Linkuri accesibilitate

Dacă se poate pune măcar o aparență de ordine în ajutorul celor ce înceacă să înțeleagă ceva din haosul care domină Europa, trebuie făcute cîteva constatări. Incomode, dar urgente.

Mai întîi și mai întîi trebuie observat că emoția a luat totalmente locul judecății și a detronat politica responsabilă. Totul a început în Germania, unde Cancelarul Merkel, a făcut ceva ieșit din comun: a anunțat fără ezitare că porțile Germaniei sînt deschise. Nu e clar în ce împrejurări a apărut și cui aparține, de fapt, cifra de 800000 de refugiați admisibili, dar semnalul a pornit atît către masele de refugați cît și către societatea germană. În mod previzibil, Germania a devenit destinația aproape unică a refugiaților. Mai puțin previzibil, dar foarte real, învălmășala a dus la dispariția lucrurilor certe. Astfel, distincția între migrant și refugiat s-a risipit cu totul. Toată lumea a început să vorbească de migranți fără alte precizări. Orice persoană sosită la frontiera germană a fost preluată imediat și fără condiții. Însă poziția radicală a Cancelarului german n-a dereglat doar percepția publică. Poate tocmai pentru că plutesc pe un val de euforie și așteaptă emigranții ca pe eroi de război, germanii și o mare parte a publicului occidental n-a băgat de seamă ce s-a întîmplat cu Europa, imediat după anunțului Cancelarului Merkel. Pe scurt, structura internă a Uniunii Europene a dispărut. A fost de ajuns ca un val de migranți să penetreze dinspre sud pentru ca Angela Merkel să intre în derută și să anunțe că Europa e practic acel coridor liber care duce spre Germania. Înarmați cu garanția cu germană, zeci de mii de migranți au trecut prin Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria și Austria măturînd sistemele de frontieră și demonstrînd rapid că spațiul Schengen poate sluji unor scopuri pentru care nu a fost construit. Regulile au fost anulate sau retrase din clipa în care Cancelarul Merkel a declarat că principiul Dublin nu mai funcționează. În traducere, asta înseamnă că regula după care orice migrant care intră în Europa trebuie să ceară azil în țara de intrare a fost declarată nulă de proprii ei autori. Asta înseamnă, mai departe, că nimeni nu știe, de fapt, cine a intrat în Europa. De presupus se poate presupune, desigur, că o parte din migranți sînt refugiați autentici. Dar la fel de bine se poate presupune că o altă parte sînt refugiați economic sau infiltrați de mișcările teroriste care se calcă pe picoare în Orientul Mijlociu sau foști combatanți în războaiele din zonă. Ideea după care ce se întîmplă acum e faza haotică și că faza următoare va decurge ordonat e o iluzie. Odată deschisă poarta nimeni n-o va putea închide. Căci sistemele de protecție au cedat, reintroducerea lor va fi exterem de complicată, opinia publică va reacționa indignată, cei deja admiși vor cere energic reunirea cu cei rămași în urmă iar presiunea pe frontiere va continua să crească. Tot ce se poate spune e că, dacă asistăm la o primă fază, e, într-adevăr, vorba de faza emoțională. O a doua fază ar putea fi, peste un an sau mai curînd, faza regretelor. Oricum tîrzii. Dar seria consecințelor nu se oprește aici. Apariția valului de refugiați la porțile Europei, urmată de destrămarea organizării interne a Uniunii, a produs încă o fisură. De data asta, în coeziunea Uniunea Europene.

XS
SM
MD
LG