Linkuri accesibilitate

Invitata emisiunii este redactoarea-șefă Anastasia Nani.

Portalul Anticorupție al Centrului de Investigatii Jurnalistice va publica joi o anchetă în care constată că partidele politice au fost finanțate din greu în scrutinul local din iunie 2015, la fel ca și la alegerile parlamentare de anul trecut. Donațiile au fost făcute de angajații firmelor, care au câștigat contracte grase cu statul în ultimii ani. Autorii au analizat rapoartele financiare depuse de formațiunile politice la Comisia Electorală Centrală și au scos la iveală faptul că fondatorii, administratorii și simplii angajați ai unor firme care au încheiat contracte de achiziție cu diferite instituții ale statului, unele chiar în toiul campaniei electorale, se numără printre sponsorii generoși ai partidelor.

La nivel local, tabloul este mult mai bine conturat – angajații firmelor care au câștigat licitații au făcut donaţii către partidele din care fac parte liderii administrației publice locale.

Tot joi, găsiți un articol al Centrului de Investigatii Jurnalistice realizat în parteneriat cu Ziarul de Garda. Autorii investigației vin cu detalii noi privind averea și afacerile familiei lui Dorin Draguțanu care recent și-a anunțat demisia din funcția de guvernator al Băncii Naționale.

XS
SM
MD
LG