Linkuri accesibilitate

Șefului adjunct al ANSA, Alexandru Ciobanu, aflat în centrul unui scandal de presă privind încălcarea embargourilor rusești, a fost demis


Guvernul a anunțat demiterea directorului general-adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Alexandru Ciobanu, aflat în centrul unui scandal de presă privind încălcarea embargourilor rusești. După ce centrul de investigații jurnalistice RISE a publicat la 19 august un material privind presupusa eliberare de certificare fitosanitare false de către ANSA, Ciobanu l-a sunat pe reporterul RISE Vladimir Thoric, amenințându-l cu represalii pentru că s-ar fi lăsat plătit de cineva ca să scrie articolul. Astăzi, anunțând demiterea lui Ciobanu după ce acesta va reveni dintr-un concediu medial, premierul Valeriu Streleț a spus că nu va permite „intimidarea presei”. În urma articolului RISE, chestiunea certificatelor false a ajuns obiectul unei anchete a Centrului Național Anticorupție. (CNA)

XS
SM
MD
LG