Linkuri accesibilitate

Invitata este Irina Papuc.

„Medicina este considerată o meserie nobilă, însă în ultimul timp tot mai mulți doctori își doresc să se afirme în politică. Cei care vin în Parlament, dar și cei care încă își așteaptă rândul cuminți pe locuri mai îndepărtate pe lista de partid au deja averi consolidate, iar alții par să trăiască modest.

De exemplu, Svetlana Rusu, directoarea CMF Florești, aspiră și ea la o carieră în politică, iar la ultimele alegeri Parlamentare a figurat pe lista PLDM. Potrivit declarației de avere, aceasta a ridicat anul trecut un salariu lunar de aproape 15 mii de lei. Svetlana Rusu a mai declarat o casă de 100 de metri pătrați, un garaj și un automobil Ford produs în anul 2006.

Aliona Pistruga, înscrisă pe listele PD, este medic de profesie și conduce internatul psihoneurologic din Brânzeni. De la locul de muncă aceasta a ridicat în 2013 un salariu lunar de aproape 10.000 de lei. Aceasta a mai declarat două mașini - o Niva și un Audi 80, însă nicio locuință.

Iurie Șeinic este medic-expert în cadrul Direcției Evaluare și control în cadrul CNAM, la Agenția Teritorială Nord. El a candidat la funcția de deputat pe lista PLDM. Acesta a ridicat de la CNAM în 2013 un salariu lunar de peste 15.000 de lei. Doctorul a mai declarat o locuință și un automobil Vaz.

Ministerul Sănătății caută director general la Spitalul Clinic Republican, după ce fostul manager, ex-ministrul Andrei Usatîi, a plecat de la cârma instituției.

Ministerul Sănătății a anunțat vacant postul de director general la 26 august. De importanță națională, dar cu faimă proastă și cu mari probleme financiare, Spitalul Clinic Republican a rămas fără director, după ce Andrei Usatîi, care s-a întors la cârma instituției după ce a fost schimbat de la Ministerul Sănătății, ar fi scris de bună voie o cerere de demisie.

„Dorința” spontană a lui Usatîi de a renunța la funcția la funcția de manager este ciudată, întrucât acesta a preferat să-și păstreze fotoliul de director general pe durata mandatului de ministru, direcționând în toată această perioadă sume impresionante de bani către această instituție.

Echipa Sănătate INFO vă îndeamnă să faceți o donație pentru aproximativ 1.400 de copii din toată țara, care se tratează anual în secția de pneumologie a Institutului Mamei și Copilului. De multe ori se întâmplă ca în loc să se trateze, micii pacienți să iasă de aici și mai bolnavi decât au ajuns. Asta pentru că geamurile secției sunt vechi de câteva decenii, prin urmare nu pot fi deschise, camerele nu se aerisesc, iar copii se supun riscului de a lua virusuri unul de la altul. Și pentru că instituția nu are bani să le schimbe, din nou străinii întind o mână de ajutor, donând bani pentru geamuri noi. Fac acest lucru însă cu o condiție – ca și moldovenii să se implice. În 15 zile trebuie să se facă 40 de donații. Termenul de strângere a fondurilor expiră în șapte zile, astfel că doritorii încă mai pot dona bani pe site-ul Global Giving. Suma rămâne la discreția dumneavoastră.”

XS
SM
MD
LG