Linkuri accesibilitate

Proteste în Parlamentul de la Kiev împotriva votării unor amendamente constituționale


Zeci de deputați ucraineni din Partidul Radical și coaliția Svoboda au blocat tribuna Parlamentului de la Kiev în semn de protest față de votul în prima lectură asupra amendamentelor constituționale care oferă mai multă putere autorităților locale în Ucraina. Proiectul amendamentelor prevede, între altele, că pentru raioanele din Donbas, controlate de separatiștii sprijiniți de Rusia, se va adopta ulterior „o lege specială“ care va „reglementa particularitățile auto-administrări locale“.

Președintele Petro Poroșenko a prezentat Parlamentului amendamentele constituționale la 15 iulie, în urma presiunilor occidentale de a se oferi raioanelor controlate de separatiști o formă de auto-administrare așa cum s-a promis prin acordurile de încetare a focului încheiate la Minsk, în februarie. În timp ce parlamentarii care se opun amendamentelor au blocat tribuna Radei Supreme, clădirea Parlamentului de la Kiev a fost pichetată din exterior de sute de activiști.

XS
SM
MD
LG