Linkuri accesibilitate

Miniștrii UE adoptă un plan modest pentru 40.000 de refugiați, deja propus în luna mai


În cadrul acestei scheme inițiale de relocare, România ar fi urmat să primească 2.362 de imigranți.




Reuniunea extraordinară a miniștrilor de interne și ai justiției din țările UE s-a încheiat pe cea mai mică notă comună imaginabilă, și anume: împărțirea, între țările Uniunii, pe baza unui sistem de cote, a 40.000 de refugiați.

Inițial, cotele fuseseră anunțate de către Comisia Europeană, în luna mai, ca fiind obligatorii. Ele au fost însă ulterior respinse de majoritatea membrilor răsăriteni ai Uniunii.

A urmat apoi, săptămâna trecută, discursul despre starea Uniunii al lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei, care a anunțat că va propune 120.000 de noi refugiați, urcând totalul la 160.000, ceea ce a determinat chiar și guvernele cele mai reticente să adopte astăzi, după patru luni de tergiversare și mii de morți în Mediterana și Marea Egee, propunerile din mai.

Țările membre nu sunt insa de acord cu alte viitoare cote obligatorii si este greu de crezut ca, dupa ce au întârziat atât un acord să-și împartă 40.000 de refugiati, cât propusese Comisia Europeană in luna mai, statele membre ar putea accepta astăzi 120.000 de refugiati suplimentari, cum a cerut saptamana trecută președintele Comisiei Jean-Claude Juncker.

Expresia "cote obligatorii” nici nu apare de altfel în proiectul de concluzii ale întâlnirii.

Teoretic, cotele obligatorii ar fi putut fi impuse printr-o majoritate calificată. Ar fi fost necesare 18 din 28 de voturi pentru ca decizia sᾰ treacᾰ. Statele care sunt in favoarea cotelor si a împărțirii refugiaților sunt de altfel mai numeroase decat cele împotrivă.

S-a stabilit ca cifrele să fie actualizate în decembrie 2015, pe baza deciziilor din mai, până la limita totală de 40.000 de persoane. Ţările care vor participa la acest mecanism vor primi câte 6.000 de euro pentru fiecare imigrant acceptat.

Deocamdată, așadar, nu s-a decis nimic în legătură cu propunerea Comisiei Europene de distribuire între țările membre a 120.000 de refugiați suplimentari, ceea ce va complica foarte mult poziția omului aflat în spatele planului, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

În cadrul acestei scheme iniţiale de relocare, România ar urma să primească 2.362 de imigranţi.

XS
SM
MD
LG