Linkuri accesibilitate

UE ar trebui să impună o serie de măsuri de unificare a procedurilor de primire și îngrijire a refugiaților


Cancelara Germaniei, Angela Merkel, și președintele Franței , François Hollande au declarat că în fața crizei refugiaților, Uniunea Europeană trebuie să impună o serie de măsuri de unificare a procedurilor de primire și îngrijire a refugiaților. Vorbind luni la Berlin, cei doi au cerut, de asemenea, unificarea definiției de „țară de origine sigură” - criteriu după care unii refugiați, mai ales cei din Balcani, sunt respinși când cer azil în țările Uniunii Europene.
Angela Merkel s-a declarat totodată șocată de atacurile xenofobe de la sfârșitul săptămânii de la Heidenau, din landul estic Saxonia. D-na Merkel a declarat că astfel de manifestații sunt „inacceptabile” și a reamintit că Germania este o țară care „respectă valoarea oricărui individ”. În acest moment, Germania estimează că până la sfârșitul anului, ar putea primi peste 800 de mii de refugiați. Cei mai mulți vin din Siria, urmați de Albania și Afganistan.

Națiunile Unite estimează că peste 100 de mii de refugiați au venit în Europa anul acestea, trecând Marea Mediterană din nordul Africii.

XS
SM
MD
LG