Linkuri accesibilitate

„Ceea ce numea el poporul român era doar o măturice de baie (…) de care era adânc îndrăgostit”.

Hotărât lucru, Daniel Bănulescu are o slăbiciune pentru titlurile lungi – debutând ca poet cu volumul Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului, „recidivează” în proză cu romanul Te pup în fund, Conducător Iubit!, ediţie definitivă, Charmides, 2013, iar la orizont deja se anunţă Cel mai bun roman al tuturor timpurilor.

Suntem în primăvara lui 1987, în plin regim ceauşist – şi deşi realitatea este mai degrabă ternă, stilul auctorial îi dă strălucire, din prima: „Arvinte şi Sucu Marcel erau minunaţi. Când furau ei, lumea se trăgea înapoi încântată”. (Întregeşte trio-ul hoţilor „unul mai tânăr şi iute, cu logoree la mână, numit Iarba Fiarelor”, cel care se roagă aşa: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că măcar Tu nu te temi de Securitate. Şi că eşti singurul despre care ştim că nu ne torni la ea”.) Nu peste multe pagini îşi face apariţia şi N. Ceauşescu, scărpinându-se „la cur cu poporul român” – „Ceea ce numea el poporul român era doar o măturice de baie (…) de care era adânc îndrăgostit” –, cel care „atunci când un număr de persoane greşesc, ordonă ca vinovaţilor să li se schimbe, în scop educativ, anumite părţi ale corpurilor între ele”.

În această atmosferă à la Bosch, nu-i de mirare că revolta ia forme groteşti: la un moment dat alături de maşina prezidenţială aleargă „un câine roşcat, robust şi cu o expresie de bravură nepăsătoare întipărită pe faţă”, înfăşurat într-o pânză: „Pe partea de cearşaf din stânga câinelui era scris cu cerneală roşie şi cu litere mari: «JOS CEAUŞESCU!». Pe partea dreaptă a manifestului mişcător scria: «JOS ANALFABETUL!»”, de unde „agenţiile internaţionale de presă semnalaseră că, fotografiate din elicopter, marile mulţimi româneşti aveau contururile unor femei ce stăteau către tribună cu picioarele desfăcute”.

Până şi atentatul împotriva Conducătorului Iubit eşuează din motiv de… substituire: „Când apar pe şantier (e vorba de şantierul Casa Poporului – n.m.), dacă Ceauşeştii merg în linie. Ori el înaintea ei… Acesta e semnul că avem de a face cu Ceauşescu cel adevărat. Dar dacă Ceauşeasca o ia mereu înainte (…) asta înseamnă că Ceauşescu cel din spatele ei nu e decât o dublură. Totul iese la iveală doar din pricină că Tanti Leana dispreţuieşte sosiile”, IF-ul refuzând să tragă într-„unul din nenorociţii ăştia nevinovaţi”.

Un autor dintr-o bucată, un roman de marcă.

24 august ’15

XS
SM
MD
LG