Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Oficialități din Chișinău vor participa la deschiderea noului an de studii în unele instituții de învățământ.

Premierul Valeriu Streleț a anunțat că începând de astăzi urmează să înceapă selectarea băncilor pentru transferarea conturilor Băncii de Economii, aflată în proces de lichidare. Într-o primă etapă, plățile curente vor fi operate de la Poșta Moldovei, urmând ca după aceea foștii deținători de conturi la BEM să aleagă băncile unde să se facă transferurile, bănci selectate prin concurs.

Din actualitatea internaţională:

În Rusia, vor începe acțiuni de comemorare a masacrului din 2004 de la școala din Beslan, unde insurgenți islamiști au luat ostateci mai mult de 1.100 de copii și profesori. Majoritatea victimelor au fost ucise, după ce forțele rusești au luat cu asalt școala la 3 septembrie.

Tot în Rusia intră în vigoare legea privind păstrarea datelor personale ale cetățenilor ruși pe serverele din Federația Rusă.

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk ar urma să facă o vizită de lucru la Odesa.

Ministrul de externe de la Moscova, Serghei Lavrov, va începe o vizită în Azerbaidjan.

Uzbekistanul marchează Ziua Independenței.

Președinții kirghiz, tadjik și cel belarus pleacă la Beijing pentru a participa la aniversarea a 70-a de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Mâine, la Beijing, cu aceeași ocazie, este așteptat și președintele rus Vladimir Putin.

XS
SM
MD
LG