Linkuri accesibilitate

Mai întâi trebuie să îți pictezi visele. Apoi ele devin realitate.


Un reportaj despre taberele organizate de asociația elvețiană Children UA cu copii orfani din Ucraina.

Jenya Lavicka este una dintre studentele cu care Universitatea din Donețk se mândrește și astăzi. A absolvit Facultatea de științe economice și comerț, a fost ani buni lidera filialei din Donețk a AIESEC (Organizația internațională a studenților la științe economice), iar în 2006 a obținut o slujbă la o companie de medicamente și s-a mutat în Elveția.

Împreuna cu soțul ei, cetățean elvețian, și cu o mână de prieteni, a înființat, în 2008, organizația Children-UA . Ideea era organizarea unor tabere educaționale pentru copii orfani din familii dezavantajate din Ucraina.

Am cunoscut-o în calitatea mea de voluntar și fundraiser pentru cauzele umanitare, cu câteva luni înaintea lansării taberei de anul acesta. Impreună cu Open-Verein e.V., organizație din Germania din care fac și eu parte, am sprijinit, prin strângerea de fonduri, punerea pe picioare a acestui proiect.

„Cum funcționează totul?”, am întrebat-o.

Jenya Lavicka

Jenya Lavicka

„Aducem copiii aici pentru 10 zile și fiecare zi este dedicată unei teme sau unui domeniu. Mai întâi se cunosc între ei, învață să lucreze în echipă, să învețe să comunice. În primul an am avut doar adolescenți de 13- 14 ani. În al doilea an, am decis, bazându-ne pe experiența acumulată, că putem lua chiar copii mai mici ca vârstă. Ne-a fost teamă că nu ne vom descurca cu ei, cu dorul de casă, cu dependența de familie, dacă au. A doua tabără, în 2009, am organizat-o în Crimeea. Am luat copiii și ne-am dus la mare. Atunci am acceptat și copii mai fragezi ca vârstă, de la 10 până la 14 ani. A fost o greșeală, erau prea mici, prea fragezi. Studiul, școala, dezvoltarea personală nu erau importante pentru ei. Voiau doar să se joace. Să sară în mare, să înoate in piscină. Pe de altă parte, cei de 14 ani erau prea maturi, ca să spun așa. Pentru ei era cumva prea târziu. Unii aveau deja obiceiurile formate, unele obiceiuri proaste, își aleseseră drumul în viață, erau marcați de aceste alegeri. Am decis ca ținta noastră trebuie să fie copii între 13 și 14 ani pentru că aceștia se gândesc la viitorul lor, deja cam știu ce vor, ca atare este mai ușor de lucrat cu ei. Noi le arătăm oportunitățile pe care le pot avea în viață, iar pentru copiii aceștia este perioada perfectă.”

Copiii selectați de Children UA provind din familii dezavantajate. Ceea ce înseamnă că unii dintre ei au mamă sau tată, dar că parinții fie nu locuiesc cu ei, fie sunt alcoolici sau dependenți de droguri.

„Acești copii nu au un model bun de urmat în viață. Noi încercăm să le oferim modele bune pentru viață. De pildă, le explicăm faptul că și noi provenim din familii sărace sau de condiție medie din Ucraina, dar prin educație, prin acumularea de cunoștințe, prin învățarea limbilor străine am avut mai multe oportunități. Astfel îți poți schimba în bine viața.”

Jenya îmi povestește că din anul 2013 li s-a alăturat o rusoaică, și ea rezidentă în Elveția, care a venit cu un aport foarte important la proiect. Specialistă în resurse umane, femeia a structurat în așa fel programul zilelor de tabără, astfel încât perioada petrecută în Elveția sau, după caz, in Crimeea, a reprezentat pentru copii un punct de cotitură în alegerea drumului în viață.

„Experta în resurse umane a pus pe picioare un program în care copiii au evoluat de la o zi la alta. Primele zile am organizat jocuri de spart ghiața, pentru ca copiii să se cunoască între ei. Apoi, copiii au fost rugați să își picteze visurile: ce doresc să facă în viață ? Ce le-ar plăcea să profeseze ? Ce ar dori să obțină, material sau spiritual ?

Ideea era să înțeleagă că fiecare dintre noi are un vis și că este important să nu uităm de visele noastre. Apoi copiii au participat la teste de personalitate. Astfel am aflat ce profesie ar fi cea mai potrivită pentru fiecare.

Știți, la prima tabără pe care am organizat-o, când erau întrebați ce doresc să devină, copiii răspundeau fie coafeză sau vanzatoare (dacă erau fete), fie fotbalist (dacă erau băieți). Nu aveau părinti cu care să poată discuta o astfel de temă sau să se consulte, așa că spuneau și ei ce vedeau la televizor. Am organizat apoi jocuri cu fiecare dintre aceste profesii, pentru ca ei sa se puna in pielea unei persoane care practica o meserie sau alta. Mai mult, i-am provocat, să se gândească ei, ce meserie ar fi potrivită pentru o persoană care este bună la mate, de exemplu, sau pentru alta căreia îi place ordinea sau pentru alta căria îi place croitoria. Tot programul a fost documentat foto de o fotografă profesionistă. Și aceasta, la rândul ei, le-a vorbit despre profesia ei si a organizat chiar un atelier de fotografie cu copiii :i-a invatat cum să facă fotografii de calitate, a analizat cu ei fotografiile, le-a explicat unde este bine, si unde nu.”

Discuția mea cu Jenya este întreruptă. Două fetițe de cam 3 anișori vin și o trag de mână în cealaltă cameră. Sunt fetițele ei: Jenya este mamica a două minuni gemene. Le vorbește în ucrainiană. Nu doar pentru că și cu bunicii din Ucraina fetițele trebuie să poată comunica pe mai departe, chiar dacă locuiesc în Elveția, îmi explică. Dar și pentru că, într-o bună zi, o vor ajuta și ele pe mama lor să organizeze taberele cu copiii din Ucraina.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG