Linkuri accesibilitate

„Muzica se întâmplă numai o dată, împachetarea ei poate fi în interes comercial, dar momentul acela nu se mai repetă...”


Un interviu cu Cristian Florea, prim dirijorul Orchestrei Naționale de Cameră revenit la Chișinău de la Festivalul George Enescu.

Prim-dirijorul Orchestrei Naționale de Cameră de la Chișinău, Cristian Florea, a fost intervievat de Europa Liberă despre Festivalul George Enescu, activitățile sale și a formațiunii pe care o conduce.

Cristian Florea: „Evident că pentru noi aici, la Chişinău, e foarte importantă participarea, mai ales la Festivalul George Enescu. În primul rând, că e Enescu, după aceea că are valoarea pe care o are şi este poate acum, momentan, cel mai mare festival din lume. Ca amploare nu are egal din toate orchestrele cele mai renumite sau cele mai cotate. La primul festival am fost în 2011. Efectiv s-a obţinut foarte greu primirea noastră. Exista şi un pic de critică apriori faţă de ceea ce vine din Moldova.”

Europa Liberă: Se pare că lucrurile s-au schimbat între timp.

Cristian Florea: „Aceasta a fost a doua oară. E pe bază că ne-am câştigat dreptul şi pentru ce am demonstrat în 2011. Anul acesta am fost din nou invitaţi.”

Europa Liberă: Am văzut o recenzie după festival, în care se spune că evoluţia orchestrei a fost una bine gândită, s-a văzut suflet pe scenă. Această apreciere, recunoaştere a trudei artiştilor este necesară? Pe cât de mult contează aceasta?

Cristian Florea: „Contează foarte mult. Şi, mi se pare, critica muzicală are o importanţă foarte mare, mai ales când ea este făcută de profesionişti, de adevăraţi critici muzicali. Ea joacă un rol în genere în viaţa publică, în viaţa social-culturală. Ar trebui şi în Chişinău să fie mai multă în acest sens. Adică, m-aş bucura să fie în ziar o parte ca la La Vanguardia sau New York Times. Acolo o critică aduce în lumină un artist poate necunoscut, dar îi deschide câteodată calea. Adică sunt oameni profesionişti care înţeleg despre ce e vorba şi care cumva dau un impuls carierei şi vieţii muzicale.”

Europa Liberă: Am reţinut o expresie, că la festivaluri precum George Enescu melomanii transformă sălile de spectacol într-un câmp de bătălie. Poate fi observat acelaşi lucru la Chişinău? Sau încă nu este publicul de aici răsfăţat cu asemenea evenimente?

Cristian Florea: „Nu pot să mă plâng. Sălile, cel puţin când fac producţie, sunt, de obicei, pline. Şi există deja un grup destul de mare de oameni care vin mereu şi o parte a vieţii lor este participarea la concerte, o necesitate la fel de importantă ca celelalte.

Bineînţeles, oferta e foarte mare, sunt multe instituţii – Filarmonica, Sala cu Orgă, Teatrul de Operă şi Balet, chiar și Orchestra Radio din când în când mai face câte ceva, de la Conservator. Adică, se cântă, încă se cântă destul de mult şi divers, diferite genuri şi diferite stiluri, şi diferite formaţii, sunt recitaluri. Dacă cineva vrea, poate învăţa foarte mult. Pleacă şi de acasă puţin, ajută dacă părinţii educă în sensul acesta. Şi la şcoală, nu ştiu în ce măsură şcoala generală are accentul pe marea muzică.

Cealaltă categorie de muzică te bate puţin în cap şi care ne este băgată, din păcate, pe gât, în toate localurile, ca un fel de obligatoriu. Dar pentru music trebuie o oarecare conducere a persoanei, mai ales tinere, să i se arate cât de diversă este şi cât de deşteaptă este, şi cât de multe lucruri are de spus.”

Europa Liberă: În ultimul timp am auzit critici care spuneau că pentru popularizarea muzicii clasice sunt binevenite ca metode şi soneriile la telefoanele mobile. Nu se reduce din valoare? Sau orice metodă de popularizare cumva este binevenită?

Cristian Florea: „Da. Este însă un pericol. La un moment dat marile muzici, de exemplu Carmina Burana, a apărut într-un film şi dintr-odată Carmina Burana a devenit o piesă pe care toată lumea o voia, fiindcă a auzit-o în filmul acesta. Sunt mai multe exemple. Dar cumva multe chestii se rup din context, primesc o altă nuanţă. Eu prefer totuşi cu toată această popularizare, care e binevenită, cumva trebuie muzica bună să ajungă şi să fie dorită. Omul, de obicei, când gustă ceva de mai multe ori, începe să se obişnuiască cu gustul respectiv şi se apropie de acesta şi pe urmă recunoaşte: „E chestia care am ascultat-o la telefon”. Însă e ruptă din context. Şi îmi place să fie totuşi în contextul şi istoric câteodată. Şi momentul în care s-a produs, şi personajul.

Cântă telefoanele mobile. Dar totuşi Simfonia 40, ceea ce înseamnă şi maturitatea lui Mozart, ca un exemplu important pentru a-ţi apropia o lucrare mare de muzică de suflet, în înţelegerea adâncă. Şi atunci toată trăirea muzicală şi intelectuală – sunt mai multe lucruri care participă în momentul în care asculţi.”

Europa Liberă: Putem observa în ultimul timp că foarte mulţi artişti moldoveni îşi găsesc recunoaştere în afara Republicii Moldova. Ce poate şi ce nu poate oferi scena din Republica Moldova?

Cristian Florea: „În primul rând, finanţe. În primul rând, problema economică e grea aici şi va fi tot mai greu. Tineri şi foarte tineri termină liceul, dacă promit ceva, deja îi au nemţii, englezii, pleacă la Londra, îşi continuă acolo studiile şi i-am pierdut. Tot ce e mai răsărit pleacă imediat, ceea ce este o catastrofă.

Trebuie cumva să se facă ceva să fie mai bună economia şi poate o împărţire mai justă a economicului, în aşa fel încât viaţa să fie mai simplă aici. Pentru mulţi, pur şi simplu, e imposibil de a sta. Și atunci e clar că îşi caută recunoaştere în afară, dar îşi caută mai ales formarea unei vieţi. Aceasta e o problemă. În sensul acesta în Moldova este marea muzicalitate a publicului, oamenii au bune urechi, cam toți. Și aceasta se vede în capacitatea publicului de aici de a percepe, de a înţelege orice fineţe, mesaj. Lucrul acesta îl spun şi toţi invitaţii pe care îi avem la Sala cu Orgă. De exemplu, de peste hotare cam toată lumea remarcă receptivitatea, fineţea.

De fapt, tot sensul artei life, adică a muzicii, care temporal se întâmplă exact numai într-un timp, muzica se întâmplă numai o dată, cu părere de rău. Împachetarea ei poate fi în interes comercial, dar momentul acela nu se mai repetă. Este ca o privire, ca un sărut, este numai atunci, numai în felul acela. Parte importantă e comunicarea artistului de pe scenă cu publicul, printr-un limbaj care, de multe ori, am spus, este singurul limbaj care nu poate minți, cel am muzicii. Acolo e foarte greu să minţi, fiindcă se vede foarte clar.

În aceste locuri, în Moldova, comunicarea este mai exactă, recepţia e foarte bună. Lucrul acesta pe undeva e o uşurare, dar pentru mine o responsabilitate mai mare, pentru cei care aud mai bine. Eu sunt mai atent, mai responsabil, îmi dau seama că ei percep şi nu vreau să apelez la îngăduinţă sau bunătate. E un public și cumsecade.”

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG