Linkuri accesibilitate

Poroşenko va examina petiţia privind numirea lui Saakaşvili ca premier al Ucrainei


Petiţia on-line adresată preşedintelui Ucrainei cu cererea de a-l numi pe fostul preşedinte georgian, guvernatorul regiunii Odesa, Mihail Saakaşvili, în fruntea guvernului de la Kiev a depăşit cu mult cele 25 de mii de semnături necesare pentru a fi examinată.

Documentul a fost publicat pe pagina de internet a preşedintelui Ucrainei şi sub el şi-au pus semnătura aproape 30 de mii de oameni. Petiţia, înaintată pe 1 septembrie, conţine doar trei propoziţii: „Cerere privind numirea lui M.Saakaşvili în funcţia de prim-ministru al Ucrainei. Lăsaţi omul, în sfârşit, să facă în Ucraina reforme. Destul cât am răbdat corupţia şi tergiversarea reformelor”.

Preşedintele Ucrainei este obligat să examineze petiţia în decurs de 10 zile lucrătoare.

Anterior, guvernatorul regiunii Odesa Mihail Saakaşvili a publicat în Internet un apel video în care îndeamnă guvernul de la Kiev să lupte la modul real cu corupţia, să elimine barierele birocratice şi să nu împiedice reformele necesare Ucrainei. Saakaşvili afirmă că acţiunile guvernului Ucrainei sunt influenţate de oligarhi. El a mai spus că întreprinderile de stat îi îmbogăţesc pe oligarhi şi nu poporul ucrainean. Totodată, Mihail Saakaşvili a menţionat că nu doreşte să devină prim-ministrul Ucrainei.

XS
SM
MD
LG