Linkuri accesibilitate

„Îmi place ce fac, mai ales că văd pe viu roadele muncii întregii echipe”


Moldova - Olesea Cazacu, coordinator, PCDLI, UNDP Moldova

Moldova - Olesea Cazacu, coordinator, PCDLI, UNDP Moldova

Jurnalul săptămânii cu Olesea Cazacu, coordonator de proiect, Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PNUD Moldova).

Luni

Aș vrea să-l văd pe cel care ar recunoaste cu mîina pe inimă că iubește zilele de luni.

Săptămîna aceasta a fost una deosebită, plină de evenimente, de aceea doar am zîmbit cînd doamna Valentina mi-a spus (nu m-a întrebat J ): Olesea, tu faci jurnalul de săptămîna viitoare! Totuși intuiția de jurnalist există.

Am avut o săptămînă de 3 zile, iar de lucru – cît pentru 7. Partea frumoasă este că îmi place ce fac, mai ales că văd pe viu roadele muncii întregii echipe. Alături de Cancelaria de Stat, implementăm Programul de Dezvoltare Locală Integrată, un proiect care susține crearea unor localități-model. Vrem primari mai buni, consilieri mai implicați, cetățeni mai activi. Rolul meu este să gestionez activitățile la nivel local, respectiv planificarea, suport la implementare și monitorizarea tuturor activităților la nivel local, în 30 de localități. Aceasta presupune și multe deplasări, cred că am ajuns în fiecare raion din țară, dar și multă comunicare cu primarii și funcționarii publici, cu oamenii de rînd, pe care îi susținem să se implice activ în viața comunitară.

De fapt, această senzație de „activitate contra cronometru” o avem cu întreaga echipă din luna mai încoace, deoarece în acest an strângem roadele muncii noastre ca echipă împreuna cu fiecare angajat din cele 30 primării. Ne bucură ca aceste rezultate nu rămîn doar undeva în rapoarte, dar sunt resimțite de cetățeni din localitățile beneficiare care au parte de servicii mai bune, de micii antreprenori care sunt ținuți de mîină ca sa înainteze în planurile „temerare” de a crește afaceri frumoase la ei acasă.

Pe celălalt front – personal, la fel, săptămîna se arăta una plină de evenimente frumoase. Și țara a sărbătorit – independența. Iar eu – ziua mea de naștere.

Sunt zile de luni cînd nu-mi mai amintesc unde am rămas vineri și acesta e semn ca mi-am odihnit cel puțin gîndurile. Azi nu a fost chiar așa, căci în week-end am tot făcut planuri cum să le potrivesc pe toate săptămîna aceasta. Primul test a fost chiar unul în scris – am candidat pentru poziția de Manager de proiect în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și aceasta a fost prima probă. Deși lucrez de 4 ani în cadrul organizației, simt o responsabilitate dublă, vreau să am rezultate bune, așa că în week-end m-am pregătit din plin.

Testul a fost la 10, dar mi-am propus să ajung la birou mai devreme pentru a le pune pe toate la cale, căci în acest august, activitățile fierb ca și temperaturile de afară pînă adineaori. În plus, majoritatea colegilor erau în vacanță, deci povara era dublă și lecția despre necesitatea planificării din timp a vacanțelor pentru a evita suprapunerile a fost învățată.

Am observat că dacă ies la 8 – prind un coridor liber, fără ambuteiaje. Cei care încep lucrul la 8 – deja au ajuns. Iar cei care la 9 – încă nu s-au pornit. Am ajuns repede, orașul încă nu fierbe și s-a răcorit simțitor comparativ cu săptămîna trecută.

2 ore au zburat repede – la începutul testului mi s-a părut că îmi va ajunge o oră, la sfărșit deja îmi părea că nu reușesc. M-am simțit din nou pe băncile universității, contra-cronometru, doar eu și biletul. Am retrăit emoția deschiderii biletului, cînd încerci să cuprinzi cu ochii toate întrebările odată, să înțelegi dacă le știi sau nu, dacă sunt grele sau ușoare.

S-a făcut deja amiază, am luat masa cu o prietenă și o colegă, ambele revenite din vacanță, cu impresii fierbinți. Nu iubesc să mănînc singură în oraș, profit de pauzele de masă ca să ma întîlnesc cu prieteni, foști colegi, e o combinare reușită a utilului cu plăcutul.

După masă - încă două întălniri. Una – la birou, cu o echipă din România și un proiect ambițios – pregătirea unui sistem de învățare online pentru consilierii locali nou aleși. Sunt peste 12 mii de persoane, jumătate dintre care sunt aleși pentru prima dată să decidă soarta comunității, iar mulți dintre ei nu au habar ce și cum trebuie să facă. Vom colabora cu Academia de Administrare Publică, cu Centrul de E-guvernare, așa că discuția a durat, pînă ne-am convins că suntem cu toții pe aceiași undă: vrem un sistem interactiv, dinamic, simplu de utilizat, interesant pentru cei care vor dori să afle ce este administrarea publică. A urmat o întălnire virtuală – pe skype – cu o colegă de la biroul regional, planificăm împreună un proiect. Mai bine zis, încercăm să integrăm un proiect deja aprobat pentru trei țări în contextul activității noastre locale și să înțelegem cum ne putem sincroniza mai bine. Cam tîrziu, dar mai bine așa decăt deloc.

Sfîrșitul zilei l-am petrecut jonglînd între a răspunde la e-mailuri foarte urgente și discuții telefonice. Mi-am dat seama că nu am epuizat lista activităților ‘mai puțin urgente’, care au rămas pe a următoarea zi.

Acasă a început schimbul doi. Bogdan, fiul nostru de aproape de 2 ani, omagiat peste o săptămînă, s-a distrat cu tata toată ziua și seara s-a bucurat să mă vadă. De obicei, în timpul săptămînii petrece ziua cu buneii, iar seara – ne rînduim cu soțul între treburi casnice și distratul copilului. În această săptămîna bunica a fost la sanatoriu, așa că noi am fost ‚de serviciu’ non-stop. În așa zile înțeleg că e de neprețuit ajutorul bunicilor. Cît am construit piese din constructor, am ascultat știrile. Accidente în lanț, cu și fără jertfe. Șofatul în Moldova a devenit un fel de ruletă rusească. Am aflat că mama care a născut prematur la bordul unui avion și-a abandonat copilul. Nu o condamn, cum am vazut că fac majoritatea în comentariile de pe rețelele de socializare, ci o compătimesc, căci nu va simți bucuria de a vedea cum crește acest pui de om. Nu încerc să o înțeleg, dar pot să-mi închipui cît de greu i-a fost să ia această decizie.

După cină și ritualul de seară – baia și povestea de seară –am mers la culcare. Pînă a adormit, l-am ținut de mîină alături. Adorm de aproape doi ani cu același gînd – nu-mi vine a crede că e aici, că e al nostru, că e atît de minunat, cît de repede a crescut. Totuși, nu există miracol mai mare al naturii decît apariția unei noi vieți.

Marți

Prima ședință a fost cu sunet de fanfară. Suntem vecini cu președintele, dar și cu clasicii de pe alee. Președintele e trecător, clasicii sunt veșnici. Această zonă din centrul Chișinăului, a devenit cea mai preferată pentru mine. E adevărat că îmi place și mai mult în week-end, cînd lipsește forfota de lucru, iar copacii din parcul central păstrează aerul răcoros chiar și în zilele de arșiță.

Am avut o întîlnire cu o companie românească, alta decît cea de ieri: inițiem o activitate ambițioasă și complexă: un sistem electronic de management al documentelor pentru primăriile din țară. De fapt, inițiem acum analiza fluxurilor din primării împreună cu compania contractată din România, căci din primăvară am lucrat la inițierea acestui proiect. După ce am discutat detalii, colegii au plecat în sate, să înțeleagă de ce au nevoie primăriile noastre, iar eu am revinit la lista lungă din agendă. M-a sunat primarul din Ciorești să-mi ceară contactele doamnei primar de la Chișcăreni. Mă bucur că datorită faptului că lucrăm cu ei, acești primari comunică între ei și fără intermedierea noastră, iar bunele practici dintr-o localitate circulă mai repede către celelalte.

La amiază am făcut o escapadă cu cîteva colege la un centru comercial cu branduri din Moldova să vedem ce rochii au pentru evenimente. Nu ne-au luat mult timp, toate s-au vîndut ca pîinea caldă, se pare că în acest sfîrșit de august a plouat cu evenimente frumoase. Măcar așa, dacă n-au fost ploi adevărate.

Seara am mers să-i urăm la mulți ani unui bun prieten. Mă emoționează mai mult zilele de naștere ale celor dragi decît a mea proprie. Cred că fac parte din oamenii care iubesc mai mult să facă cadouri, decît să le primească. De obicei, evit să fac cadou lucruri banale, tradiționale, încerc să le personalizez. În această seară am descoperit, cu bucurie, că puiul nostru deja rămîne alături de copii să coloreze și nu necesită non-stop atenția noastră. L-am supravegheat de la distanță și nu ne-a pasat că cămașa de sărbătoare a fost adusă jertfă acestei îndeletniciri: în schimb, am reușit să facem schimb de noutăți și gînduri cu ceilalți oaspeți.

Miercuri

Deși a fost zi de lucru, atmosfera de sărbătoare plutea în aer. Am auzit de la mai multă lume: Deja rămîne pentru septembrie sau Reveniți după sărbători.

De cîteva ori pe an, o combinație din cîteva sărbători asortate cu zile libere care se recuperează sîmbăta paralizează orice activitate, mai puțin cea comercială. De Crăciun, Anul Nou, în martie, în mai, la sfîrșitul lui august. Ah, da, adăugăm și Hramul orașului. Fac un exercițiu de imaginație – ce s-ar întîmpla dacă 27 august sau 31 august ar rămîne sărbători, dar nu ar fi zile libere. Cel puțin eu, cu mai multă probabilitate aș ajunge la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt sau pe Aleea Clasicilor. Dar cred că lipsirea moldovenilor de sărbători ar fi tot atît de nepopulară ca întoarcerea la județe.

Cît am publicat noutăți din localitățile în care lucrăm pe pagina de facebook a Reformei de descentralizare, am găsit un interviu la REL: „Sărbătoare națională sau requiem pentru un proiect ratat”?, se întreabă președintele Curții Constituționale din Republica Moldova, Alexandru Tănase, în ajunul celei de-a 24-a aniversări de la proclamarea independenței țării.

Glumeam cu colegii că 27 august ca niciodată, căci poate fi ultima sărbătoare a noastră ca stat independent. O glumă amară, dar adevărul este că lumea nu mai are încredere în propriul stat, gradul de dezamăgire a atins cote maxime. Pentru prima dată tot mai des în ultimul timp îmi vin gînduri de emigrare. Am citit undeva că prima generație este una de jertfă și o văd “pe viu” la un șir de rude plecate mulți ani în urmă peste hotare, în Italia, în special. Unii cu studii superioare, altele, surori medicale, toți fac munci necalificate. Copii lor își fac studiile în țările europene, vorbesc mai bine limba italiană decît cea română, sper că viața lor va fi într-adevăr alta, pentru ca jertfa părinților să nu fie în zadar.

M-am reținut mai mult decît de obicei la birou. Am intrat și eu în hora sărbătorilor, mi-am luat și vineri zi liberă. Deja a început să-mi pară rău că nu am planificat vreo escapadă la munte. Pe drum spre casă, am avut impresia că orașul se sufocă, de această dată de mașini și îmbulzeală. De obicei, mulți profită de acest șir de sărbători să facă cumpărături pentru școală, alții – din contra, să plece în vacanță. Mulți prieteni deja erau pe drum, spre mare, spre munte, după o gură de aer proaspăt.

Seara, în sfîrșit am ajuns să fac zeama planificată încă de sîmbătă. Mai bine mai tîrziu, decît niciodată.

Noaptea, în locul greierilor, a răsunat muzica de la un restaurant aflat chiar în inima parcului. S-a auzit Holograf. De obicei, selecția de muzică nu e chiar așa inspirată, iar ca bonus avem artificii care bubuie ca niște tunuri. Mai mult mă sperie, decît mă bucură. Îmi imaginez cu tristețe ce se întîmplă cu fauna din parc, cu păsările de acolo din cauza acestui zgomot deloc specific habitatului lor. Înțeleg că oamenii au investit într-un business profitabil, dar cred că, cu puțin efort și imaginație, oamenii ar putea conviețui pașnic cu natura. Dacă ar vrea. De exemplu, chiar e necesar de scos boxele de sunet afară? Întrebări fără răspuns, din păcate. Tot fără răspuns rămîne și întrebarea: De unde să iau cîteva ore libere ca să le reușesc mîine pe toate?

Joi

Deși e zi liberă și sărbătoare, toată ziua a fost împărțită. Dimineața am dedicat-o totuși fiului. Ne-am plimbat, am mai mers la un centru pentru copii.

Pe urmă a fost rîndul soțului, eu am fugit în oraș pentru ultimele pregătiri pentru nunta de mîine (nu a noastră :) , a fratelui). Atmosfera de sărbătoare se simțea în drapelele din oraș, atîrnate în fața instituțiilor publice, dar și la unele geamuri sau balcoane ale caselor de locuit. O tradiție frumoasă, mi-am promis să facem același lucru la anul, dar apoi mi-am dat seama că suntem independenți în fiecare zi, nu doar o dată pe an. Zis și făcut, m-am oprit la magazinul cu suveniruri naționale să iau un drapel, a rămas să soluționăm problema organizatorică a instalării.

După masă, chiar dacă a fost zi liberă, a început schimbul doi, cum glumim cu colegii, despre deplasările în sate. Ne pornim de obicei pe la 16, ca să ajungem pînă la 18 la întîlnirile cu cetățenii, organizate în peste 20 de localități în această lună de august în cadrul campaniei "Aici este Europa Liberă". Un proiect inedit, de anvergură, inițiat de Radio Europa Liberă, pe care l-am sprijinit cu drag. Însă nici noi, nici Oana Serafim, Directoarea Postului, de la Praga cred că nu înțelegeam atunci cîte eforturi va necesita această campanie. Între 1-30 august, în toate zilele de miercuri pînă duminică (!) inclusiv, această caravană a mers în diferite sate și orașe din țară pentru a vorbi cu oamenii, pentru a le asculta păsul și a le da o speranță că cineva la Chișinău se gîndește la ei.

Pe drum spre satul Ciuciuleni mi-am adunat gîndurile și concluziile pentru duminică seara, de această dată la Chișinău, unde a avut loc o întîlnire de totalizare. Eram curioasă, mai ales, să aud părerile jurnaliștilor. Cred că pentru ei și întreaga echipă organizatorică a fost un efort supraomenesc, mai ales și din cauza căldurii de 40 de grade în majoritatea zilelor. Pe lîngă multele aspecte bune, mă întristează pasivitatea oamenilor. Nu se știe cînd și dacă vor mai avea ocazia de a-i strînge mîina dlui Vasile Botnaru sau dnei Valentina Ursu, pe care îi pot auzi doar la radio. Cu toate aceastea, participarea nu a fost pe măsura așteptărilor, cel puțin ale celor ale mele. Însă, m-am bucurat să văd în cele 9 localități în care lucrăm, comparativ cu altele, schimbări spre bine în modul de comunicare a administrației locale cu cetățenii.

La Ciuciuleni am discutat, în aer liber și într-o atmosferă degajată, despre unitatea și dezbinarea la moldoveni, de unde vine și cum se tratează. Am petrecut Ziua Independenței printre oameni adevărați. La știri am urmărit imagini despre o altă Moldovă decît cea pe care am văzut-o la Ciuciuleni: cum s-a sărbătorit la Chișinău, la Orhei, la Bălți și am auzit reproșuri că doar oamenii din centrele raionale știu despre această sărbătoare. Realitatea însă este alta și m-am convins urmărind pe rețeaua de socializare imagini de sărbătoare din multe sate, de la Selemet, Zaim, Chișcăreni, Crihana Veche, Sărata Galbenă. Într-un cuvînt, la talpa țării.

Ne-am întors destul de tîrziu. Totuși, nu chiar atît de tîrziu ca de la Larga, Briceni, de unde drumul doar într-o direcție ne-a luat cam patru ore. Iată cînd simți lipsa unui drum bun, care să ocolească satele și să te aducă acasă repede și în siguranță. Astăzi însă am reușit sa-i citesc povestea de seară lui Bogdan și să mă bucur că măcar dimineață am petrec mai mult timp împreună. M-am consolat cu gîndul că contează calitatea și nu cantitatea.

Aproape de miezul nopții ne-am scris cîteva mesaje cu o bună prietenă și, pe neașteptate, mi-a trimis cîteva poze cu un cort și copii fericiți la cină în sînul naturii. Mi-am dat seama că au pus în aplicare planul de a evada pe cîteva zile din confortul civilizației și de ale petrece cu familia. Am felicitat-o pentru insistență, căci cred că, peste ani, această amintire va fi una dintre cele mai frumoase ale copiilor despre vacanțele cu familia. Mi-am promis că atunci cînd va mai crește voievodul nostru, vom merge neapărat și noi. Sunt norocoasă să am cîteva prietene cu copii mai măricei, femei înțelepte, de la care învăț atît de multe despre educația copiilor, iar exemplul lor mă face să cred că combinarea reușită a vieții de familie cu cea profesională există.

Vineri

A venit și ziua cea mare, multașteptată de familia noastră, în care doi oameni dragi s-au cununat în fața Domnului, iar apoi au organizat sărbătorirea nunții.

În febra pregătirilor, ziua a trecut cît ai clipi din ochi.

Azi trebuia să ajung la Rezeni, Ialoveni, cu campania "Aici este Europa Liberă", dar din motive evidente, nu mi-a reușit. Demult vroiam să-i întălnesc pe tinerii de la ECO-Rezeni și de la Asociația Floare de Cireș. Sunt un exemplu extraordinar de durabilitate a activității sectorului asociativ în localitățile rurale.

În toiul sărbătorii am tot reflectat la toată industria din jurul sărbătorilor, care este, cred, cea mai profitabilă. Ultimul lucru la care ar renunța moldovenii sunt sărbătorile cu mult fast. Pe de altă parte, cu atîția conaționali plecați, nu se știe cînd ar avea ocazia moldovenii să strângă la o masă dacă nu ar fi aceste frumoase prilejuri de bucurie.

Printre hore, sarmale și tradiționalul amar, vineri s-a transformat în sîmbătă. A fost pentru a patra oară cînd am început ziua mea la nunta rudelor sau a prietenilor. La una din ele chiar am primit o dedicație – un cîntec interpretat de mire. Mi-am făcut concluzia că nu e chiar așa de rău să te naști a doua zi după ce se termină postul, cel puțin nu ai restricții în a organiza masa de sărbătoare fără bucate de frupt. Asta, cînd ajung să sărbătoresc, desigur.

XS
SM
MD
LG