Linkuri accesibilitate

Asistenţă pentru procurorii moldoveni care investighează infracţiunile economico-financiare


„În lupta împotriva corupţiei R. Moldova se află la nivelul României de acum zece ani.” (Cristi Danileț).

În aceste zile sunt sau au trecut prin Chișinău mai mulți experți din România, specializați în combaterea corupției. Pe de o parte este vorba de fostul procuror la Direcția națională Anticorupție (faimoasa DNA), Mariana Alexandru care pentru două luni va fi consilier pe lângă CNA (Centrul Național Anticorupție). Pe de altă parte, de participanții la conferința organizată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, între care procurorul şef adjunct al DNA, Nistor Călin, judecătorul Cristi Danileţ sau Laura Ștefan, coordonatoarea activităților anticorupție pentru ONG-ul Expert Forum. Expertiza este necesară și poate da un nou imbold luptei împotriva corupție dar pe fundalul protestului maraton din PMAN, mulți politicieni moldoveni sunt tentați să facă din prezența unui consultant sau a unui expert, dovada că se luptă „eficient” cu corupția. O relatare despre rolul real al experților.

Fosta procuroare din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Mariana Alexandru, a fost selectată de Delegaţia Uniunii Europene de la Chişinău să ofere asistenţă procurorilor moldoveni care investighează infracţiunile economico-financiare.

În ajunul venirii expertei din România, preşedintele Parlamentului Andrian Candu s-a grăbit să anunţe că aceasta va „revizui chiar şi dosarele care sunt investigate la Centrul Naţional Anticorupţie”.

Viorel Chetraru (CNA)

Viorel Chetraru (CNA)

În realitate, a menţionat Viorel Chetraru, directorul CNA, Mariana Alexandru a venit pentru livrarea celor mai bune practici din domeniul criminalităţii economico-financiare şi instruirea ofiţerilor locali de urmărire penală. Consultanţa oferită de Mariana Alexandru are titlu de recomandare, precizează şeful CNA, adăugând că aceasta va veni cu îndrumări inclusiv în ancheta ce priveşte frauda din sistemul bancar:

„Pentru ca partenerii noştri de dezvoltare să cunoască realitatea, să ştie cum evoluează lucrurile, noi am solicitat să fie desemnat un expert, care el să le spună, din punctul Dlui de vedere, cum stau lucrurile. Să nu ne asculte doar pe noi, care s-ar putea să nu fim obiectivi.”

De altfel, legislaţia Republicii Moldova nu permite cetăţenilor străini să se implice în investigarea cauzelor penale, iar pentru ca un procuror din afara ţării să poate cerceta dosare locale, ar trebui, între altele, să solicite cetăţenia moldovenească.

Nistor Călin

Nistor Călin

Prezent astăzi la Chişinău, în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, procurorul şef adjunct al DNA, Nistor Călin, a precizat că, la vremea ei, România a beneficiat din plin de îndrumarea experţilor străini, doar că aceasta este insuficientă pentru a schimba starea lucrurilor din sistem şi eliminarea corupţiei. Depolitizarea instituţiilor de drept, continuă Nistor Călin, reprezintă un aspect care nu trebuie neglijat:

„Politicienii trebuie să înţeleagă că dacă vor să combată corupţia ar trebui să lase sistemul judiciar să-şi promoveze oameni integri, bine pregătiţi. Din propria experienţă vă spun că este foarte important managementul unei instituţii şi vorbesc aici chiar de managementul instituţiilor anti-corupţie. La DNA până nu a fost numit un om integru, bine pregătit profesional rezultatele nu au apărut nici acolo pentru că, aşa cum e sistemul la noi, acel om îşi poate recruta o echipă de procurori buni, oneşti. Tot timpul, procurorul simţindu-se apărat va fi hotărât să investigheze şi să sesizeze instanţa cu cauze de corupţie importante.”

Judecătorul român Cristi Danileţ, constată că în lupta împotriva corupţiei Republica Moldova se află la nivelul României de acum zece ani. Afişând doar dosare intentate simplilor cetăţeni, instituţiile de drept nu sunt suficient de credibile. Cristi Danileţ spune că acestea ar trebui să nu mai ocolească demnitarii şi funcţionarii corupţi:

„O mai mare crimă decât furtul din banii publici nu există pentru un funcţionar al statului. El trebuie să înţeleagă că nu este pus acolo să facă avere. Omul acela este pus acolo să ofere din cunoştinţele sale, din efortul său, pentru interesul public al cetăţeanului. Cât timp tu crezi că ai ajuns într-o funcţie publică ca să te îmbogăţeşti eşti pe calea greşită, prin urmare, trebuie să te aştepţi într-o zi să-ţi bată procurorii sau poliţiştii la uşă.”

Laura Ștefan

Laura Ștefan

La acelaşi eveniment, conferinţa „Anticorupţia: situaţia actuală şi studiul de caz al României”, Laura Ştefan, coordonatoarea activităților anticorupție pentru ONG-ul Expert Forum, a precizat că atunci când se discută despre combaterea corupţiei, ar trebui să se vorbească şi despre garanţii. „Corupţia trebuie să fie combătută cu respectarea drepturilor omului, cu anchete independente şi cu probe suficiente”, a spus experta. Ea a adăugat că, în prezent, Republica Moldova are două exemple în faţă: cel al României, care a folosit oportunitatea de a se schimba, şi cel al Bulgariei, care nu a făcut uz de această oportunitate. „Rămâne să decideţi care modalitate o veţi folosi. Dacă veţi alege calea corectă, în cinci ani aţi putea avea rezultate”, a adăugat experta română Laura Ştefan.

XS
SM
MD
LG