Linkuri accesibilitate

„Am fost discriminat, nu voi face acest lucru la rândul meu unei alte ființe umane” (Ziare.com)

Manifestația din centrul Chișinăului e pomenită în presa de la București doar ici și colo, sub forma unor știri care citează fie Agerpres, fie surse din Republica Moldova.

România liberă a publicat și actualizat pe tot parcursul zilei de ieri informații privind cursul manifestației și a revenit astăzi cu o știre despre reacția guvernului la revendicările manifestanților. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat aseară că demisia președintelui și a guvernului, cerute de protestatari prin rezoluția adoptată, ar aduce Republica Moldova într-o criză politică și economică profundă. „Acest guvern activează doar de 45 de zile și nu a reușit să le facă pe toate”', a spus Candu, care a invocat și apropiata vizită a misiunii Fondului Monetar Internațional. FMI nu ar sta de vorbă cu un guvern interimar. Între revendicările de ultimă oră ale protestatarilor se numără și alegerile anticipate, plus „formarea unei mișcări politice și a unui așa-numit guvern al încrederii populare”, se mai arată în România liberă.

Portalul Hotnews rezervă de asemenea subiectului o știre actualizată, în care se precizează că mitingul a fost intitulat „Marea Adunare Națională”, ca trimitere la mișcarea de la începutul anilor ’90, care a dus la renașterea naționala a Basarabiei.

Vasile Ernu semnează un nou episod cu note de călătorie prin Italia, în secțiunea de bloguri a ziarului Adevărul. De această dată, povestește despre întâlnirea cu românii stabiliți în zona Torino, mândri că unii dintre ei - și nu puțini – se află pe listele de candidați la viitoarele alegeri locale. Sunt români din zona Vaslui și Bacău, care nu uită să sublinieze că listele sunt ale formațiunii politice Liga Nordului – un partid eminamente anti-imigrație. E corect să fie anti-imigrație fiindcă și noi suntem. „Noi am fost imigranţii buni, pe când ăştia care vin acum sunt imigranţii răi, căci vin să fure şi să vandalizeze”, ar fi spus vasluienii, spre uimirea comentatorului de la Adevărul. Chiar dacă era vorba doar de imigranții din Est, în special din România, și nu de sirieni, Vasile Ernu trage o concluzie abruptă: „Extremismul Ligii Nordului este moale pe lângă extremismul şi fundamentalismul care se naşte în rândul diasporei noastre. Şi nu doar în Italia”. În final, încă un diagnostic, și mai abrupt: „În România establishment-ul cultural şi mediatic e deja un soi de Liga Nordului”.

Corespondentul la Bruxelles-ul al site-ului ziare.com semnează azi un interviu cu șefa Amnesty International pentru Europa. Iverna McGowan se teme că statele europene nu vor face tot ce trebuie pentru imensul val de refugiați. E îngrijorător, de pildă, că se vorbește deja de varianta retrimiterii către țările de origine a unor refugiați, deși „mulți dintre ei vor sa se reuneasca cu familiile lor care locuiesc deja in diverse state membre. Acești oameni trebuie să ajungă la familiile lor, nu în alte centre”, spune Iverna McGowan. „E cea mai mare criză globală a refugiaților de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial încoace” și, oricât de mare este sarcina europenilor, problema nu e doar a lor. Între statele care ar fi datoare să se implice în găsirea soluțiilor optime sunt țările din Golf, dar nu numai. Corespondentul ziare.com o întreabă cum ar trebui să reacționeze la problema refugiaților românii, care, alături de bulgari, s-au văzut anul trecut puternic discriminați de campaniile negative din presa occidentală, odată cu liberalizarea circulației persoanelor. „Trebuie sa întoarcem lucrurile în sens invers, recomandă șefa Amnesty International Europa. Oricine este ținta discriminării știe cât de dură este această experiență. (...) Și-atunci, trebuie sa spuneti - am fost discriminat, am fost umilit, nu voi face acest lucru la rândul meu unei alte ființe umane”.

XS
SM
MD
LG