Linkuri accesibilitate

Ce sunt oligarhii și de ce pot pune ei în pericol evoluţiile democratice ale unei țări?


Președintele Vladimir Putin și fostul premier italian Silvio Berlusconi, la pescuit, 11 octombrie 2012

Președintele Vladimir Putin și fostul premier italian Silvio Berlusconi, la pescuit, 11 octombrie 2012

„Statul capturat de corupție, de grupuri de interese și de crimă organizată poate fi redat libertății, poate fi readus oamenilor. E ceva realist, pentru că se poate...”


Oligarhi si magnați au existat dintotdeauna. Ce altceva era acel Mecena, latifundiarul, antreprenorul si protectorul artelor in timpul împăratului roman Augustus? La fel, înflorirea artelor in timpul Renașterii italiene si flamande nu ar fi fost posibilă fără o finanțare masivă din partea oligarhilor epocii, papii înșiși fiind atunci echivalentul perfect al unor oligarhi.

Acropolis, Atena

Acropolis, Atena

„Oligarh" înseamnă, de altfel, în greacă: „puterea celor puțini”.

In sensul sau modern, însă, oligarhia și conceptul care o desemnează s-au născut in Statele Unite ale sec. XIX, odată cu apariția căpitanilor industriei și a întregii clase de magnați care deveneau în același timp, sistematic, patroni de presă, presa fiind deja atunci văzută ca o pârghie pentru influențarea opiniei publice.

In Europa, cazul cel mai flagrant, astăzi, al acestui tip de oligarh, este cel al italianului Silvio Berlusconi, care a reușit performanța de a subordona, în țara sa, politicul universului mass media si al spectacolului.

Rupert Murdoch

Rupert Murdoch

La fel, australianul, oligarh global, Rupert Murdoch, a putut mitui și influența politicieni, în Marea Britanie și SUA, căutând în același timp să strivească acea parte a presei care îi era și îi este opusă.

Rusia lui Putin rămâne însă modelul perfect al unei societăți conduse de oligarhi în complicitate cu puterea politică și —în cazul Rusiei— cu serviciile secrete, care în Rusia lui Putin se identifică cu structurile statului.

Primii oligarhi ruși au fost creați din nimic, prin manevre frauduloase tolerate, dacă nu chiar încurajate, de către Ielțîn și consilierii săi în momentul marilor „privatizări” al căror mare teoretician a fost economistul și primul ministru (și principal consilier politico-economic al lui Ielțîn) Egor Gaidar.

Rusia, ca mai toate ţările ieşite din comunism au asistat la aceeaşi împerechere incestuoasă dintre putere, aripa economică a serviciilor secrete şi organismele privatizării. Serviciile secrete, creatoare de "oligarhi", au fost peste tot implicate în „privatizări”, atunci când nu s-au aflat la originea lor, ajungând să formeze ceea ce se numeşte prin alte părţi „Mafia gulerelor albe”.

Unii din aceștia, precum răposatul Boris Berezovski, au devenit ulterior opozanți împotriva lui Putin.

Boris Berezovski

Boris Berezovski

In schimb, câtă vreme oligarhii au fost cei care sprijineau, ba chiar creau puterea politică in Rusia, ei au reușit, cel puțin în alegerile din 1996, să influențeze masiv opiniile electoratului în favoarea lui Ielțîn. Prin presă, prin ziarele lor și canalele lor de televiziune, prin angajarea unor agenții străine de comunicare electorală, oligarhii au reușit să fasoneze o altă imagine a lui Ielțîn, mergând de la ursul neîndemânatec ce dansează pe scenă cu un grup rock, până la apărătorul libertăților și al Rusiei noi în fața pericolului pus atunci de revenirea Partidului Comunist al lui Ziuganov, sau a ultranaționalismului fascistoid al lui Jirinovski, ambele exagerate strategic.

Că o asemenea ofensivă schimbătoare de opinie a presei magnaților și oligarhilor împotriva mentalității schimbătoare sau nehotărâte a populației poate funcționa chiar și în societăți mai avansate s-a văzut în Italia, unde patronul de presă și fost pianist pe un vas de croazieră Silvio Berlusconi a reușit ani de-a rândul să influențeze opinia publică, tratând procurorii și judecătorii care îl anchetau, și întreaga parte a clasei politice care îi era ostilă, drept “stângiști" sau "comuniști”.

Oligarhii, așadar, sunt o constantă și se vor ivi întotdeauna acolo unde statul este slab, căutând să se răscumpere prin filantropie și printr-un fals patronaj al presei și artelor de care, cel mai adesea, de fapt nu le pasă.

********

Andrei Năstase

Andrei Năstase

„Luarea ţării înapoi din captivitatea oligarhilor corupţi”, acest obiectiv îl anunță rezoluţia adoptată în ziua de 6 septembrie de protestatarii care s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cine sunt oligarhii la care fac referință organizatorii manifestației, preluând terminologia mai curând publicistică decât juridica? L-am întrebat pe unul dintre ei, membrul Platformei „Demnitate şi Adevăr” Andrei Năstase:

„Scăparea de oligarhi este dezideratul nostru suprem. Țara este captivă, este capturată de oligarhi. Ei sunt cei care astăzi constituie consiliul alianţei de guvernare. Este vorba de Ghimpu, Filat şi adevăratul proprietar al PD - Plahotniuc. Iată care sunt numele oligarhilor împotriva cărora lumea a ieşit în stradă şi de la cine trebuie să ne luăm ţara înapoi. De ce oligarhi? Pentru că ei îmbină, deţin în acelaşi timp puterea economică şi puterea politică. Se ştie că Plahotniuc a acaparat foarte mult business, Filat la fel şi Ghimpu nu rămâne în urmă şi în acelaşi timp deţin puterea politică în stat.”

În mai multe recente apariții la Europa Liberă analistul Igor Boţan, care face parte din mişcarea protestatară sublinia că Moldova a devenit total dependenta de oligarhia care a compromis integrarea europeană.

Thorbjørn Jagland

Thorbjørn Jagland

Folosită frecvent în ultimii ani, mai cu seamă în mediul jurnalistic, sintagma „stat capturat” de oligarhi a fost acreditata ca o definiţie politologică atribuită Republicii Moldova. Dovadă este și articolului semnat de secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, pe care l-a publicat cotidianul New York Times, pe 10 august. Înaltul demnitar european a estimat și el că Republica Moldova este stat captiv care trebuie înapoiat cetățenilor săi. „Corupția rămâne endemică și statul este în continuare în mâinile oligarhilor, în timp ce venituri nesatisfăcător de joase au împins sute de mii de moldoveni să plece în străinătate în căutarea unei vieți mai bune”, constata Thorbjørn Jagland, recomandând guvernului să înceapă imediat eliminarea din instituțiile publice a funcționarilor corupți.

Pe cât de puternici par să fie aşa numiții oligarhi din Moldova, pe atât de slab este statul Republica Moldova, care se pare că nu are ac de cojoc împotriva lor, cel puţin la nivel juridic şi legislativ. Cel puţin aşa sugera recent procurorul general, Corneliu Gurin, întru-un interviu pentru Europa Liberă. Întrebat câtă dreptate au cei care spun că statul ar fi condus de oligarhi, Corneliu Gurin a răspuns:

Corneliu Gurin

Corneliu Gurin

„Statul este condus de către Parlament, guvern, președintele Republicii Moldova. Și Constituția, legislația care există în Republica Moldova, de fapt, nici nu conține asemenea definiții, cum ar fi oligarhi. Că există persoane care încearcă să influențeze la nivel politic anumite decizii, este cert și eu cred că toți o recunosc, dar este greșit să spunem că una, două, trei persoane controlează instituțiile statului.”

„Statul capturat de corupție, de grupuri de interese și de crimă organizată poate fi redat libertății, poate fi readus oamenilor”, ne-a declara recent europarlamentara română Monica Macovei.

Monica Macovei

Monica Macovei

„E ceva realist, pentru că se poate. Și asta vă spun din experiență, pentru că și în România se spunea la fel, că nu se poate. Se poate! Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt stăpânii și că ei decid. Avem nevoie de judecători și procurori independenți care să aibă curajul și să zică: „Ia să văd eu, frate, cine este implicat în devalizarea băncilor și cine a furat un miliard, unde s-a dus miliardul de euro?”. Eu cred ca se poate – orice se poate, dacă vreai”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG