Linkuri accesibilitate

Aparent, mișcarea protestatară a provocat deja schimbări sau promisiunea unor schimbări, numai că istoria ultimilor ani ne-a demonstrat că avem o clasă politică neîntrecută în simulacre.

Zbuciumul străzii, protestele care au demarat la 6 septembrie și continuă în regim non-stop îi obligă pe guvernanți să reacționeze, să facă promisiuni, să încerce să stingă conflictul. Primul care a răspuns la cerințele oamenilor și asta pentru că, în mod surprinzător pentru mulți, i s-a cerut demisia, a fost președintele Nicolae Timofti. Printr-un „serial epistolar” desecretizat, demn de pana unui Saint-Simon, domnia sa a încercat să demonstreze că a lucrat cu instituțiile statului, că le-a avertizat asupra neregulilor din bănci, a riscurilor concesionării aeroportului, dar și în legătură cu alte chestiuni presante. Din păcate, nu a fost ascultat. Și atunci ce-a făcut președintele?... S-a resemnat. Că doar n-avea să-și depășească atribuțiunile legale, nu putea să încalce Constituția! I-a lăsat pe alții să o încalce…

Și premierul Valeriu Streleț, care chiar are datoria să discute cu manifestanții din piață, a afirmat, după câteva runde de negocieri eșuate, că protestatarii ar trebui să fie responsabili, întrucât „suntem în aceeași barcă și ne ducem cu toții la fund”. Și pentru a fi mai convingător, premierul l-a atacat pe fostul titular al aceleiași funcții, Iurie Leancă, plecat între timp din PLDM și aflat în opoziție - „opoziție autentic pro-europeană” - față de actuala putere. „Domnul Leancă a făcut gafe monumentale”, a spus dl Streleț. Fostul premier îi aruncă înapoi bila fierbinte, reproșându-i actualului prim-ministru lipsa de onestitate, ca unuia care cunoștea perfect starea lucrurilor și a consimțit să le gireze împreună cu întregul partid din care și dl Leancă făcea parte la acea vreme…

Este un schimb de replici care arată că la presiune, când trebuie să răspunzi și să dai explicații, cel mai convenabil este să dai vina pe altul, să invoci „greaua moștenire” a guvernării precedente. Un ping-pong al acuzațiilor derulat sub privirile, de presupus amuzate, ale „greilor” politicii moldovene, care nu-și văd periclitată poziția de asemenea răfuieli intestine. Iurie Leancă promite să vină cu noi dezvăluiri despre escrocheriile puterii și ne întrebăm dacă va ști să-și valorifice șansa, acum când alți exponenți ai opoziției – mai vocali, mai radicali, mai hotărâți – clamează în gura mare răul care a pus stăpânire pe Moldova.

Un alt semn că prezența corturilor în PMAN își face efectul este sosirea unui procuror DNA din România – dorință atât de des invocată de moldoveni, încât a devenit o obsesie națională. Este vorba de doamna procuror Mariana Alexandru care a instrumentat la DNA câteva dosare de răsunet, cu arestări și condamnări în sânul clasei politice de la București.

Mariana Alexandru, a cărei iminentă descindere la Chișinău a fost anunțată pe întrecute de demnitarii moldoveni (…primul a fost totuși, să recunoaștem, Andrian Candu!), se va afla două luni în Republica Moldova și va avea mai degrabă o misiune de expert, de consilier, adică nu tocmai ceea ce așteaptă protestatarii și societatea în ansamblul ei. Moldovenii își doresc o întreagă echipă DNA în Basarabia, care să purceadă la o curățenie generală, să facă arestări și să obțină condamnări semnificative, sentințe de calibrul celei cu care s-a ales, de exemplu, Dan Voiculescu – faimos mogul de presă și sforar al politicii de pe Dâmbovița: zece ani de închisoare cu executare! Asta a văzut, uluit, moldoveanul la televiziunile românești.

De altfel, ultima captură „de soi” din plasa Anticorupției românești este chiar primarul general al Bucureștiului Sorin Oprescu – al cincilea post, se poate spune, în ierarhia administrativă a statul român. Medicul Oprescu a fost prins în flagrant cu luare de mită (25 de mii de euro). Șpaga este un obicei foarte răspândit și în Republica Moldova, doar că aici condamnările se lasă așteptate. Având un mandat limitat, doamna Mariana Alexandru ar putea totuși să ofere opiniei publice detalii asupra dosarelor de care se va ocupa, pentru că după plecarea ei tot „ai noștri” vor împărți dreptatea. Dar măcar să avem un termen de comparație între ce conțin acele dosare și cum vor „obloji” lucrurile procurorii și judecătorii moldoveni.

Aparent, mișcarea protestatară a provocat deja schimbări sau promisiunea unor schimbări, numai că istoria ultimilor ani ne-a demonstrat că avem o clasă politică neîntrecută în simulacre. A spus mereu că va face reforme, a jurat că nu va fura, că va servi interesul public, a organizat simpozioane, a tocat fonduri europene, a creat și instituții după model occidental, doar că… le-a umplut cu reflexe și năravuri moldovenești. Câteva exemple.

Avem un CNA cu șefi selectați prin concurs și trecuți prin detectoare de minciuni, dar aceștia nu au produs nimic important nici înainte, nici după reinstalarea în funcții. Procuror general a fost „uns” un fost activist din societatea civilă care l-a înlocuit pe predecesorul său implicat în vânătoarea din Pădurea Domnească, însă niciun fir de păr nu s-a clintit de pe fruntea iluștrilor corupți ai țării. Mai mult, dosarele de la Procuratură sunt folosite ca instrumente de presiune asupra partenerilor de coaliție!

Mai departe: s-a creat și în Moldova după modelul Agenției de Integritate din România (ANI), o structură abilitată să verifice averile demnitarilor. Însă presa a semnalat că șeful CNI și unii dintre colegii săi sunt ei înșiși vulnerabili la capitolul integritate, având dificultăți în a-și justifica averile, așa încât să nu ne mirăm că rezultatele activității acestor „gardieni ai moralității publice” sunt atât de palide.

La fel, există și un Consiliu Coordonator al Audiovizualului, trecut prin mai multe modificări de statut și de componență. Cu ce folos? Audiovizualul moldovean continuă să fie intoxicat de mass-media rusești și este manipulat grosier de televiziuni oligarhice. CCA-ul e un organism lipsit de vlagă și mai degrabă sensibil la sugestiile politicienilor decât la vocea publicului și la semnalările ONG-urilor de specialitate...

Această schemă a dirijării pe linie de partid este replicată la nivelul tuturor instituțiilor cu parafă europeană create în Moldova. E suficient să știi ce partid controlează o structură sau alta ca să-ți dai seama cât de sinceri și devotați misiunii lor sunt funcționarii de acolo. Dar nici atunci nu vei ști cu siguranță.

„Ați vrut Kroll, na-vă Kroll! Ați vrut DNA, poftim DNA! Ați vrut șef la Banca Națională, un tânăr și surâzător finanțist cu stagiu în Occident?... Cu mare plăcere!... Ați vrut ministru cetățean străin? Nicio problemă. Poporul este clientul nostru, stăpânul nostru! Avem un meniu pentru toate gusturile!”…

Moldova se învârte într-un cerc vicios. Moldova își privește, neputincioasă, reflecția cariată într-o sală a oglinzilor strâmbe din care nu poate evada. Reforme în țara simulacrelor. Reforme pe care trebuie să le execute chiar întâii perdanți ai unor reforme adevărate, nu mimate. De aici, din această exasperare profundă, provine, dincolo de interesele politice care însoțesc orice mișcare de protest, radicalismul străzii. Moldovenii nu mai au încredere în politicieni, în instituții, foarte mulți nu mai cred în acest stat care s-a întors împotriva lor. Oamenii vor altceva. Și de răspunsul pe care-l vor primi, deopotrivă, de la guvernanți și de la liderii mișcării protestare – pe măsura răspunderii fiecăreia dintre părți – va depinde salvarea sau prăbușirea acestui fragment de țară, Republica Moldova.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG