. Londonez prin naştere şi formaţie, a devenit ceea ce se numeşte un New York intellectual (asemeni Hannei Arendt, lui Irving Howe, lui Dwight Macdonald ori lui Daniel Bell).

Eseurile sale istorico-politice au apărut în New York Review of Books, Tikkun, Times Literary Supplement, The New Republic, London Review of Books. A fost un membru extrem de activ al comitetului editorial al trimestrialului East European Politics and Societies. A practicat istoria ideilor şi analiza politică de o manieră comprehensivă, opusă oricărui provincialism reducţionist. Într-o intervenţie citată în necrologul din New York Times (semnat de William Grimes), Tony Judt spunea: „Un istoric este în acelaşi timp antropolog, filosof, moralist, şi, totodată, trebuie să înţeleagă situaţia economică a perioadei despre care scrie”. În acelaşi articol, Mark Lilla a oferit o excelentă caracterizare a activităţii lui Tony Judt: „deţinea capacitatea neobişnuită de a prezenta imaginea de ansamblu simultan cu analiza miezului lucrurilor.”

În 2010, Mircea Mihăieş i-a adus un superb omagiu lui Tony Judt: „Tuturor ne lipseşte deja — şi ne-a lipsit în ultimii ani — înţelepciunea lui, felul abrupt, dar prietenos, în care-şi exprima dezacordul, precizia exprimării şi neobosita lui generozitate, râsul încântat atunci când descoperea un lucru nou. Călător neobosit, aflat parcă mereu pe urmele unei himere, Tony Judt a fost unul din cei mai fascinanţi 'spectateurs engagés' ai tulburei şi tulburătoarei noastre epoci. Textele confesive, scrise nu ştiu când şi, mai ales, cum, publicate în ultimul an, sunt un dar preţios, o mărturie plină de patetism şi luciditate a unui intelectual de hiper-calibru, dar care a fost şi — aleg dinadins aceste cuvinte demonetizate, dar care lui i se potrivesc ca puţinora alţii — un Mare Om.” Acum, când au trecut cinci ani de când Tony Judt nu mai este, când sarcasmul său seducător, întotdeauna îmblânzit de o undă de compasiune, a dispărut în ceaţa infinită a marii tăceri, ne dăm seama cât de mult a contat, cât de singuri suntem fără el, fără curajul său de a spune ceea ce crede, indiferent de reacţiile unora sau altora.

Mulţi l-au urât pentru ideile sale heterodoxe. El nu ştia, nu putea să urască. Tony Judt a purtat cu demnitate ceea ce el a numit, pe urmele celor pe care i-a preţuit, povara responsabilităţii. Tony Judt a fost un gânditor excepţional, un umanist cum prea puţini au rămas în lumea noastră tot mai sărăcită spiritual. Ni-l imaginăm undeva, acolo sus, prins într-o neîntreruptă conversație cu Albert Camus, cu Hannah Arendt, cu Leszek Kołakowski. De la Tony Judt am învățat cât de important este să luăm ideile în serios și să nu uităm niciodată că ideile, cuvintele, au consecințe. Uneori faste, de foarte multe ori nefaste. Cartea sa (Past Imperfect) despre intelectualii francezi și mirajul comunist rămâne astfel nu doar o admirabilă sinteză de istoria ideilor, ci și un urgent avertisment moral.

Versiune actualizată si lărgită a eseului scris impreună cu Marius Stan. O public aici cu acordul sau.

XS
SM
MD
LG