Linkuri accesibilitate

România: Bugetul ca animal de casă


Primul ministru şi ministrul Sănătăţii fac şi ei ce ştiu: se luptă să legalizeze mita.

S-a umplut bazinul electoral cu lapte şi miere. Premierul nu mai pridideşte potolind cu polonicul sevrajul financiar al salariaţilor statului. A transformat ţara într-un supermarket în care le dă tuturor tigăi promoţionale. Pe toţi vrea să-i mulţumească şi cu toţi vrea să se facă tovarăş de drum până o trece puntea alegerilor de anul viitor. A venit din vacanţa sa transoceanică pus pe nemurire politică. Ţinuţi flămânzi, beneficiarii generozităţii sale se îmbulzesc pe lângă cazanul cu fierturi guvernamentale, chiar dacă acestea îi opăresc şi le dau dependenţă.

Şi-a început acţiunile caritabile cu cei faţă de care, acum, după ce s-a operat în Turcia, simte că are o datorie morală: medicii. Ştie c-o duc rău, de aceea nici nu s-a lăsat pe mâna lor când a fost să se opereze: au prea multe resentimente faţă de cei care le dau salariile acelea mizere şi prea multe bisturie să-şi exteriorizeze frustrările! Acum premierul anunţă că le majorează treptat salariile, cât să ajungă în doi ani la nivelul ajutorului social din ţările vestice. Să nu mai cerşească prin ţări străine, că tot mai bine e acasă. Pentru ca mărirea salariilor să se desăvârşească conform planului cincinal, ar trebui ca PSD să fie votat la anu' cu majorităţi consistente, să continue cu mărinimia lui falimentară. Până atunci, primul ministru şi ministrul Sănătăţii fac şi ei ce ştiu: se luptă să legalizeze mita. Încearcă, de fapt, să-i scoată pe medici de sub incidenţa legii funcţionarului public, să se poată bucura în tihnă de banii primiţi de la pacienţi. După mai multe ore de stat la cafea cu liderii sindicali, au decis că mita este legală dacă nu e condiţionată de medic, dacă e dată după încheierea actului medical şi dacă este declarată la fisc.

Medicii le-au dat peste mâna întinsă cu mărunţiş pentru că ei nu primesc bacşiş de la guvern. Şi nici nu vor să dea. S-au întovărăşit pe reţelele de socializare spunând că nu mai merge „şi-aşa” cum s-au obişnuit de ani buni să spună cu toţii: şi membri ai guvernului, şi medici, şi pacienţi. Ba chiar ameninţă că întrerup lucrul. Mare sperietură! De parcă ar exista vreun demnitar care să se trateze în spitalele de stat aşadar să se simtă ameninţat că nu-şi mai face injecţiile la timp! La rândul lor, reprezentanţii opoziţiei susţin că banii pentru salariile medicilor provin din cei ai spitalelor şi pentru a ajunge în buzunarele medicilor ar trebui făcute rapid câteva importante modificări legislative aproape ilegale şi o renegociere a contractelor de management mirosind a deturnare naţională de fonduri. Dar guvernul Ponta este renumit pentru numerele sale de magie şi nu e exclus să adopte o ordonanţă care să modifice un Cod fiscal încă inexistent.

PSD a deschis cutia Pandorei şi e pe punctul să plătească majorările mai mult decât fac. Victor Ponta spune că sunt bani, dar nu ştim pentru cât timp. Probabil că până în luna alegerilor. Cu siguranţă n-a fost demnitar la guvern sau prin Parlament să nu simtă un fior rece pe şira spinării când procuroarea Codruţa Kövesi le-a transmis că efortul financiar pentru aceste majorări poate fi acoperit din banii confiscaţi într-un an de Direcţia anticorupţie de la marii corupţi, aşadar Codul fiscal este viabil şi poate fi finanţat din confiscarea marilor averi. Spusele şefei DNA au de ce să le dea palpitaţii: nici proprietatea nu mai este sfântă, ci „un moft”. Lui Victor Ponta tocmai i s-a pus sechestru pe un apartament. El se jură că nu fură, spune că e persecutat politic, prezintă chiar acte justificative numai că sunt false sau, mă rog, din alte filme penale. Spune că în dosarul lui de corupţie există dovezi nu că a luat, ci că a dat bani în plus la fisc, dar că nu vrea să-i recupereze, chiar dacă ar putea da o ordonanţă pentru asta. Îi e frică de abuzurile fiscului.

Zvonul că medicilor li se vor dubla salariile în următorii doi ani i-au scos din sărite pe profesori, care promit că vor amâna primele zile de şcoală până vor primi şi ei bani. Victor Ponta susţine că ar avea de unde însă pentru a face educaţia mai eficientă financiar s-ar putea să le propună profesorilor să pună preţuri maximale pentru note şi examene ca să-şi îmbunătăţească veniturile. În felul acesta Victor Ponta şi ceata lui de plagiatori de prin guvern chiar ar putea să-şi ia un doctorat la un preţ competitiv. Ar avea şi chitanţă fiscală, dacă-i mai contestă cineva titlul universitar. Protestează şi poliţiştii pe care foamea i-a scos de prin birouri să patruleze cu bannere indignate. Aceştia, conform aceleiaşi logici generoase, li s-ar putea permite să dea amenzi fără chitanţă şi să ia ciubuce de la şoferii sau infractorii largi la buzunare, conform unui tarif dinainte stabilit. După reforma Codului Fiscal ar putea urma cea a Codului Penal care să cuprindă un mercurial pentru crime, tâlhării, violuri şi acte de corupţie.

De partea cealaltă, dinspre opinia publică, presiunea pentru a creşte ponderea fondurilor salariale în buget arată ce cred oamenii obişnuiţi despre dilemele economice ale Codului Fiscal şi cât de puţin îi frământă costurile acestei generozităţi preelectorale. Spectatori pentru prea multă vreme ai luxului, ostentaţiei, continuei lupte pentru privilegii de la vârful puterii, oamenii s-au săturat să fie îndopaţi cu plachii electorale care nu ţin de foame, ci doar întreţin somnul general. Astfel că toate discuţiile pe marginea prudenţei fiscale, a potenţialului exploziv pe care-l presupune noul Cod fiscal li se par o nou stratagemă de înfometare şi sărăcire la care-i supun recent-îmbuibaţii şi îmbogăţiţii aleşi democratic. Codul fiscal este, în continuare, prilej de zâzanie între partidele din coaliţia majoritară, dar nu din raţiuni de prudenţă economic, ci pentru că unii vor să-l amâne până preiau ei puterea, să poată investi cu mult folos personal şi politic banii publici. Opoziţia cere noi consultări pe această temă, agreate de noua stea pitică a politicii româneşti Gabriel Oprea, aflat încă sub efectul şampaniei băute bruderschaft cu preşedintele, pe când şeful UNPR era premier interimar. Premierul Ponta spune că nu participă la aceste noi negocieri pentru că sunt fără rost şi că din partea PSD ar putea veni ministrul finanţelor, adică autorul moral al Codului şi al crizei. Oamenii lui Ponta afirmă că au tras o linie roşie peste care nu vor să treacă la negocieri. Este vorba despre reducerea TVA la 20%, o reducere asupra căreia Victor Ponta a convenit misterios cu preşedintele Iohannis, revenit nu se ştie când dintr-o nouă vacanţă în care a plecat nu se ştie când. Linia roşie a celor douăzeci de procente este ramura de măslin cu care Victor Ponta vrea să-l îmbuneze pe Klaus Iohannis, convins că astfel le va închide gura liderilor PNL.

Aceştia, şi ei în plin derapaj preelectoral, se luptă cu cifrele prea mari ale guvernului, prevăzând un meniu à la grecque, cu tot cu ieşiri în stradă, paralizia sistemului bancar şi întârzierea plăţii datoriilor externe. Se vorbeşte despre o influenţă de peste două procente din Produsul Intern Brut, adică aproape optsprezece miliarde de lei, ceea ce ar majora deficitul de anul viitor la patru la sută. Liberalilor le-a sărit în sprijin Mugur Isărescu care tot repetă în limbajul său plin de chinezării bancare, că noul Cod fiscal este inaplicabil şi că „impactul bugetar ar însemna o schimbare politică majoră”. Nu se ştie la ce schimbare politică se referă: vor deveni socialiştii lui Ponta de dreapta? Vor trece dintr-o internaţională într-alta, ca Partidul Democrat al lui Emil Boc acum zece ani? Nimeni nu ştie, iar Mugur Isărescu nu vrea să spună. Dar liberalii exultă la aceste vorbe pentru că simt că răsare soarele şi pe strada lor. Susţin că s-au redresat în sondaje şi că au trecut, pentru prima dată după multă vreme, deasupra foştilor aliaţi din USL. Din motive doar de ei ştiute, presează în continuare pentru alegeri anticipate, deşi înoată contra torentului fiscal. De ce ar vrea alegeri anticipate? Vor să profite de masiva acumulare de antipatie populară împotriva lui Victor Ponta? S-ar putea înşela: bazinul electoral al lui Victor Ponta continuă să fie plin cu peşte şi, în ciuda drenajului făcut de DNA, partidul e încă tare-n finanţe şi procente. Are datorii istorice, preşedintele interimar este condamnat definitiv, cel suspendat este inculpat, alţi miniştri se află în faze diferite de extirpare a corupţiei din conturi, cu toate acestea manevrele cu banii bugetari şi cu aşa zisa creştere economică au efect şi nu se face o coadă la venitul minim garantat să nu i se cânte osanale.

Controversele pe marginea noului Cod fiscal sunt inutile de vreme ce premierul poate abuza cum vrea bugetul, cu ajutorul ordonanţelor de urgenţă. PNL speră cu o naivitate trucată ca fără cod să nu se poată deschide cassa cu bani a bugetului, dar PSD nu are nevoie de Cod pentru a-i rupe balamalele că doar e partidul care a ţinut cel mai mult la piept bugetul, transformându-l într-un animal de casă perfect dresat: îi aduce ziarul, plăteşte diverse utilităţi, îi alungă pe inoportuni. Cândva, un ministru de finanţe PSD susţinea că bugetul este un instrument politic. Voia, desigur, să spună că banii publici sunt distribuiţi conform platformei politice cu care s-au câştigat alegerile. Însă venite din partea unui reprezentant al partidului care a dus corupţia la o perfecţiune aproape artistică, vorbele sale au părut cinice. Peste ani, a devenit mai mult decât evident că pentru toate partidele bugetul nu a fost altceva decât o armă politică de distrugere în masă. Echipele care au preluat puterea s-au deosebit doar prin gradele de cinism cu care au aplicat aceste principii. Banii şi perspectiva obţinerii lor au fost ideile fixe ale dezbaterilor politice. Oamenii obişnuiţi au rămas, ca pe vremuri, cel mai preţios capital al politicienilor. Şi jucăriile lor preferate. Nu e de mirare că toţi au încercat să şi-i bage în buzunarul de la piept, să-i folosească uneori ca scut uman, alteori pe post de pasăre-sanitar ca să le cureţe bugetul, animalul lor de casă, de paraziţi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG