Linkuri accesibilitate

Primarul Ilan Shor a creat la Orhei o Gardă Populară


Controversatul primar de la Orhei, Ilan Shor, a creat în oraș o Gardă Populară care va patrula pe străzile localității pentru a „asigura securitatea orășenilor”. Omul de afaceri care este cercetat penal pentru implicare în devalizarea Băncii de Economii a lansat noua structură astăzi, cu ocazia festivităților de Ziua Independenței. Shor a spus că Garda Populară, compusă din 21 de oameni, va ajuta poliția la menținerea ordinii publice și că „a fost dotată cu echipament, transport și tot necesarul pentru o funcționare eficientă”. Ilan Shor a fost ales primar la Orhei cu un scor covârșitor la 14 iunie, în ciuda cercetării în cel mai răsunător scandal de fraudă din istoria Republicii Moldova. Cercetarea penală condusă de Centrul Național Anticorupție trenează. Până a fi ales, Shor a condus atât Banca de Economii de unde a dispărut sute de milioane de euro, cât și compania Avia Invest care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, reprezentând în ambele cazuri investitori ruși.

XS
SM
MD
LG