Linkuri accesibilitate

Victor Ambroci: „...punând pe talger profesionalismul cadrelor și nu opțiunile politice”


O discuție cu directorul Liceului „Spiru Haret” din Chișinău.

Școala din nou în calendarul unui sistem educațional care se schimbă. Despre deschiderea noului an școlar la Liceul „Spiru Haret” din capitală un interviu cu Victor Ambroci, directorul acestei instituții.

Europa Liberă: Toate școlile din țară au trecut la finanțare per elev, însă nu toate au preluat și controlul banilor. Dumneavoastră sunteți printre cei care ați preluat și acest control. Cum vă descurcați?

Victor Ambroci: „Cu adevărat suntem printre acei care am preluat controlul banului. Ne-am descurcat destul de bine în perioada de până acum. Nu știm cum ne vom descurca în continuare, în condițiile acestei crize care s-a instaurat la noi. Însă, fiindcă numărul de elevi este destul de mare, în instituție avem toate clasele completate, ba mai mult, am înmatriculat anul acesta cu o clasă suplimentar. Sper să ne descurcăm în cazul când toate solicitările noastre cu privire la mijloacele financiare vor fi hotărâte pozitiv. Avem peste 1200 de elevi, în 35 de clase.”

Europa Liberă: Această autonomie financiară, într-un fel, v-a și dezlegat mâinile. Însă acum, dacă e criză, veți strânge și dumneavoastră cureau.

Victor Ambroci: „Fiecărui elev i se alocă o sumă oarecare din buget.”

Europa Liberă: 7 000 de lei pentru fiecare elev înmatriculat?

Victor Ambroci: „Peste 7 000 de lei. Și în momentul acesta, având atâția elevi, clar că se poate foarte ușor de calculat și ce mijloace financiare avem disponibile. Altceva e că în momentul când avem o necesitate, noi trebuie să facem o solicitare în scris la Direcția Finanțe, și dumnealor la această solicitare pot să ne ofere un răspuns pozitiv, dar în unele cazuri pot să ne ofere și un răspuns negativ, dacă nu sunt bani disponibili în haznaua primăriei.”

Europa Liberă: Și atunci la ce ați putea renunța?

Victor Ambroci: „Nu renunțăm. Insistăm în continuare, suntem în așteptare. Iată acum am solicitat să ni se dea ultima tranșă pentru reparația terenului de sport a liceului, în baza contractului pe care îl avem încheiat, cu firma care a câștigat licitația. Parcă, ne-au asigurat că nu vor fi probleme, așteptăm. Au fost sărbătorile acestea la mijloc. Acum, în primele zile ale lui septembrie, sper banii să fie transferați.”

Europa Liberă: Domnule director Ambroci, și dacă vorbim per ansamblu despre reforma în Educație și felul cum reacționează la aceasta copiii, profesorii, părinții, putem trage o concluzie?

Victor Ambroci: „Eu rămân optimist totuși la capitolul acesta, reieșind din condițiile pe care le are instituția noastră. Sigur că probleme vor mai fi cu implementarea în practică a tuturor reformelor inițiate de către ministerul nostru de resort, dar atunci când se va munci pe teren, eu cred că rezultate vor fi.”

Europa Liberă: Unde ar trebui, poate, Ministerul Educației să intervină acum, ca să reușească să îmbunătățească lucrurile acolo, unde dumneavoastră considerați că mai sunt rezerve?

Victor Ambroci: „Știu că a fost inițiată o acțiune de îmbunătățire a condițiilor de salarizare a personalului didactic. Din câte cunosc, era și un angajament al unor instituții financiare internaționale care sprijineau acest proiect. Sper să fie pus în practică, fiindcă de salarizarea profesorilor depinde și eficiența lor în domeniu.”

Europa Liberă: Sau felul cum reușiți să îi motivați ca să predea copiilor astfel încât să fie mulțumiți și să fie dornici să facă carte.

Victor Ambroci: „Sigur. Dacă reușim să motivăm profesorii, și ei vor lucra mai bine pe teren. Fiindcă, cu părere de rău, e tot mai complicat să angajezi profesori calificați în ultimul timp. Suntem în permanență în căutarea unor profesori care să corespundă așteptărilor pe care le au elevii. Elevii din an în an sunt tot mai informați, sunt tot mai pregătiți, cel puțin, judec după contingentul liceului nostru și atunci, ca să apari în fața lor, trebuie să fii măcar cu un cap mai sus decât ei, dacă nu cu mai multe.”

Europa Liberă: Cadre didactice aveți suficiente?

Victor Ambroci: „Cu mici rezerve, acum, la început de an, fiindcă am avut niște „surprize” la final de vară. Au mai plecat câțiva profesori. Am găsit pe cine să angajăm. Și mai avem niște tratative cu unii profesori care urmează să se decidă dacă se transferă la noi sau nu. Dar în mare parte, în jur de 90% îi avem.”

Europa Liberă: Motivul plecării profesorilor este proasta salarizare?

Victor Ambroci: „Probabil. Nu cunosc unde au plecat la moment acești profesori, poate, s-au angajat tot în domeniu sau au plecat în afară. Dar, așa cum spuneam, nu e greu să reziști în instituția noastră fiindcă clasele sunt mari, elevii sunt toți foarte buni.”

Europa Liberă: Câți copii aveți în clase?

Victor Ambroci: „Maxim 36.”

Europa Liberă: Ce salariu mediu îi revine unui profesor?

Victor Ambroci: „În funcție de vechimea de muncă, în funcție de gradul didactic, cam 3000 - 4000 de lei.”

Europa Liberă: Și cu excepția acestui aspect, menționat de dumneavoastră, ce ar mai trebui să întreprindă ministerul pentru ca reforma în Educație să dea rezultatele pe care le așteptați, în primul rând, dumneavoastră, dar și părinții?

Victor Ambroci: „În primul rând, cred că avem nevoie de stabilitate, la moment. Nu știu ce ar mai trebuie să întreprindă ministerul, vedeți că acum e multă zarvă în jurul acestui regulament de numire a managerilor școlari.”

Europa Liberă: Cum ar trebui să se desfășoare concursul pentru selectarea managerilor școlari?

Victor Ambroci: „Se studiază acum problema și se încearcă a se îmbunătăți modalitatea. Consider că ceva trebuie de întreprins. Din discuțiile cu colegii mei experimentați din domeniu, am înțeles că ei cer să se ia în calcul și performanțele instituției. Aceasta, probabil, ar trebui să se mai introducă în regulament. În rest, urmează să vedem opiniile tuturor. Se discută acest regulament. Am înțeles că este înaintat spre discuții publice și săptămâna curentă urmează să fie totalizate aceste propuneri. Eu voi participa la acest concurs și, în ultimă instanță, sigur că ne vom conforma regulamentului care va fi aprobat.”

Europa Liberă: Domnule director, cum reușiți să nu lăsați să pătrundă politicul și în școală? Sunt foarte multe voci care spun că s-a politizat și acest domeniu al Educației.

Victor Ambroci: „Deseori sunt întrebat dacă sunt membru de partid. Și spun că da, cu adevărat sunt membru de partid și partidul meu este învățământul, educația. În acest partid m-am înscris mulți ani în urmă și mă strădui să îi fiu fidel. Nu e bine să se implice politicul în viața școlară. Viața școlară este o viață specifică și copiii nu ar trebui să sufere în urma unor aranjamente politice sau oricare ar fi ele. Mă strădui să fac tot ce este posibil ca lucrurile acestea să nu se întâmple în instituția pe care am onoarea să o conduc. Toate deciziile pe interior se iau fără implicarea politicului, adică, punând pe talger profesionalismul cadrelor și nu opțiunile politice.”

XS
SM
MD
LG