Linkuri accesibilitate

Protestatarii platformei civice DA au pichetat astăzi reședința președintelui Nicolae Timofti și sediul Guvernului


Protestatarii platformei civice DA care își continuă de 11 zile protestul antiguvernamental în centrul Chișinăului au pichetat astăzi reședința președintelui Nicolae Timofti și sediul Guvernului, repetând cererile de demisie și organizare a anticipatelor. Câteva zeci de oameni au protestat și în fața Băncii Naționale, cerând „miliardul înapoi” și demisia guvernatorului Dorin Drăguțan, acuzat de inacțiune la prevenirea furturilor din bănci. Duminică, liderii protestelor neîntrerupte declanșate la 6 septembrie în Piața Marii Adunări naționale au anunțat că își diversifică metodele, recurgând la marșuri și pichete, protest în situația în care autoritățile nu ar da răspunsuri revendicărilor principale legate de demisia demnitarilor și organizarea anticipatelor. Marți, protestatarii au fost în marș la Centrul Național Anticorupție, iar duminică planifică un protest automobilistic.

XS
SM
MD
LG