Linkuri accesibilitate

Organizatorii manifestaţiei susţin că formaţiunea protestatarilor va utiliza „instrumentul specific luptei politice” pentru realizarea revendicărilor…

Membrii Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” şi-au anunţat intenţia de a crea o mişcare politică urmare a protestelor care au loc din şase septembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Organizatorii manifestaţiei susţin că formaţiunea protestatarilor va utiliza „instrumentul specific luptei politice” pentru realizarea revendicărilor înaintate autorităţilor, între care organizarea alegerilor anticipate şi alegerea preşedintelui de către popor. Ce aşteptări au protestatarii de la viitoarea mişcare politică a căutat să afle Diana Răileanu mergând azi în aşa numitul „Oraş al Demnităţii”:

La orele amiezii, de la tribuna improvizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale, activiştii Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” au îndemnat oamenii să picheteze Procuratura Generală, despre care liderii protestelor spun că este o instituţie coruptă. De altfel, participanții la mitingul de duminică au ajuns la înţelegerea că vor diversifica modul în care protestează, organizând zilnic marşuri şi pichete. În ce priveşte crearea mişcării politice care să reprezinte oamenii adunaţi în piaţă, activista Inga Grigoriu, membră a Consiliului Marii Adunări Naţionale, spune că e prematur să se vorbească despre eventuala orientare politică a acesteia:

„Nu ştiu încă cum ar trebui să fie: de stânga, de dreapta, social-democrată sau liberală etc. Unicul lucru pe care pot să-l spun este că aş vrea ca fiecare cetăţean să se implice şi să propună lista lui personală de oameni în care el are încredere.”

Europa Liberă: Unde se adună aceste liste?

Inga Grigoriu: „Nu există încă aşa liste pentru că abia ieri în Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost citită rezoluţia mitingului în care s-a spus că fiecare îşi poate deja genera această listă. Vă daţi seama, până acum tot de ce ne-am ocupat a fost de a trezi cetăţenii Republicii Moldova, de sensibiliza opinia publică de la noi cât şi cea internaţională că aici sunt lucruri urâte, că ar trebui să ne pese şi că ar trebui să ne implicăm.”

Mai mulţi protestatari cu care am stat de vorbă în după amiaza acestei zile au aprobat intenţia creării unei mişcări politice, care, în opinia lor, ar putea negocia de la un alt nivel cu guvernanţii. Printre ei şi Ion Drumea, din satul Cojușna, unul din primii protestatari care au instalat corturi în piață:

„Trebuie o forță, desigur, o forță nouă, mai sănătoasă, poate, oameni noi. Dacă va fi partid, Doamne-ajută! Azi noi nu prea avem partide. Sunt doar SRL-uri care sunt la putere, fără idei, au doar treucă și sunt cu furatul.”

Europa Liberă: O mișcare politică o vedeți ca pe un viitor partid?

Ion Drumea: „Demnitate şi Adevăr rămâne ca organizație civică. O vom păstra pentru că ea va fi ca un clopot. Or veni aceștia sau alții la putere, noi vom bate în clopot și iarăși vom ieși aici. Lor trebuie permanent să le amintim că mai sunt oameni, populație e puțină, dar mai sunt. De luptat cu răul trebuie în continuu. Pentru că ne-am lăsat și ei s-au suit călare, furturi, jafuri, ei au uitat de popor.”

O parte din cei adunați în fața Guvernului spun că au început să întocmească liste cu viitori membri „de partid”. Nicolae Barbulat, bunăoară, care se prezintă locuitor al orașelului Demnității, spune că doar printre protestatarii din piață s-ar aduna câteva zeci de oameni profesionişti care să-i înlocuiască pe cei de la putere:

„Partid politic adevărat, cu oameni cu o verticală strictă, oameni demni, cinstiți și capabili în diverse domenii. Ne unește o idee, ideea noastră comună e adevărul. De ce avem nevoie de specialiști din diferite domenii? Ca să arătăm pași concreți cum putem scoate Moldova din impas și o ridica la alt nivel.”

Europa Liberă: Cum vă vor susține oamenii din teritoriu?

Nicolae Barbulat: „E clar că noi aici formăm nucleul, după care se vor forma și toate celulele, până vom forma tot organismul care va fi capabil să aducă adevărul la guvernarea acestui stat.”

Puţini dintre trecătorii pe care i-am văzut în centrul capitalei rămân indiferenţi faţă de protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Unii se opresc pentru a schimba o vorbă cu cei din corturi, alţii îi „cântăresc cu privirea” preţ de câteva minute. I-am întrebat dacă şi-ar da votul pentru un partid politic rezultat dintr-un protest:

„Socot că se va schimba ceva, nu o vor lăsa în voia sorţii. Greu va fi, pentru că ani la rândul luptăm cu aceste probleme.”

Europa Liberă: Dar dacă vor crea un partid politic?

„Da, eu cred că dacă ar fi un partid întîrit ar fi altfel, ar pune întrebările mai departe şi ar hotărâ”.

„Suntem solidar şi suntem alături în măsura în care putem să fim. Nu ştiu care vor fi rezultatele. Sunt prea puţini.”

Europa Liberă: Vă aşteptaţi ca acest protest să dea naştere unei forţe politice, unui partid?

„Da, sigur, este de dorit. Acesta este scopul în sine. Tot ce se organizează urmează un scop oarecare. Astea vrea lumea, nu ştiu pe cât e de posibil. La noi oamenii sunt disperaţi, nu mai cred în nimic. Admir oamenii care au avut curajul să iasă aici şi să stea să îngheţe nopţile pentru un scop comun.”

Au fost opinii culese la întâmplare în faţa Guvernului, unde din 6 septembrie oamenii cazaţi în sute de corturi protestează împotriva corupţiei şi furturilor din bănci, cer demisia actualei guvernări şi organizarea alegerilor anticipate.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG