Linkuri accesibilitate

Invitata rubricii este Doina Stimpovschi.

„Subiectul principal al ediției de mâine a ziarului Adevărul Moldova este demisia-surpriză anunțată de guvernatorul și prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei. Anunțul făcut cu o zi înainte de vizita Misiunii Fondului Monetar Internațional la Chișinău ar putea lăsa Republica Moldova fără banii acesteia. În articolul nostru venim cu reacții ale economiștilor care afirmă că decizia este încă o gafă pe lângă multe altele, demisia nefiind una onorabilă.

Tot mâine, aflați ce au discutat separatiștii din întreaga lume la un congres care a avut loc la Moscova. Evenimentul ar fi fost finanțat de un fond al președintelui rus și a adunat reprezentanți ai organizațiilor separatiste din Europa, Asia, America Centrală și Africa. Organizatorii susțin că evenimentul, care a avut loc pe 20 septembrie, a fost unul inedit.

În pagina de politică internă dezbatem tema organizării unui referendum constituțional pentru modificarea articolului care prevede modalitate de alegere a șefului statului. Inițiativa deputaților din actuala coaliție de guvernare de a reduce numărul de voturi necesare în Parlament pentru alegerea președintelui Republicii Moldova este văzută de către reprezentanții opoziției și juriști drept una periculoasă și bazată pe interese de partid. Citiți în ziarul Adevărul Moldova argumentele pe care le aduc deputații Igor Dodon și Eugen Carpov, dar și juristul Nicolae Osmochescu.

Cât de mult a pierdut țara noastră în procesul de integrare europeană, dar și care este încrederea Uniunii Europene față de autoritățile de la Chișinău puteți afla dintr-un articol despre concluziile Asociației pentru Politică Externă. Victor Chirilă crede că Uniunea Europeană vrea să ia o pauză în ce priveşte extinderea sa, astfel încât o nouă aderare nu va fi acceptată prea curând, cu atât mai puţin cea a Republicii Moldova.

Dar mai multe vă lăsăm să aflați mâine, citind ziarul Adevărul Moldova.”

XS
SM
MD
LG