Linkuri accesibilitate

Format în cea mai nobilă tradiție a metafizicii franceze, îndrăgostit de limpezimea ideilor și refractar speculațiilor încețoșate, interpret redutabil al lui Montesquieu, Saint Simon, Proudhon, Tocqueville, Marx, Weber, Durkheim, Simmel și Scheler, prieten cu Paul Nizan și cu Elie Halévy (a prefațat volumul acestuia intitulat L’ère des tyrannies), Aron a studiat cu maximă atenție și cu nedisimulată îngrijorare fenomenele totalitare ale veacului în care i-a fost sortit să trăiască. Dacă în anii '50 el mai era dispus să afle circumstanțe atenuante în intenția ideologică presupus nobilă a comunismului, diferită de cea explicit exterministă a nazismului, Aron ajungea la sfârșitul vieții la concluzia că cele două orori totalitare au fost similare ca practici și consecințe criminale. Asemeni lui Eric Voegelin, le-a definit drept religii politice.

Colecția pe care a coordonat-o ani de zile la editura Calmann-Lévy s-a numit „La liberté de l’esprit”. În opera sa, Aron a luptat cu perseverență împotriva cecității ideologice, a demistificat doctrina marxistă, luminând substratul irațional al credinței totalitare pe care a definit-o drept mesianism politic. A sfidat orice formă de absolutism intelectual și a pledat pentru toleranță și onestitate (virtuți cu condescendență neglijate de Sartre și Simone de Beauvoir). Tot așa cum antifascismul fusese o datorie morală în anii '30 și '40, antisovietismul (ori mai bine spus anticomunismul) îi apărea lui Aron drept un imperativ etic. Aron a ilustrat exemplar natura, valorile și obligațiile liberalismului anticomunist. Unul dintre textele sale cele mai pasionate a fost scris în 1966, cu prilejul aniversării a zece ani de la Revoluția Maghiară. Iată cuvintele cu care își încheia Aron acel eseu: „Revoluția Maghiară, o tragedie istorică, un triumf în înfrângere, va rămâne pe veci unul din acele rare evenimente care reface credința omului în el însuși și îi reamintește, dincolo de propriile suferințe, semnificația propriului destin: adevărul”.

Introducere în filosofia istoriei”, „Democrație și totalitarism”, „18 prelegeri asupra societății industriale”, „Pace și război între națiuni”, „Marxisme imaginare”, „Lupta de clasă”, „Spectatorul angajat”, cărțile și luările de poziție ale lui Aron erau întotdeauna așteptate cu imensă curiozitate. Raymond Aron a promis mereu scrierea unei cărți consacrate în exclusivitate marxismului, acea doctrină „echivocă și inepuizabilă” pe care nu a contenit să o studieze și să o demitizeze.

Prelegerile publicate postum despre „Capitalul” lui Marx mărturisesc tocmai despre năzuința sociologului francez de a descoperi sursele erorii în chiar opera de vârf a profetului revoluției proletare. De la o sfântă familie la alta, acest extenuant și steril secol de internaționalism marxist a fost tema capitală a creației lui Aron. Fiecare pagină a operei sale vorbește astfel despre ambiguitatea funciară a unei doctrine ce pretinde că exprimă suprema raționalitate istorică și care a devenit garanția celor mai deprimante forme de alienare și injustiție.

Aron nu a apucat să fie martorul convulsiei finale a ordinii leniniste. Revoluțiile din 1989, apoi năruirea URSS, au confirmat ipotezele sociologului francez. Ideile lui Raymond Aron, înainte de toate respingerea riguroasă și sistematică a unui istoricism fanatic și fanatizant, au contribuit semnificativ la acest deznodământ al marii competiții a secolului XX. În primăvara anului 1968 se împlineau 150 de ani de la nașterea lui Marx. UNESCO a organizat atunci un colocviu la Paris cu tema „Marx și contemporaneitatea”. Cel care se luptase cu tezele marxiste vreme de decenii, marele gânditor tocquevillian și weberian care a fost Raymond Aron, a fost invitat să țină discursul de deschidere. Titlul intervenției sale era „Equivoque et inépuisable”.

Atunci când se vorbește despre ceea ce a fost Noua Stângă (în SUA, Franța, Germania, Italia, etc.) se cuvine să notăm contribuțiile analitice durabile. Într-adevăr, conceptul aronian de révolution introuvable explică atâtea dintre tribulațiile Noi Stângi între cei doi poli, cel al utopiei și cel al disperării. Să mai adaug că am publicat, încă din 1975, un articol cu titlul „Noua Stângă între utopie și disperare” în Revista de filosofie, embrionul volumului meu din 1976, „Noua Stângă și Școala de la Frankfurt” (criticat drept ostil ideologiei oficiale în diverse note informative ale Securității, inclusiv una semnată de consilierul pe probleme de sociologie al președintelui Academiei de Științe Sociale și Politice, sursa „Costin”, azi profesor la „Spiru Haret”, pe care le-am descoperit în dosarul meu de la CNSAS). Dar, cum se spune, don’t let facts interfere with the theory.

Cine crede că ideologia oficială din acea vreme încuraja analiza Școlii de la Frankfurt ori a operei tânărului Lukács fie nu cunoaște subiectul, fie preferă să-l desfigureze, să-l falsifice. Am discutat în repetate rânduri propria mea experiență. Marxismul occidental, genetic și structural diferit de cel sovietic, acel „alt marxism” pe care Aron l-a criticat, dar l-a respectat, era un ghimpe ideologic intolerabil pentru politrucii gen C. I. Gulian, Ion Tudosescu, Radu Pantazi, Al. Tănase, Alexandru Boboc și Gh. Al. Cazan. Mai puțin dogmatic, chiar un Radu Florian, profesor de „socialism științific” la Facultatea de Filosofie a Universității din București, o poziție extrem de sensibilă în aparatul de reproducție ideologică a regimului, își limita „deschiderea” la Antonio Gramsci, un gânditor comunist neîndoios important, dar acceptat și publicat de regim, invocat drept sursă spirituală de Partidul Comunist Italian, formațiune aflată în relații excelente, până prin 1985, cu Ceaușescu. În aceeași direcție a mers și Pavel Apostol până la plecarea din țară. Marxiștii oficiali îi detestau în egală măsură pe Adorno și pe Aron, pe Claude Lefort și pe Isaiah Berlin. La fel ca și discipolii lor de ultimă oră, admiratorii unei, vai, cât de vechi, cât de îmbătrânite, cât de veştede „Noi Stângi”. La urma urmei, nu sunt primul care o spune, senilitatea nu este o chestiune de vârstă, ci de temperatură mentală și morală.

XS
SM
MD
LG