Linkuri accesibilitate

Pur şi Simplu

Încremeniți în URSS


Destrămarea URSS a pus la pământ industria Moldovei, care era doar o rotiţă în economia sovietică centralizată. Practic, în fiecare centru raional au rămas ruine ale unor întreprinderi ce n-au făcut faţă trecerii de la socialism la economia de piaţă. Tranziția a fost o lovitură grea mai ales pentru aşa-numitele localităţi de tip urban construite pe lângă una sau două fabrici. Un caz relevant este cel al oraşului Frunză, din raionul Ocniţa – un oraş care moare, după cum mărturisesc localnicii. Localitatea din nordul Moldovei a crescut începând cu anul 1966, datorită fabricii de zahăr, una dintre cele mai mari din republică, şi uzinei de producere a acidului citric, o întreprindere unică, ce exporta în multe ţări. Complexul industrial avea şi o centrală termică, iar blocurile nou-nouţe erau asigurate cu apă şi cu încălzire. A durat până în anii tranziţiei, când întreprinderile au intrat în faliment şi au fost privatizate. Cum supraviețuiește astăzi orașul Frunză și ce perspective are, dacă le are, vedeți din reportajul Eugeniei Pogor.

XS
SM
MD
LG