Linkuri accesibilitate

Condamnarea jurnalistei de la Baku este încă o dovadă că în Azerbaidjan se încalcă drepturile omului și libertatea presei.

Câțiva jurnaliști moldoveni s-au solidarizat astăzi cu colega lor azeră Hadija Ismailova, care a fost condamnată marți la 7 ani de închisoare la Baku. Jurnalista care a colaborat și cu serviciul azer al Europei Libere a fost condamnată într-un proces pe care organizații pentru drepturile omului îl consideră răzbunare pentru articolele ei despre corupția din regimul președintelui Ilham Aliev. Tamara Grejdeanu a discutat cu câțiva dintre jurnaliștii moldoveni care au protestat astăzi la ambasada azeră de la Chișinău.

Jurnaliștii protestatari au cerut guvernului azer să o elibereze pe Hadija, detenția sa fiind văzută ca o răfuială politică și un atac asupra libertății de expresie. Solidari cu jurnalista care a făcut dezvăluiri despre afacerile familiei președintelui Aliev, ziariștii s-au legat la gură cu banderole grele și au ținut în mână afișe cu inscripția „Libertate pentru Hadija”.

Ion Preașcă

Ion Preașcă

Unul din inițiatorii acțiunii, jurnalistul Ion Preașcă spune că procesul acesteia fost unul înscenat, iar această mimare de justiție nu a fost altceva decât o intimidare crasă:

„De fapt, se încearcă prin acest proces, prin această condamnare să se suprime libertatea presei, libertatea conștiinței, fiindcă ea, Hadija a investigat și a scos în evidență corupția și frauda care domină în Azerbaidjan. Prin această acțiune noi ne solidarizăm și vrem să spunem că vom continua să protestăm în următoarele zile pentru a susține cauza Hadijei și cerem eliberarea ei necondiționată.”

Cu siguranță, spune Ion Preașcă condamnarea jurnalistei de la Baku este încă o dovadă că în Azerbaidjan se încalcă drepturile omului și libertatea presei. Cazul Khadijei ar putea fi chiar un precedent în răfuiala cu jurnaliștii care critică puterea, iată de ce, crede Ion Preașcă breasla jurnaliștilor trebuie să arate dezacordul față de asemenea verdicte:

„Vedem că și în Rusia, și în alte țări din regiune se întâmplă asemenea procese. În Moldova ne bucurăm de o libertate, cât de cât a presei și a libertății de exprimare, dar noi totuși suntem într-un spațiu, suntem parte a unei organizații în care colaborăm și prin aceasta vrem să ne solidarizăm cu ea și cu ceea ce a făcut ea.”

Hadija Ismailova a negat acuzațiile care i s-au adus, spunând că cităm „se simte mai liberă decât acuzatorii ei.” Și la anunțarea verdictului ea a declarat că tribunalul ar fi inventat acuzațiile de evaziune fiscală, deturnare de fonduri numai pentru a o reduce la tăcere și a stopa anchetele ei despre corupția la cel mai înalt nivel.

Jurnalistul Vladimir Thoric, participant si el la protestul de azi crede că pușcăria nu poate fi o piedică pentru jurnaliștii dedicați, chiar dacă asta se vrea de multe ori:

„Dacă într-o țară jurnaliștii sunt închiși, nu este exclus că autoritățile unui stat apropiat geografic vor recurge la metode similare, vor începe să persecute jurnaliștii. Și în Moldova se poate întâmpla. Cu siguranță cazul Hadijei poate fi perceput și ca o tentativă de intimidare a jurnaliștilor, mai ales a celor din Azerbaidjan. E un exemplu pentru a speria jurnaliștii, într-un fel să vadă ce li se poate întâmpla dacă vor lupta contra sistemului. Însă jurnalismul de investigație nu se limitează la hotarele unei țări, de asta cred că vor mai fi încă multe dezvăluiri despre hoțiile din Azerbaidjan.”

Inițiatorii acțiunii de azi, reporterii RISE Moldova au spus că vor veni și în următoarele două zile în fața ambasadei azere de la Chișinău, pentru a protesta față de condamnarea Hadijei. Pentru relatările ei, jurnalista a obținut mai multe premii internaționale, fiind apreciată pentru libertatea de a scrie.

XS
SM
MD
LG