Linkuri accesibilitate

Festivalul Internațional de Operă „Maria Bieşu” la a XX-a ediție


Ediția din acest an cuprinde invitați din 19 țări, toți parte a celor patru opere și trei balete din program.

La Chișinău se desfășoară a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Până pe 15 septembrie, pe scena festivalului vor urca artiști din Armenia, Austria, Italia, Germania, SUA și Republica Moldova. Festivalul concurs a fost inaugurat în septembrie 1990 și de atunci, spun organizatorii, Chișinăul a devenit un centru al muzicii de operă, locul unde la fiecare început de septembrie se adună cele mai bune voci din lume.

Festivalul, ce poartă numele regretatei soprane Maria Bieșu, a câștigat în timp eticheta unui eveniment de o anvergură culturală unică. Pe bună seamă, spun organizatorii, dovadă fiind renumitele voci de operă care s-au auzit an de an pe scena Teatrului de Operă și Balet din capitală. Ediția din acest an cuprinde invitați din 19 țări, toți parte a celor patru opere și trei balete din program. Soprana Rodica Picireanu, parte și ea a acestui tomnatic manifest artistic, spune că festivalul setează ritmul și tonul evenimentelor culturale ale anului:

„Chiar are un ecou asupra tuturor evenimentelor care vin după aceasta. Chiar s-au străduit organizatorii să vină invitați de mare amploare, vedete ca Valentina Nafornița, Andrei Jelihovschi, Tatiana Busuioc, Carlos Moreno, tenor din Spania, și multă, multă lume bună cu realizări frumoase care sper să dea inspirației tuturor oamenilor de cultură de la noi din țară.”

Acest proiect cultural, considerat prea ambițios la început de cale, mai spune Rodica Picireanu, a reușit să capete consistența necesară pentru a fi apreciat de artiști și simpatizat de public. Astfel, sala de spectacol a devenit neîncăpătoare pentru doritori de a savura concerte de o înaltă ținută artistică:

„Sunt în teatru din anul 1998 și am fost martor la unele festivaluri când parcă publicul nu avea timp pentru așa ceva. Acum sălile sunt arhipline, pur și simplu stă lumea la ușile teatrului și întreabă dacă mai sunt bilete și ne bucură foarte mult acest lucru. Chiar simt nevoia, într-adevăr, simt publicul însetat de aceste evenimente.”

La fiecare spectacol, publicul este invitat să devină o parte a istoriei, să aprecieze limbajul muzical, cel gestual și neapărat decorul și costumele artiștilor. Elena Uzun, critic muzical, spune că asemenea proiecte culturale păstrează toate elementele operei tradiționale, însă rolul central le revine întotdeauna soliștilor. Ea remarcă implicarea tinerelor talente în cadrul acestui festival:

„La noi, dar și în alte țări, în general, se arată aceleași spectacole, se menține un stil tradițional. În acest an, mi-a plăcut opera „Elixirul dragostei”, iată acest spectacol a fost făcut în întregime doar cu puterile tinerilor artiști. În program urmează opera Otello de Giuseppe Verdi. Este o premieră, puțini sunt artiștii care o pot cânta și, într-adevăr, nu toate teatrele lumii își pot permite un asemenea spectacol. De asta, e foarte importantă această premieră. În fiecare an festivalul are ceva specific, diferit, sunt accente de valoare care îi dau importanță.”

Trupa Teatrului Național de Operă și Balet își propune să pună în scenă o operă pentru copii. Acesta va fi o investiție în educarea simțului lor artistic și, în egală măsură, o încercare de a dobândi noi spectatori fideli în sălile concertelor de operă.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG