Linkuri accesibilitate

Victoria partidului Syriza în alegerile parlamentare din Grecia


Alexis Tsipras la anunțul rezultatelor preliminare duminică seara
Alexis Tsipras la anunțul rezultatelor preliminare duminică seara

Tsipras va încerca probabil să edifice un consens cât mai larg în direcția reformelor de care este condiționat al treilea pachet de ajutoare de salvare de la faliment.

Liderul stângist din Grecia Alexis Tsipras a cucerit un nou mandat de premier după victoria neașteptat de categorică în alegerile anticipate de duminică.

Vorbind duminică seară, după primele semnale că a câștigat, liderul partidului stângist Syriza, Alexis Tsipras, a spus că se simte „răzbunat”.

„Bătălia a fost grea, dar astăzi mă simt răzbunat, pentru că poporul grec ne-a dat un mandat clar de a continuă lupta în interiorul și exteriorul țării, pentru demnitatea grecilor”, a spus Tsipras.

Potrivit rezultatelor preliminare Syriza a câștigat alegerile de la 20 septembrie cu 35.47% din voturi și ar urma să aibă 145 de locuri în legislativul cu 300 de membri. Partidul conservator Noua Democrație, care a primit 28% din voturi, va avea 75 de mandate, formațiunea de extremă-dreapta Zorii Aurii 18, iar comuniștii 15. În Parlament vor mai fi reprezentate trei partide. Participarea la vot a fost de 55 de procente, relativ scăzută față de alte alegeri grecești recente.

Alexis Tsipras a spus că va forma o coaliție cu partidul de dreapta Grecii Independenți, care i-a fost partener de coaliție înainte ca Tsipras să-și dea demisia în august pentru a forța alegerile anticipate.

Decizia continuării cooperării cu Grecii Independenți a fost criticată de președintele Parlamentului European, Martin Schulz, care a numit-o „bizară”. Alți parteneri europeni ai Atenei s-au concentrat în primele lor reacții asupra nevoii continuării reformelor. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, l-a felicitat pe Tsipras cu ocazia victoriei în alegeri, adăugând că noul guvern al Greciei va avea mandatul să aplice reforme.

„Este multă muncă de făcut și nu este timp de pierdut”, a spus oficialul european. Îndemnuri similare au formulat luni oficiali din guvernele Germaniei și Olandei.

Victoria lui Tsipras vine la numai două luni după ce partidul său Syriza și-a abandonat promisiunile de a da îndărăt măsurile de austeritate deja luate, evitând altele noi. După întoarcerea de 180 de grade, care a dus la plecarea multor politicieni din partidul său, Tsipras a promis că va pune „o față umană” reformelor necesare.

După alegerile de duminică, pe străzile Atenei părerile despre ce va urma în politica grecească erau împărțite.

Fotini Diakomidou, angajată în turism, a spus că și-a dat din nou votul partidului lui Tsipras pentru că Syriza pare să fie singura formațiune politică dornică să muncească pentru țară. Fotini crede că în condițiile date, Tsipras nu putea să facă mai mult decât a făcut și că merită „a doua șansă”.

Konstaninos Pikos, pensionar, a spus că el a votat pentru partidul conservator Noua Democrație, dar mai mulți greci îl preferă pe Tsipras – așa că el nu poate face nimic.

Fostul funcționar public la pensie Leonidas Kapeles se declară „disperat” că grecii repetă eroarea de a-și da votul lui Tsipras, spunând că repetarea greșelilor trecutului pare să fie o specialitate a conaționalilor săi.

Agenția Reuters scrie că într-o societate greacă așa de divizată, Tsipras va încerca să edifice un consens cât mai larg în direcția reformelor de care este condiționat al treilea pachet de ajutoare de salvare de la faliment.

Surse din partidul lui Tsipras au spus agenției Reuters că el are de gând să formeze un consiliu național pentru politici europene, în care să fie reprezentate și alte partide, nu doar Syriza și Grecii Independenți, și care să fie în contact permanent cu ministrul de finanțe.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG