Linkuri accesibilitate

Anticipând eventuale cozi de la ghișee, șefii Poştei Moldovei au gândit un plan de măsuri menite să fluidizeze rândurile.

Aproape 100.000 de cetăţeni trebuie să-şi transfere conturile de la Banca de Economii la o altă instituție financiară. Conform deciziei de guvern, cei care nu vor depune astfel de cereri până la 1 septembrie vor fi preluați automat la Poşta Moldovei. Atât beneficiarii de pensii şi alocații sociale, cât şi managerii întreprinderii Poşta Moldovei se așteaptă ca în câteva săptămâni cozile la ghișeu să crească. Valentina Basiul a încercat să afle ce planuri au autoritățile în acest sens.

Fiecare persoană care primește pensie, indemnizație sau alocație socială are de ales între a rămâne cu plățile la Poşta Moldovei sau a migra spre alte bănci.

După ce a cântărit îndelung, Tatiana Smirnov din Chişinău, a decis că tot mai bine să vină după pensie la poştă, chiar dacă spune că a lucrat anterior în sistemul bancar:

„Este alegerea mea. Da, se întâmplă să fie cozi şi să stau câte jumătate de oră, dar asta numai din cauza că e totul manual şi că sunt bani. Pe lângă pensii, mai sunt şi alte plăţi sociale, îndemnizații pentru călătoriile în transportul public ş.a. Acum, în legătură cu falimentul celor trei bănci, s-ar putea să crească cozile. Pensia mea nu e aşa de mare şi nu văd sensul să fie transferată pe card, mai ales că eu îmi fac cumpărăturile la piaţă. Mie aşa mi-e mai comod, când văd toată pensia grămadă şi a distribui cum pot”.

Doamna Elena este o altă pensionară din Chişinău care s-a transferat la oficiul poștal de la Banca de Economii. Deși a primit doar două luni pensia de la poştă, zice că a reușit să prindă şi cozile, unul dintre motivele pentru care a depus cerere de a fi transferată la o altă bancă.

„Cel mai mult am stat o oră şi jumătate. Era multă lume şi am fost nevoită să stau în rând. La Banca de Economii cu mult mai comod era. Acum am transferat la altă bancă, dar văd că încă nu s-a rezolvat. Totuși, la bănci e cu mult mai comod, transferă pe card, te duci la bancomat şi scoți banii când ai nevoie, şi cât dorești şi când dorești”.

Anticipând eventuale cozi de la ghișee, șefii întreprinderii Poşta Moldovei au gândit un plan de măsuri menite să fluidizeze rândurile, afirmă directorul general adjunct al întreprinderii, Sergiu Batiuşca. Printre acestea se numără aplicații, inclusiv pentru telefoanele mobile, ce vor ajuta la deservirea mult mai rapidă a clienților în cazul achitării serviciilor.

„Vrem să creăm un sistem nou – rândurile electronice, care, în principul, va ușura așteptarea clienților noștri. Proiectul-pilot sper ca până la finele săptămânii va fi funcțional în oficiul central şi pe parcurs deja îl vom instala în toate oficiile aglomerate. Analizăm oficiile poștale mai aglomerate având ca idee deschidere unor oficii poștale noi. Deocamdată ne-am preconizat pe Chișinău şi Bălți deschiderea a încă 10 oficii, inclusiv chiar o să mergem şi la sporirea numărului de angajați ca să reușim să deservim toți acești clienți”.

Europa Liberă: Dar la capitolul salarizare? Știm că la Poşta Moldovei totuși nu sunt salarii foarte mari.

„Lucrăm acum şi la capitolul salarizare pentru angajații noștri. Am luat legătura acum cu băncile care merg spre lichidare, cu resursele umane de la ei, pentru a prelua angajații de la bănci, pentru că avem şi unele funcții vacante, mai creăm şi alte funcţii noi”.

Potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, circa 28.000 de oameni din totalul de 115.000 şi-au transferat în ultimele săptămâni pensiile şi alte plăţi sociale de la fosta bancă a statului către alte bănci. Marea majoritatea a beneficiarilor CNAS sunt deserviți de Poşta Moldovei, aproximativ 700.000 din totalul de un milion.

Cea mai mare parte a foștilor clienți ai BEM pe acest segment erau din zona urbană, mai ales Chişinău şi Bălţi, spune președinta Casei Naționale de Asigurări Sociale, Maria Borta. Ea le recomandă oamenilor „să nu intre în panică dacă nu vor reuşi să-şi ridice pensia în ziua indicată în dosar”.

„În caz că nu s-a reușit o lună să fie achitată, în luna următoare va primi pentru două luni. În procedura de schimbare de prestator dacă n-a reușit să beneficieze la Poșta Moldovei ori a fost rând, ori n-a știut la care oficiu să meargă sau a depus o cerere de schimbare a prestatorului la un oficiu careva a băncii, fără grijă pentru luna următoare vor fi transferați bani pentru două luni”.

Maria Borta spune că orice pensionar sau beneficiar de plăţi sociale se poate transfera oricând de la Poşta Moldovei la alte instituții bancare. Președinta Casei Naționale de Asigurări Sociale, Maria Borta, precizează că până în luna mai a acestui an doar Poşta Moldovei şi BEM puteau achita pensii şi alte plăți sociale. Între timp a fost modificată legea, iar fiecare cetățean are dreptul de a alege individual instituția financiară.

XS
SM
MD
LG