Linkuri accesibilitate

„Dacă s-ar putea uni şi moldovenii noştri măcar odată într-un cor unic…”


Maria Nicolai

Maria Nicolai

Jurnalul săptămânii la Europa Liberă, cu Maria Nicolai.

Născută la 11 mai 1952, în satul Ciuciuleni, r-nul Hînceşti. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova în 1976, Institutul Pedagogic din Tiraspol în 1988, UPS ,,Ion Creangă” din Chişinău în 1992, calificarea psiholog școlar. A activat în calitate de profesoară de limbi străine şi de limbă rusă. Ultimii trei ani din pedagogie a fost psiholog şcolar. Au urmat 10 ani de muncă în Grecia şi Italia. Din iulie 2011, activează în calitate de viceprimar de Ciuciuleni, raionul Hînceşti.

Luni

Deprinderea de a mă deştepta la ,,cîntatul cucoşilor” nu se mai lasă demult de mine. Mă trezesc, fără deşteptător, în corul unit al celor mai matinale fiinţe şi deseori mă gîndesc: „Dacă s-ar putea uni şi moldovenii noştri măcar odată într-un cor unic, pentru a-şi exprima vocea unită în înlăturarea atîtor neajunsuri ce ne apasă”.

Odată cu începerea activităţii de dimineaţă, fac o mică plimbare prin curte, mai admir natura fascinantă de dimineaţă, intru în bucătărie, îmi pregătesc mie o cafeluţă, soţului - un ceiuşor. Se deşteaptă şi el, ne pregătim în grabă pentru ziua de muncă.

Suntem ambii pensionari, dar, parcă, muncim mai mult decît în tinereţe. Eu la primărie, el acasă.

Merg la muncă. Lunea, întotdeauna, vin mai devreme, după două zile de odihnă, mi se face mai dor şi am mai multe idei proaspete...

Ştiu că multă lume demult ne aşteaptă, dorind, parcă, să ne controleze, dacă vom fi prezenţi la timp.

E zi de primire. Încep ziua cu eliberarea unui certificat de deces.

Încă un cetăţean al satului, cu părere de rău, ne-a părăsit, trecînd în „lumea celor drepţi”. Se răreşte lumea în sat tot mai mult şi mai mult. Urmează alte întîlniri cu cetăţenii comunităţii.

Şedinţa ordinară a asociaţiei non guvernamentale ALDAS Asociaţia locală de dezvoltare şi asistenţă socială. Discutăm problemele apărute în implementarea a două proiecte pe care le-am cîştigat de curînd. I. Constituirea unei grupe de creşă şi II. Amenajarea unui teren de agrement pentru tineret prin intermediul Organizaţiilor PNUD şi UN Women. Sunt foarte bucuroasă de participarea activă a celor 20 de membri, care s-au întrunit la timp pentru a se include în rezolvarea problemelor apărute.

După terminarea şedinţei, stau de vorbă cu D-na Vera Tian, inspector principal al Direcţiei Financiare a unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul I, Centru al Inspecţiei Financiare din subordinea Ministerului Finanţelor, care se află mai bine de o lună în primăria noastră, autorizată să efectueze inspectarea financiară, privind executarea bugetului prim. Ciuciuleni.

Sunt supărată pe o scrisoare, care, după cum se vede, ar fi motivul inspectării. E o scrisoare neîntemeiată şi, chipurile, semnată de mai mulţi cetăţeni, care nu ştiu nici cu spatele de ea, scrisă în timpul alegerilor locale, cu scop electoral, şi care a devenit un subiect insuportabil de discuţie.

Cînd, oare, oamenii se vor ocupa de lucruri serioase şi nu de stupidităţi?

Din cauza unora, începi, parcă, să te superi pe tot satul. Ei, dar va trece şi asta.

Documente, plîngeri, cereri, sesizări, informaţii noi, griji pentru evenimentele noi ce ne aşteaptă: toate împreună îmi trezesc o oboseală mintală foarte puternică, care îmi trece imediat ce ajung acasă şi încep a doua parte a zilei de muncă prin curte, în bucătărie, grădină etc.

După cină privesc ultimele ştiri, care rar aduc ceva plăcut în casele noastre. Numai crime, accidente rutiere, poveşti din viaţa artiştilor și a guvernanţilor noştri delicaţi. Adorm, pe cît de obosită, tot pe atît şi de supărată.

Marţi

Şi dacă de obicei mă trezesc în cîntatul cucoşilor, azi m-am trezit într-un cotcodăcit de găină.

Mă gîndesc: ce să fie oare, păsările parcă au fost de cu seară închise.

Îmi trag repede capotul şi fug afară.

Ce-mi văd ochii. O găinuşă, mai iubitoare de aer curat, a rămas pe undeva să doarmă afară, iar Topilino, căţeluşul nostru drag, în zorii zilei ar fi dorit, pe semne, să se joace cu ea. Se vede că n-a înţeles biata ce doreşte el și, speriindu-se de moarte, a început să cotcodăcească atît de tare, că i-a trezit şi pe cei ce dorm mai strîns. I-am despărţit, i-am dat pe fiecare la locul lor şi, deoarece somnul îmi dispăruse, am început să-mi ud florile din curte, care după seceta îndelungată, pe care au suportat-o, bucurîndu-se de ploiţa liniştită şi binefăcătoare, şi-au dat drumul la înflorit, să-mi bucure sufletul, ştiind cît de mult le ador. De necrezut, iarba de pe gazonul din curte, care părea total uscată, a înverzit şi ea, parcă ar fi venit primăvara. Cîtă satisfacție sufletească poate să-ţi aducă natura! A urmat toaleta de dimineaţă, cafeaua, pregătirea către ziua de muncă.

Uneori îmi place să merg pe jos la muncă, chiar dacă e cam depărtişor. Mai ales în aceste zile, cînd buruianul de pe lîngă unele garduri începe să ajungă la doi metri. Încerc să vorbesc cu cei de-i întîlnesc, ba mai bat la cîte o poartă pentru a le aminti de necesitatea păstrării în curăţenie a satului, mai ales le amintesc celor ce nu le place să citească anunţurile, ori să vină în fiecare duminică din lună la întîlnirile cu publicul, unde de fiecare dată vorbim şi pe această temă. Păstrarea curăţeniei şi ordinii e un lucru care nu-mi dă tihnă. Sunt convinsă că insistenţa duce foarte des la rezultate bune. Cred că o să mă pomenească mult cetăţenii, chiar şi după decesul meu, în această privinţă.

Cînd m-am căsătorit, mi-am ales un tînăr frumos, dar şi ordonat. În familia sa, nu prea bogată, eram frapată de ordinea şi curăţenia lucrurilor modeste.

Astăzi mă indignează foarte mult că lumea îşi îngrădeşte curtea cu garduri şi porţi frumoase, ca mai apoi să le ascundă în dosul buruienilor ce cresc de capul lor pe marginea drumurilor.

Mulţi mă ascultă şi acceptă observaţiile mele. Sunt însă şi dintre acei care îmi aruncă vorbe usturătoare, ca mai apoi totuna să facă curat. Mă bucură şi asta.

Ajung la serviciu. Le spun „Bună dimineaţa!” celor ce aşteaptă compensaţia de 100 lei la uşa filialei Băncii de Economii. Sunt foarte mulţi. Mă gîndesc: oare chiar nu i s-a întîmplat măcar vreunui guvernant de al nostru să vadă aceste cozi? Cu doamna Valentina Buliga, fosta ministru al Muncii şi Asistenţei Sociale, mi s-a întîmplat să discut de cîteva ori pe această temă. Nici un rezultat. Ce păcat. Nu le este jale nici măcar de mamele lor, deși uneori se întîmplă să-i vezi plîngînd pe la întîlnirile din campaniile electorale.

Ajung în birou. Deschid poşta electronică. Citesc intrările de ultimă oră. Între timp apare o pereche de tineri, care vor să înregistreze naşterea unui copilaş. Ce bucurie îmi trezesc aceste evenimente, văzînd cît de mult a scăzut natalitatea în ultimii ani. Ura-a-a! În sat populaţia a mai crescut cu un cetăţean. Să ne crească sănătos.

Am de început lucrul la un nou proiect, dar îl amîn pe mîine, deoarece sunt cam superstiţioasă. Mama mea zicea: „Nu se încep lucrurile în ziua de marţi, deoarece tragi pe năpastă”. Deoarece mai am multe de făcut, trec la alte lucrări apărute imprevizibil. La primărie acestea sunt nesfîrşite.

La ora 5.00 plec spre casă. În drum îmi cumpăr un pepene verde şi mă urc în maşina soţului care are deseori grijă să vină după mine, pentru a ajunge mai repede acasă.

Mai stau de vorbă, la telefon, cu nepoţica Esmeralda, care-mi povesteşte, cu entuziasm despre performanţele obţinute la tenisul de cîmp, pe care a început să-l practice de curînd. Are doar șase ani. Mă încarc cu emoții pozitive si adorm şi eu ca un copil cuminte.

Miercuri

Astăzi mă trezesc în sunetul telefonului de casă. Ezit puţin, dar deoarece sună neîncetat mă ridic din pat şi răspund. Un cetăţean doreşte să afle dacă o să fiu la primărie. Ştie că nu e zi de primire, dar are o urgenţă. În glumă îl întreb: „Dar cînd lipsesc eu de la primărie?”

Lipsesc foarte rar. Nu prea plec în deplasări. Acestea îi revin mai mult primarului. Exact ca în proverbul „Jupînul ţine drumul, jupîneasa ţine casa.”

Dl primar are foarte multe probleme de rezolvat pe la diferite instanţe, eu sunt mai mult pe loc.

Aşadar, îl rog amabil pe soţul meu să mă ducă pînă la primărie, unde mă aşteaptă o zi foarte încordată, şi anume ultimele pregătiri pentru Ziua Independenţei, planificăm o întîlnire solemnă cu locatarii comunităţii, urmată de un concert tematic cu puterile artiştilor noştri de la grădiniţă, liceu şi de la casa de cultură din sat, plus o întîlnire de lucru cu jurnaliștii de la Radio Europa Liberă. Dumnealor vor să se încredinţeze că ciuciulenenii sunt la curent cu tot ce se face în sat, dacă încuviinţează ajutoarele primite din Uniunea Europeană, dacă proiectele realizate le sunt pe plac, dacă proiectele intercomunitare sunt binevenite etc.

Cam mult pentru o zi, dar sperăm să izbutim totul cu succes.

Pe lîngă pregătirile pentru ziua de mîine, trebuie să plec la OSC Hînceşti cu darea de seamă pentru luna august. Mă duc dimineaţă devreme. Efectuez toate operaţiile şi fuga înapoi la Ciuciuleni. În autobuz răsfoiesc ziarul Natura, îmi place foarte mult să-l citesc. Mă opresc niţel asupra articolului „Au arendat păduri, au tăiat copacii şi au construit vile de lux”. Aş vrea să-l citesc integral, dar mă prinde o antipatie pentru toate fărădelegile ce se fac în această ţărişoară şi răsfoiesc mai departe. Mă opresc la un articol mai de suflet publicat de Dl Aurelian Silvestru, intitulat „Marele Incomod”. De unde culege acest om atîta înţelepciune, nu ştiu, dar dacă fiecare dintre noi ar lua din toate aceste articole cîte puţin, cred că am deveni cu toţii mult mai buni. Un lucru e cert: toată lumea trebuie să se aboneze la ziarul Natura. E formidabil.

Ajung la primărie. Sunt anunţată că la orele 16.00 va avea loc şedinţa Comisiei de recepţie a lucrărilor de reparaţie a drumurilor locale, pentru care s-au alocat 884 056 lei de la Fondul Rutier Republican.

Încet-încet începem să mergem pe drumuri tot mai bune. Mulţumim tuturor celor care-şi dau concursul în această privinţă.

Seara soţul mă anunţă că nepoţica Esmeralda ne vine de sărbători în vacanţă.

Nici n-am reușit să terminăm vorba şi iată-i că au şi sosit.

Bucurie nespusă din toate părţile.

Am cinat împreună, tatăl micuței s-a întors la Chişinău, iar noi ne căutăm de ale noastre, pregătindu-ne de culcare. Puiul nostru drag ne spune „Tatăl Nostru”, învăţat la grădiniţă, cu aşa o intonaţie că ne trec fiorii. Degrabă adormim, „deoarece după rugăciune nu se mai vorbeşte”.

Joi

Ne trezim cu toţii pe rînd, dar părăsim patul împreună, nepoţica e matinală şi ea. Luăm un dejun mai delicios, deoarece avem oaspetele drag, care trebuie deservit cu onoare.

Iată şi prima întrebare: „Bunică, dar de ce-ţi pui cremă pe faţă?”

Răspund: ,,Păi, pielea mea e cam uscată”.

Replică: ,,Nu-u, buni, e bătrînă”.

Ha, ha, ha. Rîd, o sărut şi mor de dragul ei.

Ne punem haine naţionale de sărbătoare, mărgele şi plecăm în centru. Acolo au avut loc cele mai frumoase evenimente. Bunica mai mult cu lucrul, bunelul cu nepoţica mai mult pe la terenul de joacă, la stadionul satului, unde se va desfăşura totul.

Urmează festivitatea, concertul, apoi întîlnirea cu jurnaliștii de la Radio Europa Liberă.

A fost o întîlnire utilă. Multă lume din sat ascultă acest post de radio. Apreciem informația corectă. Desigur, nu prea cunosc şi alte păreri, dar le voi auzi după sărbători.

Seara, oricum, am primit aprecieri pozitive din partea bunelului şi a nepoţicăi.

Mai vorbim la telefon cu mami şi tati, cu surioara Laura, care abia zice „mama”, „tata”, „lelea”. Mai jucăm tenis pe gazon şi... la culcare. Ne cuprindem strîns-strîns şi adormim obosiţi.

Vineri

Ne trezim dimineaţă cu prima întrebare: „Buni, dar azi ce lucrăm?”. Tare e setoasă de lucru şi, Doamne fereşte să-i spui că „tu nu poţi face ceva”. Se supără foc, de aceea ocolim tot felul de supărări şi începem pregătirea dejunului. Toţi participăm activ.

Apoi, mai plivim buruianul de prin flori, hrănim păsările, purceluşul, căţeluşul şi mergem la cules roşii din grădină. Azi vom conserva suc de roşii pentru iarnă. Mai găsim şi castraveţi, şi mure, şi zmeură, şi mere, şi prăsade şi poamă etc. Totul ecologic, fără zare de chimicale. Tot mai pe lîngă bunelul, că el e mai ghiduş cu răspunsul la diferite întrebări, care îi trezesc mare haz. Cînd rîde, o face cu atîta plăcere, că-ţi vine s-o sorbi. Ce minunăţie mai sunt şi nepoţeii aceştia.

Am cules roşiile, pregătim sucul, îl fierbem şi îl punem la păstrare.

Pentru pauză alegem jocul de şah, pe care bunelul vrea să-l transmită nepoţicăi, cu tot dinadinsul. Se lasă bătut, din cînd în cînd şi interesul creşte vădit. Pregătim cina, o servim şi privim puţin Minimax. Între timp, se întunecă şi bunelul ne invită la telescop, un alt hobby de al său, să urmărim luna şi stelele, cică, în seara aceasta vor fi nişte evenimente interesante pe cer, dacă cei de răspîndesc diferite informaţii la computer, nu mai scriu şi minciuni, din cînd în cînd.

Mai privim stelele, dar somnul e mai dulce decît orice şi alegem mai bine să mergem la culcare, pregătirea începe ca întotdeauna cu „Tatăl Nostru” şi cu „Înger, îngeraşul meu”. Somn uşor, PUIŞOR, somn ușor, MOLDOVA, somn uşor, EUROPA, somn uşor, LUME! Mîine ne revedem.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG