Linkuri accesibilitate

Budapesta se gândește la noi măsuri speciale la granița cu Serbia, inclusiv la desfășurarea de trupe


Autoritățile de la Budapesta spun că se gândesc la noi măsuri speciale la granița cu Serbia, inclusiv la desfășurarea de trupe, în timp ce un val de migranți fără precedent a intrat în Ungaria pe așa-numita rută vest-balcanică. Poliția a spus că marți au trecut frontiera din Serbia peste 2500 de migranți, iar miercuri până la 9.30 dimineață fuseseră înregistrați alți 1300. Corespondenții de presă spun că gardul ridicat de unguri la graniță nu face față presiunii și că la un centru de refugiați din sudul Ungariei s-au înregistrat ciocniri între polițiști și străinii care voiau să li se primească mai repede cererile de azil. Majoritatea refugiaților nu așteaptă rezolvarea cererii în Ungaria, ci pornesc imediat mai departe spre țările de destinație bogate, ca Germania, Olanda sau Suedia.

XS
SM
MD
LG