Linkuri accesibilitate

Premierul croat Zoran Milanovic a anunțat că restricțiile la granița cu Serbia vor fi ridicate în 24 de ore.


Premierul croat Zoran Milanovic a anunțat că restricțiile la granița cu Serbia vor fi ridicate în 24 de ore. Ele fuseseră impuse pe fundalul crizei refugiaților, și au generat o dispută sârbo-croată care a dus la blocarea traficului camioanelor și a circulației oamenilor și bunurilor. Totul a pornit de la decizia Ungariei de a închide la mijlocul acestei luni granița cu Serbia, blocînd mii de refugiați în această țară. Croația a acceptat inițial să lase refugiații să treacă spre Slovenia și țările din spațiul Schengen, dar după trei zile și după ce aproape 15.000 de refugiați trecuseră prin Croația, Zagrebul a închis din nou granița, ceea ce a făcut ca alte zeci de mii de refugiați să rămână blocați în Serbia.

XS
SM
MD
LG